Orban îl dă în gât pe Iohannis

Orban îl pârăște pe Iohannis în cazul bisericilor închise. Supărat tare pe președintele României, mai ales după ce a pierdut funcția de președinte al PNL, Orban dă tot din casă.  Așa că abia acum, la mai bine de 1,6 ani de la Sărbătorile Pascale din 202o, dezvăluie că Iohannis a dictat închiderea bisericilor în 2020.  

Klaus Iohannis este autorul închiderii bisericilor din primăvara anului 2020, primul an din istorie în care creștinii, indiferent de confesiune, nu au mai putut sărbători Paștile în biserică sau măcar în aer liber, scrie activenews.ro.

Participarea la cea mai mare sărbătoare a creștinătății a fost îngrădită de Guvernul PNL, la ordinul președintelui, a recunoscut ex-premierul și fostul șef al liberalilor, Ludovic Orban, admițând totodată calitatea neconstituțională a lui Iohannis de șef al guvernului.

„Până la urmă, Guvernul a luat decizia, dar gândiți-vă în ce context. A văzut toată țara, când a venit președintele în ședința de guvern și a anunțat măsurile restrictive.  Nu le-a cerut președintele Iohannis, el le-a anunțat, în ședința de guvern. După ce președintele a anunțat măsurile respective, ce mai putea să facă guvernul? Putea să nu ia măsurile respective? Asta nu e un secret și nu e o noutate. Toată lumea știe că președintele a fost special la ședință. Special a venit la ședința de guvern și a fost cel care a anunțat aceste măsuri. Dacă îți vine președintele României în ședința de guvern și îți anunță niște măsuri, e complicat tu, ca guvern, cu atât mai mult cu cât guvernul era într-o relație de parteneriat, să refuzi. Măsurile au generat absența de la vot a foarte mulți simpatizanți PNL. Oamenii au fost șocați, și de interzicerea pelerinajelor. Au fost luate în contextul parteneriatului. Ele au influențat în mod negativ scorul PNL. Ce să răspundă președintele? Președintele trebuie să răspundă pentru ceea ce face și, mai ales, pentru ceea ce nu face”, a explicat Ludovic Orban la Realitatea Plus (…)

„Deci, fostul prim-ministru a fost partener, părtaș, complice la această fărădelege pe care, în octombrie 2021, o recunoaște cu seninătate, nefăcând altceva decât să se auto-denunțe la pachet cu denunțul îndreptat împotriva lui Iohannis. Cine are urechi de auzit, să audă!, mai scriu jurnaliștii de la Active News.ro
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18
Author

16 Comentarii

  1. Trebuie să răspundeți toți, criminalilor!
    Pentru morții goi, pentru oamenii arși de vii,pentru pentru oamenii morți cu zile pentru că așa a spus „cancavu” că nu au voie la spital și tratament!
    Și jigodia de lucovid petrecea „ziua lui de naștere” în sediul guvernului cu țurcana și jigodia aia de la externe în stare de urgență.
    Chiar are tupeu ăsta,a cerut voie de la sefu pentru chef?
    La fel a făcut și catu, doar că la scară de 5000. Tot cu voie de șefu.

  2. Bisericile astea crestin ortodoxe românești sunt la fel de nocive,toxice ca și aristocrația bugetara,ca și curtea constituțională, ca și tot politicul din tara asta. Va spun clar, sunt om de dreapta,am 53 ani,l-am votat pe acest jucător de golf de 2 ori ca să ma scap de Ponta și Dancila însă acum m-as bucura dacă ar fi suspendat. Popor imbecil, nu mai lăsați ca oltenii sa ia funcții de conducere în aceasta tara !!! Nu se gândesc decât cum sa fure, asta este geneza lor : lipsa studii, dorința de funcții și hoție cât cuprinde .

  3. Romanii luminati la minte au vazut si au tot spus ca Iohanis mercenar rudimentar, limitat ca nivel de gandire , pus in functie de mafia externa , este cel care dicteaza tot , guvernantii si acolitii sai fiind niste marionete !!!! Relevanta in acest sens este declaratia lui orban din textul articolului :
    „Orban dă tot din casă. Așa că abia acum, la mai bine de 1,6 ani de la Sărbătorile Pascale din 202o, dezvăluie că Iohannis a dictat închiderea bisericilor în 2020.”

  4. Noul președinte penelist cic-ar schimba cele făcute de fostul(de ex. numiri la agenții guvernanentale în funcție de conducere nepublic(at)e nicăieri).

    Deocamdată dinspre noul preș aflăm despre ordinul de suspendare a asistenței medicale pe o lună, nepublicat, bașca datat 2020

  5. Bata-i Dumnezeu cu leuca peste capetele lor seci si pline cu laturi. Ia uite, IOHANNIS cel care isi duce nevasta de brateta la beserica lor…ticalosul care lupta impotriva crestinilor ortodocsi!!! Asadar el nu merge sa se roage, el face rating dandu-se inchinator! Cui i se inchina?! PATRIARHUL DANIEL RECOMANDA POPORULUI SA IL VOTEZE PE IOHANNIS…ASADAR CE VEDEM ESTE COMPLICITATE…DOI SERVITORI AI STRAINATATII CONTRA POPORULUI ORTODOX ROMAN!! DAR, TU, ORBANE, DE CE NU AI SPUS ATUNCI CA PRIGONITORUL CRESTINILOR ESTE IOHANNIS? SATANISTUL IOHANNIS! BATA-VA DUMNEZEU CU MACIUCA PESTE CREIERII VOSTRI SPALATI!

  6. Nu se poate, Orbane! Păi de la rolul broscoiului care orăcăia în filmul ‘Cine e generalul’, să ajungi în rolul lui Suciu din ‘Pistruiatul’, e de mai mare rușinea.
    Ia să vezi tu ce de ‘cristiani’ o să-ți iei la kur de la oberkommissar. Âla care o fi să fie.

  7. Sica sa faca un denunt penal. A dovedit ca numai la asa ceva se pricepe. Urat de tot iese din scena acest milog care si-a lingusit toti stapanii dupa care i-a tradat. Asta nu inseamna ca nu il cred privind rautatea si ura lui Johanis fata de romani, in special fata de cei cei ortodocsi.

  8. De cand nu l-a mai sustinut Generaaaaaalu se pare ca Kermit a turbat complet. Mi-e teama ca daca broscoiul cu masca galbena oac, oac nu sare….ia o condamnare!

  9. Tara asta nu se face bine atâta timp cât Constitutia României nu este cunoscuta si nici respectata. Va aduceti aminte ce ZERO era Iohannis la Constitutie în duelul cu Ponta? Omul a fost sincer, si-a aratat valoarea iar prostimea a votat dupa chipul si asemanarea candidatului.

  10. Lasati bisericile deschise,lasati bisericile deschise,sunt atati sinucigasi,disperati sa moara!Lasati bisericile deschise,virusul are o misiune …Orbane,ai si butelia de oxigen acasa,ca de butelia cu tuica nu te intreb?

  11. Bai mandolina ești complicele autorului acestui dezastru national.
    Degeaba îți pui cenușă în cap…
    Ești un zero barat…
    Du- te și ascunde- te in munți…
    Poate nu te va găsi poteră .. sunteți multi in aceasta situație, voi ăștia ciuma galbena …

  12. Veniti,intrati de luati COVID si putina coliva, de gust! Si pe sf Paraschieva cu ultimele puteri..

  13. Lui Orban i-a spus ori Vela ori Arafat. De aia a tacut pana acum. Aia erau premierii, Sica era total pe dinafara. Dar el a decontat.

  14. Iohannis NU e … ortodocs !
    asa ca …de ce sa nu interzica ortodocsilor ceva … asa zis „necesar” … in timp ce la congresele „guvernului lui NEORTODOCS

    erau exceptii … ateiste ! :*

    😀

  15. Am vazute destule poze public-oficiale ca sa-mi dau seama ca „oamenii presedintelui” sunt desi non-orthodocsi mai
    inteligenti si mai vaccinisti decat …protimea aia multa si majoritara ce trebuie condusa AUTHORITAR
    pentru a multa si proasta (= nu intelege ca si DEMOCRATIA, fie ea doar de fatada, demagoga, „americaneasca”, are sefii ei care dau directia … 😛 )

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.