S-a mai dezis de o bâlbă, după ce a creat un scandal imens. Premierul Ludovic Orban a susținut, joi seara, că nu cunoștea în detaliu acordul pe care Ministerul de Interne l-a semnat cu Patriarhia și că acesta i-a fost trimis după semnare.
Orban a spus că a avut discuţii cu ministrul de Interne Marcel Vela cu privire la acordul dintre BOR şi MAI, însă nu cunoştea în detaliu acest acord.
„A existat o discuţie legată de condiţiile de sărbătorire a Sfintelor Sărbători de Paşti. Ministrul de Interne a semnat un acord, o inţelegere cu Preafericitul Patriarh, acea inţelegere chiar dacă, parțial avusesem discuţii cu domnul ministru, nu o cunoşteam chiar in detaliu. Am urmărit cu mare atenţie reacţiile, îngrijorările. Intervenţia Preşedintelui a fost clară şi fermă. Acest acord a fost modificat după discuţiile pe care le-am avut. Nu am intrat într-o analiză în detaliu, am avut doar o discutie cu domnul ministru Vela. Sigur că acordul mi-a fost transmis dupa semnare. Important este să fii atent, să ai reacţie imediată. Numai cine nu munceşte, nu greşeşte şi de fiecare dată când există riscul unei decizii greşite trebuie să ai capacitate să schimbi rapid aceste decizii”, a declarat Ludovic Orban la Digi24.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, miercuri seara, că acordul dintre MAI și Biserica Ortodoxă Română a fost modificat.
Modificarea a fost făcută după ce, în aceeași zi, președintele Klaus Iohannis a spus că va cere lui Marcel Vela și premierului Ludovic Orban să revină asupra acordului MAI-BOR, subliniind că le va solicita să găsească o formulă care se încadrează în îndemnul „Stați acasă”.
Nu puneți botul la vrăjeala dintre Vela si Johannis. Pentru a nu fi taxați electoral liberalii s-au înțeles cu sasul ca ministrul lor sa para ca este de partea bisericii (pentru a nu revolta electoratul ortodox) cu scuza ca vinovat este Johannis care „nu-i lasă”. Este simplu : Johannis nu are nevoie de votul cetățenilor pe când Vela si Orban au si de aceea au făcut aceasta piesa de teatru cu protocolul BOR.
Ce fata de lautar cocalar are sica , si ce bine i-a prins culoarea la par.
”dacă crezi în mitul creştin christic asta nu înseamnă că eşti deasupra tuturor care nu cred în această poveste”.
Ai foarte multa dreptate, Kakarot.
Cel care nu înțelege nimic…îți spun a te duce la biserică este ceva recreațional, la fel cum te-ai duce la teatru sau cinema, şi au fost interzise temporar aceste adunări de oameni. Tu compari merele cu perele, dusul la supermarket/piață cu dusul la biserică, concretul(foamea, nevoile primare) cu abstractul (sufletul), faci o falsă echivalare specifică credincioşilor, dacă crezi în mitul creştin christic asta nu înseamnă că eşti deasupra tuturor care nu cred în această poveste. Cei care cred în Iisus Christos au tendința de a crede în orice că la un moment dat porcii vor zbura sau că plopul va face pere şi răchita micşunele, credințe oarbe fără temei.
De religie, Iohannis este protestant iar Orban, al cărui tată a fost ungur și mama româncă, este unitarian.
Unitarienii, care sunt desprinși din protestanți, cred ca Iisus Hristos a fost un om obișnuit, nu cred în Sfânta Treime și nici în înviere
Despre ce vorbim aici?
Ortodocșii, în marea lor majoritate suntem ignoranți, fără conștiință de credință și de neam.
Votam fără sa ne intereseze religia candidaților și apoi ne plângem că vârfurile statului, Președinte -protestant și Prim Ministru-unitarian, își bat joc de credința noastră!?
Noi, românii ortodocși, ne lepădăm de credința îndată ce ni se aruncă, ca la câini, un sparanghel nemțesc de ros!
Să nu cârtim, iertați-mă și Dumnezeu să ierte pe toată lumea și pe noi, crestinii ortodocși de pretutindeni, amin!
Asta-i asa de idiot incit daca-i dau un contract in care se spune ca-mi vinde pe zece lei palatele Victoria si Cotroceni nu numai ca semneaza, da’ mi le aduce si acasa ! Cu alte cuvinte Sica a semnat ca primaru’. Ca primaru’ acordeonist de Caransebes.
La TV vezi oameni stand la coada spre exemplu in Piata Obor si camerele prezinta atat persoanele stationate cat si cele care se deplaseaza, foarte aprope, deci zeci de persoane adunate intr-un flux continuu de cateva ore cel putin intre 11-13. La fel in fata supermarketurilor si atunci daca oamenii sunt zilnic intr-o ”adunare” inseamna ca tot asa, pastrand distanta, pot asculta slujba Invierii pe strazi, pe cine deranjaza? Sunt asa de multi anti si/sau atei? De ce pt hrana se poate si pt hrana spirituala nu? Este o enigma intre gradul de contagiune. Pe wiki apare o statistica OMS in care in 2002 in lume 6,6% din decese erau datorate infectiilor tractului respirator inferior si 2,2 cancer aparat respirator https://ro.wikipedia.org/wiki/Mortalitate intrebarile si raspunsuri la marile ENIGME ale LUMII. Nu va ridicati numai impotriva credinciosilor ortodocsi, mai sunt 200.000 de greco-catolici, ortodocsi pe stil vechi si neoprotestanti…asa ca aprox. 90% din populatie sarbatoreste Pastele. Orban si Iohannis se ”spala” de 90% din populatie?
‘ Alei-hap …’, Vela nu ar fi putut încheia și/sau prezenta public acordul fără aprobarea lui ‘nu_știu_eu’ !
Ei, acum il cunosti in amanunt.
papagali astai doi din foto plus altii de aceeasi culoare gargaragii si impostori
Asa m-am saturat de mincinule mancatorilor astia de rahat galben!
Hai lasa, nu mai fi suparat ca te-a urecheat sparanglet voda; intoarce mainile in sus ca Isus, cum v-a invatat PRul, si jura-te ca n-ai stiut.
Desi poate omu are dreptate, pai asta nu stie nici ce si cat a baut o zi ininte sau cat a cantat la mandolina pe sub mese.
Siktir, mi-e greata, doar dispareti dracului mai repede!
Mandolina este un las. Toti romanii vad de saptamani de zile ca premierul se piteste in spatele lui Vela. Procedeaza ca Malai Mare, amandoi refuza sa-si asume o raspundere desi functiile inalte ii obliga. Toata lumea este convinsa ca in aceste zile Vela este conducatorul tarii. Iar dupa cum se vaicareste acum Mandolina nu face altceva decat sa confirme aceasta impresie.
Nu stie barbatu'(aiurea) ce
stie tot satu’. Ar fi corect ca absolut impasibilul Orban sa apeleze la autocritica tip Rares si sa-si puna la gat o placuta cu „imbecil”.
Niste cocalari!
Mai nenorocitilor, nu mai exportati mai graul tarii, ca nu o sa mai aveti unde sa va ascundeti ma de furia flamanzilor.
Nici pe Vela probabil că nu-l cunoștea chiar în detaliu :)
Addendum: fragment din articolul de azi „Decretul prezidențial deschide cutia Pandorei”
„Așa am ajuns a afla că circulația după ora 22 e interzisă. Fals ! Prevederea era stipulată în Ordinele CNSSU (Comitetul Național pentru Situații Speciale de urgență). Acum suntem în Starea de Urgență, reglementată de Ordonanțe Militare. Iar în acestea se prevăd motivele pentru care poți ieși din casă și după ora 22.”
Așadar, considerând că întrebarea mea este legitimă, stau și mă minunez și acuma de ce s-au comportat bădărănește pițipoanca aia cu o liniuță pe umăr și 2 clase ca Intercity, respectiv țopârlanul ăla răpănos ca un coșar avariat, care mai avea puțin și-mi cârpea câteva upercuturi în mutră. (că de favoruri sexuale nu cred că îndrăznea, cu pisi lângă el)
Băi vela, educă-ți dracului maimuțele cu o liniuță pe umăr să aibă măcar bunul simț să răspundă la întrebările LEGITIME ale oamenilor zăpăciți de cap de tembelismul vostru legislativ.
Am întrebat un echipaj de poliție, aflat la filtru exact în fața casei mele (o localitate din jud. Suceava) dacă au activități în noaptea de Înviere, în sensul de a mă lămuri cum a rămas până la urmă cu controalele, cu ieșitul cu mama dracului, că nu mai pricepe nimeni nimic.
O fraieră pisi, cu o liniuță pe umăr, probabil a crezut că întrebarea mea e un indecent proposal și m-a întrebat cine sunt eu.
Imediat a apărut și celălalt agent de miliție, răpănos și zdrențăros ca un coșar beat care a căzut de pe Burj-al-Arab.
A început și ăsta să mă ia la ordine, de parcă aș fi fost berbecul sau măgarul de la stâna unde a copilărit, înainte de a fi cooptat în Miliție.
I-am lăsat draaqului de prostovani înfumurați și am formulat imediat sesizare la IPJ Suceava.
Dar ca o morală a acestei pățanii uluitoare: băi răcane de ministru, învață-ți țopârlanii că sunt în slujba cetățeanului și pentru aceasta ar trebui să păstreze măcar o aparență de civilizație.
Chiar așa de Semizeu să te crezi încât să nu răspunzi la o întrebare simplă și nevinovată, spune multe despre simțul mândriei profesionale a milițianului de rit nou, cu bastonul de cauciuc înfipt în dos.
Addendum: m-am priceput la meșteșug de ce n-o catadicsit răpănoșii aceia să răspundă la o simplă întrebare:
Ei erau ieșiți la făcut planul de amenzi.
Pisi știa să citească numerele de înmatriculare sau declarațiile pe proprie răspundere iar zdrențărosul celălalt, murdar și bălos ca un closet turcesc, știa doar să scrie procesele-verbale de sancțiune contravențională.
A lămuri lumea cu privire la năuceala ce au creat-o nu era înscris în ordinul lor de serviciu.