Daniel Zamfir, exclus din PNL

Cătălin Zamfir (dreapta), cunoscut pentru dintele pe care-l are împotriva lui Orban

Biroul Executiv al PNL a decis excluderea din partid a senatorului Daniel Zamfir şi demiterea conducerii filialei Sector 3.

„Am luat decizia în Biroul Executiv de a-l exclude pe senatorul Daniel Zamfir din PNL. Va fi supusă validării Consiliului Naţional, la prima reuniune. Am luat decizia de a demite conducerea filialei Sector 3, a preşedintelui şi a Biroului permanent al Sectorului 3”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, la baza deciziei de a-l exclude pe Daniel Zamfir au stat „argumente extrem de serioase”.

„Daniel Zamfir nu este depăşit în materie de atacuri la adresa PNL de niciun reprezentant al PSD. Nu cred că în PNL are loc o persoană care este susţinută de PSD, iniţiază proiecte de lege alături de consilieri ai primului ministru PSD şi care este aplaudat la scenă deschisă de PSD pentru diferite proiecte pe care le pune în dezbatere. (…)”, a spus Orban.

Ludovic Orban a susținut totodată că fostul premier şi parlamentar PNL Petre Roman, precum şi Corneliu Dobriţoiu, nu sunt membrii PNL şi nici nu crede că au fost înscrişi în partid.

„Atât domnul Petre Roman, cât şi domnul fost senator Dobriţoiu nu sunt membri ai PNL în acest moment, în urma verificării făcute de Secretariatul general. Nu ştiu cum au fost parlamentari, vă spun sincer. Nu există în baza de date PNL ca membri ai PNL aceşti domni. Eu cred că nu au fost înscrişi în partid, nu au făcut nici minima formalitate de a se înscrie în partid (…) Am solicitat Secretariatului general să clarifice această poziţie. Noi avem o decizie a Biroului Executiv în care am hotărât cine reprezintă PNL la televizor. De multe ori aceşti domni au fost prezentaţi ca reprezentând PNL, având poziţii total contrare deciziilor PNL”, a declarat Ludovic Orban, solicitat să facă precizări legate de poziţia celor doi foşti parlamentari în contextul în care aceştia au criticat decizii ale partidului.

Ludovic Orban a precizat că unul dintre motive pentru care membrii PNL pot fi radiaţi din baza de date a partidului este neplata contribuţiei.

Reacția lui Daniel Zamfir

Daniel Zamfir a declarat, miercuri, după ce BEX a decis prin vot propunerea sa pentru excluderea din partid, care va fi decisă de Consiliul Naţional, că motivele excluderii vin din afara partidului.

„Sunt propus pentru excludere. Am văzut că motivele care au stat la baza propunerii vin dintr-un cumul de fapte, dincolo de frustrările poate de înţeles ale preşedintelui partidului şi anumite interese unora din jurul lui, categoric motivele excluderii vin şi din afara partidului. Legile pe care le-am propus (…) împotriva cămătăriei categoric au fost motivele care au stat la baza acestei decizii. Mi s-a spus încă de anul trecut că am deviat de la linia partidului. Am spus-o şi în partid şi o să o spun cât voi avea ocazia: am toată convingerea că aceste legi sunt în favoarea oamenilor”, a declarat Zamfir.

Daniel Zamfir a precizat că proiectele de lege pentru care este criticat şi exclus din partid au fost iniţiate în urmă cu un an şi acceptate de Ludovic Orban timp de şase luni.

„Proiectele acestea de lege le-am iniţiat în urmă cu un an de zile, ele au fost semnate de 15 colegi, senatori şi deputaţi, ele şi-au urmat traseul şi în interiorul partidului şi în interiorul Parlamentului. Preşedintele partidului, Ludovic Orban, le-a acceptat, asta preţ de şase luni de zile”, a precizat Zamfir.

Decizia finală privind excluderea lui Daniel Zamfir trebuie să fie decisă de Consiliul Naţional al partidului. „Eu am solicitat lucrul acesta (dezbaterea situaţiei în interiorul PNL-n.r.) pentru că am spus că m-am săturat ca la diverse intervale Ludovic Orban tot să-mi arate pisica cu excluderea din partid. Eu vreau să ştiu dacă politica partidului este de a închide ochii la abuzuri, pentru că despre asta este vorba”, a spus senatorul.

Zamfir a precizat că a avut discuţii cu ALDE şi PSD, după ce a auzit că va fi exclus, însă a refuzat să spună dacă se va înscrie în alt partid.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

23 de Comentarii

  1. O decizie inteleapta,oarecum tarzie!De mult trebuia dat afara din PNL,asta e comunist sadea !

    • Zamfir e mult prea bun ca sa mai faca parte din clica pdl-istilor vopsitzi si a ” ghioceilor” pnl-isti.
      Zamfir are demnitate si merita colegi cu demnitate si coloana vertebrala si nu nevertebrate.
      Domnule Zamfir va urez mult succes si mult noroc pe mai departe!

    • @gica contra :pai daca nu stii a fost pdl-ist infocat omul ,acum o arde spre psd pentru ca ppdd nu mai e.

  2. Are si PNL-ul unul care merita tot respectul (de Zamfir vorbesc) si vor sa-l matraseasca

    • A supărat prea mulți bancheri. Nu i-a lăsat lui Orban nicio opțiune s-o dea la-ntors! Lucrurile sunt simple. Ori zboară Zamfir, ori zboară Orban.

    • Pulixelu albastru: inteleptule,cum le sti tu pe toate!Iar ramai repetent…

  3. Daniel Zamfir este ca și exclus din PNL. Nu văd ce membrii ai BEx își vor periclita pozițiile din partid de dragul lui Zamfir. Orban trebuie să-și arate mușchii pe modelul Ghiță cu Oana și Adrian când au fost executați de la Realitatea. PNL-ul nu mai are de mult timp deviza „Prin noi înșine” ci „Cu străinii în frunte!”
    Cea mai bună variantă pentru Daniel Zamfir este să activeze în continuare ca independent, să nu cocheteze cu niciun partid politic iar la următoarele alegeri să riște pentru un mandat de independent, pe modelul lui Mircea Diaconu. Numai ca independent poți să-ți susții convingerile și ajuta românii. Eu văd o imensă oportunitate pentru promovarea cât mai multor candidaturi independente. Să se obișnuiască românii să voteze oameni, nu partide!

    • @Pulixelu: faci 12 cu 24?Libere nu iti da jafurile de la Sputnik?

    • pixelache… nu tine cu manipularea bei… Zamfir se va inscrie la ALDE tocmai pentru a avea sprijin pentru implementarea legilor propuse de el. Legi care sunt in favoarea populatiei, si nu pentru hotii de la banci, sprijiniti de penelai si pedelai. Bancile sunt institutii camataresti autorizare de isarescu. Iar ifeneurile sunt conduse de penelisti.

    • Mă arghielene, inițiativele legislative ale lui Zamfir au fost susținute de PSD-ALDE chiar și când acesta era membru PNL. Alianței PSD-ALDE îi convine de minune ca legile care supără stăpânii coloniei să fie inițiate din afara alianței, PSD și ALDE fiind prea lași să-și asume paternitatea inițiativelor legislative care lovesc în interesele capitalului străin, ajuns stăpân p-aicea. PSD-ALDE joacă cum nu se poate mai prost. Sunt cu curul în două luntrii, vor să mulțumească și capra și varza. În final o iau în bot!

  4. felicitări penelicilor, e o victorie zdrobitor de decisivă, uşor, uşor scăpaţi de toţi oamenii inteligenţi şi rămâneţi între voi, tontălăi şi gogomani…

  5. Lodovice, bine faci …uite asa o sa ramai de o sa canti singur singurel pe la sindrofii… Pai eu cred ca ii faci un bine, caci dl. Daniel Zamfir chiar nu are nimic in comun cu gasca ta autointitulata „pnl” …
    Oare cate procente iti vor mai ramane!? Desigur cu o cifra….sa va fie RUSINE de halul in care ati distrus idea de liberalism in tara! Gasca pdl-pnl….

  6. la cata suferinta a provocat pe forum printre pesedei excluderea lui Zamfir aka „Ficusul de la A3” imi dau seama ca Orban a lovit la tinta !
    Cam tarziu,dar decat niciodata…

    • N-are nicio treabă Orban cu excluderea lui Zamfir. Sunt prea mulți bani la mijloc iar stăpânii au ordonat debarcarea lui Zamfir. Orban n-are de ales. Trebuie să dea un exemplu ca nu cumva, pe viitor, să-i mai treacă vreunui membru PNL prin cap să mai aibă inițiative legislative favorabile românilor în detrimentul capitalului străin ajuns stăpân în această biată colonie.

  7. Va dati seama !!!!! Orban il da afara pe Zamfir? Unde a ajuns si partidul asta , Zamfir este cu multe multe trepte mai sus decit chitaristul CI CI CI CI CINE sa fie presedinte . Vai de capul lor!

  8. E de rasu/plansu, „prestatia” acestor natarai…! Nu se uita si ei pe televizor sa vada cat de ridicoli, penibili si de „contra naturii” au devenit, fereasca-ne Dumnezeu… ?! Nu le e pic de rusine si jena de „opozitia” pe care o fac la tot si toate. Mai nene, mai „alde” Citu, Gotiu si toti ceilalti, are si „opozitia” hazul si rostul ei insa voi sunteti de a dreptul execrabili si respingatori. Opriti-va mai fratilor ce dracu, chiar ati innebunit cu totii…?!

    • Lucrurile par absurde. Ar fi limpezi dacă s-ar recunoaște oficial statutul de colonie a României, altminteri toți aduc argumente inepte pentru explicarea deciziilor. Daniel Zamfir afirmă, dar tot cu jumătate de gură, că motivele excluderii vin și din afara partidului, lăsând loc speculațiilor. Corect ar fi fost să afirme răspicat că excluderea din partid este comanda băncilor străine ajutate să-și pună în practică decizia de agentul lor electoral: guvernatorul băncii naționale.
      Știe cineva de ce mai există titulatura de „națională” știut fiind faptul că veniturile acesteia provin de la băncile ce activează în România iar acestea, cu o singură excepție, sunt bănci străine?
      Oare ale cui interese sunt protejate de BNR?

  9. În BEx s-a votat: 25 pentru excludere, 2 abțineri și 2 împotrivă. Aș fi curios cine sunt cei 2 care au votat împotriva excluderii. Cred că și Orban este curios. Evident, ca să-i treacă pe linie moartă, în cel mai fericit caz! Dacă află cineva care sunt cei doi, rog să facă public numele lor. N-aș fi crezut că mai există încă 2 liberali în PNL, în afara senatorului Zamfir, cu coloană vertebrală.

  10. Inca o data se adevereste zicerea chiar cantata: ” BANII VORBESTE ”! Aglomerarea asta politica PNL se indreapta catre deznodamantul taranist adica au sa devina amintire dupa parcarea asta ciudata in zona ” populara ” ! Vai steaua lor ! p.s.- cred ca domnul Catalin Zamfir are asa fie integrat in zona ALDE, nu stiu cat de mult pot sa fie puse in practica cele sustinute de repectivul domn, deoarece tara asta a noastra este cam colonie a unora care de 29 de ani se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne, ne jefuiesc la greu in dispret pentru mediu de resursele solului si subsolului.

    • De colonizatori nu scapi așa ușor! Câinele nu pleacă de la măcelărie!
      Singurele două variante sunt:
      1. Un curent mondial favorabil, cam ceea ce s-a întâmplat în anii 60-70 în Africa – nu este cazul
      2. Luptă efectivă de eliberare de sub jugul colonial (sună ca dracu’ dar nu prea are înlocuitor) – încă nu este cazul
      Pași timizi în acest sens a făcut senatorul Zamfir, dar cu o floare …

  11. buna,
    Shut cu stangu’ in dreptu’. Disciplina de partid te anuleaza ca om! Sustii si votezi ineptiile sefului.Turma de oi care sare in prapastie dupa berbecul conducator. MIZERIE!
    Prostia se plateste intotdeauna,mai devreme sau mai tarziu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.