Orban i-a luat fața lui Cîțu. Viktor Orban

Acest lucru a permis Ungariei să atingă una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE…

De (C.C.)
Orban i-a luat fața lui Cîțu. Viktor Orban

Acest lucru a permis Ungariei să atingă una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE…

Ungaria va ridica în acest weekend, majoritatea restricţiilor COVID-19, inclusiv cele pe timp de noapte. Suspendarea măsurilor vine odată cu atingerea pragului de 5 milioane de persoane vaccinate, a anunţat, vineri, premierul Viktor Orban. Prag care în România nu a fost atins și nu va fi nici la 1 iunie, deși premierul Florin Cîțu avea acest obiectiv.

Premierul ungar a declarat, la postul public de radio, că va fi eliminată măsura purtării măştilor în public, iar în aer liber vor fi permise adunări de până la 500 de persoane. Evenimentele în spaţii închise vor fi permise doar persoanelor cu adeverinţe de vaccinare.

„Aceasta înseamnă că am învins al treilea val al pandemiei”, a spus Orban, citat de Reuters.

Ungaria este singura ţară din UE care a aprobat şi utilizat vaccinuri ruseşti şi chinezeşti, în cantităţi mari, înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le examineze sau să le aprobe.

Acest lucru a permis Ungariei să atingă una dintre cele mai mari rate de inoculare ale UE, 50% din populaţia sa de aproximativ 10 milioane având deja vaccinată cu cel puţin o doză.

Cele mai multe zone ale industriei de servicii sunt deja deschise: respectiv hoteluri, restaurante, spa-uri, teatre, cinematografe şi săli de sport.

Economia a scăzut cu 5% anul trecut, iar Orban, care se confruntă cu alegeri în 2022, a declarat că PIB-ul din acest an ar putea fi mai mare decât proiecţia actuală a guvernului, de 4,3%.

Pe de altă parte, România îşi propune să atingă pragul de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie. În ţara noastră sunt aşteptate noi relaxări pe 1 iunie, 1 iulie şi 1 august. Din 15 mai s-a eliminat purtarea măştii în exterior şi s-au eliminat restricţiile de circulaţie de noapte.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Nu propriu-zisa Românie îşi propune să atingă pragul de 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iunie. Acest target si-l propun dezaxatii pozitionati in functii de influenta si de decizie privind businessul cu produse dubioase ale corporatiilor BigPharma. Pana vor veni asa-numitele si aşteptatele „noi relaxări” de 1 iunie, de 1 iulie şi de 1 august, banii trebuie sa circule prin buzunarele contractantilor de vacsinuri. Nu se mai sarbatoreste la 1 Mai ziua internationala a oamenilor muncii, dar se poate sarbatori de la 1Iunie Ziua eliminarii provizorii a purtarii măştii în exterior si la 1Iulie Ziua eliminarii restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte.(Noaptea democratiei si a ratiunii politice). Nu mai cumparati benzine de la MOL si bani de la HOTPBank!

  2. Da, dar 5 mil. de vaccinati in Romania cu aprox 20 mil. de locuitori VA inseamna (DACA vom atinge acel numar) cam 25% iar in Ungaria cei 5 mil. din aprox. 10 mil de locuitori inseamna DEJA 50% vaccinati.
    Diferenta ENORMA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.