Orban recunoaște problemele din partid

Orban recunoaște problemele din partid. Liderul PNL a confirmat că multe dintre discuțiile în contradictoriu au fost cauzate de ministerele pierdute la negocieri.

„Sigur că s-a discutat de ministere. Normal că unii au fost poate supărați că nu mai deținem noi anumite ministere. Pe de altă parte, vreau să spun un lucru foarte limpede pe care trebuie să îl înțeleagă toți români: din punctul meu de vedere orice ministru girează un portofoliu indiferent că este din partea PNL, USR PLUS sau UDMR, pune în practică programul de guvernare al coaliției. Nu există niciun dezavantaj dacă PNL nu deține un minister sau altul. Sigur că, probabil, unii au considerat că având anumite ministere am fi avut o altă poziție, mai multă putere sau alte lucruri. Pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am avut în vedere a fost acela de a reuși construcția acestei coaliții”, a spus Orban.

Președintele PNL afirmă că le-a spus colegilor din partid care l-au contestat pentru că a pierdut multe ministere că liberalii nu mai sunt singuri la guvernare. 

„Le-am răspuns că PNL nu mai este singur la guvernare, PNL se află într-o coaliție și că în negocierile purtate mandatul acordat de BPN a fost respectat 100%. Mandatul meu a fost acela de a negocia formarea unei coaliții și de asemenea de a conduce la formarea unei majorități parlamentare care să ducă la învestirea unui guvern condus de Florin Cîțu și, de asemenea, cu o reprezentare care ține cont de votul cetățenilor, adică o reprezentare în toate funcțiile de demnitate publică pentru PNL corespunzătoare votului dat de cetățeni și anume o pondere de 55%”, a declarat Ludovic Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. PNL-ul masluit este acum partidul marilor fomisti petrovisti. La foamea lor indelungata astia sunt pusi doar pe ciordeala. L-au luat de ciuf pe Orban pentru ca a dat celorlalti ministerele bune de muls. Sunt si printre ei vanzatori de tara luati la bucata, dar raul cel mai mare al Romaniei este restul partidelor din coalitie care sunt vandute in intregime celor de afara.

  2. Daca analizezi la rece, fostul PDL este iar la butoane, ungurii că și atunci alaturi de ei, in frunte cu idiotul care închidea spitalele Attila. Daca vor face reforma că atunci, ne-am dus dracu. Oricum Catzu e bomba cu ceas a guvernării. Am zis că perioada 2008-2010 a fost cea mai neagră, cred că o vom reevalua. Echipa noua pare mult mai tare …

  3. ‘ De unde nu e … de ce ai cere ‘, când ai fost’șomer de lux’ și te-ai trezit ‘premier’ nu poți dori decăt să fi ‘șef de Cameră’, așadar și prin urmare, sacrificiu nu prea mare !

  4. Parca vorbeste psihopatul din el si nu omul/cetateanul roman care vrea binele propriei tari si conationalilor intre care a trait toata viata pana sa ajunga demnitar nedemn!

  5. Specimenele astea sunt puse.Îi sortează după nemernicie.Parcă vezi copii la indigou.

  6. orbu de orban e un tradator oportunist tras cu sforile in circul papusarilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.