Orban, după consultările cu Iohannis: „PNL este alături de preşedinte…”

Ludovic Orban excludere

Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat joi, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că PNL este alături de preşedinte şi va susţine cu toată forţa reuşita referendumului pe justiţie iniţiat de acesta.

„Asaltul infractorilor asupra independenţei justiţiei trebuie să înceteze, trebuie corectate toate stricăciunile provocate de guvernarea PSD-ALDE asupra funcţionării normale a unei justiţii într-o societate democratică. Partidul Naţional Liberal este alături de preşedintele României şi va susţine cu toată forţa reuşita acestui referendum. Alături de preşedintele României, îi chemăm pe toţi românii să decidă clar că în România infractorii care săvârşesc fapte de corupţie vor fi condamnaţi şi nu vor fi iertaţi sub nicio formă, orice majoritate parlamentară sau guvernamentală ar încerca să facă acest lucru”, a declarat Orban.

„De asemenea, îi chemăm pe români să fie alături de preşedintele României şi de PArtidul Naţional Liberal pentru a spune limpede că nu mai este permisă emiterea de ordonanţe de urgenţă cum au fost Ordonanţa 13, Ordonanţa 7, Ordonanţa 90, Ordonanţa 92, toate nişte acte normative ticăloase, care nu au urmărit nimic altceva decât să-i scape de puşcărie pe cei care au săvârşit infracţiuni de corupţie şi care, odată ajunşi la putere, în loc să servească interesul public au folosit puterea publică pentru a încerca să scape de consecinţele faptelor de corupţie pe care le-au săvârşit. Garantăm românilor că voinţa exprimată la acest referendum reprezintă pentru noi o obligaţie de transpunere a acestei voinţe în modificarea Constituţiei şi modificarea legislaţiei astfel încât să garantăm că voinţa românilor va fi respectată şi ea va fi transpusă în Constituţie şi în legislaţia românească”, a continuat el.

Preşedintele Klaus Iohannis a iniţiat consultări cu partidele parlamentare pe tema situaţiei din justiţie, joi fiind invitate delegaţiile PNL, USR, PMP, UDMR şi grupul minorităţilor. PSD şi ALDE sunt aşteptate vineri, la Cotroceni, dar ALDE a anunţat că nu participă la discuţii. Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat că el nu va merge.

Delegaţia PNL a fost formată din Ludovic Orban, Raluca Turcan, Florin Cîţu, Ioan Cupşa şi Dan Vâlceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. Ce i-a mai trebuit lui Johannis sa va consulte fiindca v-a consultat cu doua zile inainte. Oricum, toti suntem luati de prosti de catre presedintele PNL al „tuturor romanilor” care se pune in fruntea unor horde drogate sa atace populatia tarii.

  2. Bine , bine , dar cu voturile din Parlamentul European impotriva tarii noatre , a Romaniei ,impotriva celor care prin votul lor i-au trimis acolo ,cum ramane ! Cumva au uitat , sau poate nu tin minte (sic!) ?! Etrist , dar unii dintre romani , au uitat, sau nu-si aduc aminte ! ( sic ! Dar eu sunt roman si nu uit !

  3. Asta ar trebui sa taca, inca putin si umbla in zeghe, daca nu s-ar fi ridicat voalul despre nemerniciile din justitie

  4. Bine zicea Mircea Crisan, referindu-se la plugusor si la boi: in fata te-mpunge, in spate te baliga, alaturi e cel mai bine. Profiti si de aburii din fata si de cei din spate.

  5. Intrucat, PSD a anuntat ca sustine referendumul prezidential, nu ar fi normal ca Orban sa faca un denunt penal impotriva referendumului?!? Caci, cam asta era sarcina pe care i-o daduse Johanis. Cum zice PSD ceva, Orban – pac o plangere penala. Acuma ce mai asteapta?!?

  6. Ha,ha,ha! BĂ,alaturi de el e doar partenera de suflet si pat,in niciun caz voi „lingailor”! Voi sunteti umplutura pentru manipulare in scopul sau personal dar in niciun caz pentru scopul vostru! Deschideti naibii ochii si mintile,ganditi in perspectiva si nu prin izmenele dintrun dulap robotizat!

  7. „De asemenea, îi chemăm pe români să fie alături de preşedintele României….” Ba dobitocule, asta nu este presedintele romanilor, ci seful tau de partid! Asa ca scuteste-ne mascariciule!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.