Ordinea liberală care nu există

Membrii sistemului american ne spun și își spun lor înșilor o poveste atunci când trebuie să se ferească de criticile aduse actualului rol jucat de SUA în lume și să alunge dubiile legate de actuala strategie a SUA. Povestea aceasta este un triumfalistă și arată cum o superputere binevoitoare și înțeleaptă a modelat și a ”condus” lumea vreme de 70 de ani și cum, în ciuda unor derapaje minore ici și colo, această superputere a adus pacea și stabilitatea. Este o poveste despre cum lumea are nevoie de ”leadership-ul” american acum și întotdeauna și despre cum lumea ar fi cuprinsă de haos daca SUA ar ”abdica” de la ”tron”.

Acesta este mitul pe care apărătorii statu quo-ului l-au folosit pentru a respinge marile schimbări ale modului în care SUA acționează în lume. Nu este o poveste adevărată. Cel mai periculos este că este o poveste adevărată pe jumatate, care spune că SUA și ”ordinea liberala” sunt la baza oricărui lucru bun care s-a întâmplat începând din 1945 și o poveste care ne spune că toate crimele și gafele din trecut nu trebuie să influenteze în niciun fel modul în care politica externă a SUA ar trebui să arate acum.

Și dacă ordinea internațională liberală preamărită de sistemul nostru de politică externă nu a existat vreodată? Mai mult, daca nici măcar nu este posibil saăavem o ordine liberală? Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care Patrick Porter (profesor de securitate și strategie internațională la Universitatea din Birmingham și asociat al Royal United Services Institute din Londra  – RUSI) le pune în noua sa carte – ”Falsa promisiune a ordinii liberale”. Nu este doar o critică a eșecurilor politicii externe moderne a SUA, ci este și o necesară combatere a mitului de care se agăța adepții tradiționalismului în afacerile internaționale.

O recenzie a cărții făcută de The American Conservative

”Nu numai că ordinea liberală nu există. Ea nu poate sa existe”, scrie Porter în primele pagini. Ordinea liberală este un eufemism pentru hegemonia SUA și utilizarea puterii americane în lume și a fost folosit pentru a promova virtuțile supremației militare americane, în timp ce scapă din vedere uriașele daune pe care politicile SUA le-au provocat în multe părți ale lumii. ”Fiecare ordine, inclusiv cea americană, are umbrele ei”, scrie Porter, spunând că nu facem decât să ne autoamăgim dacă negăm că ordinea americană nu ar avea umbrele ei. Ingnorând acest lucru, nu facem decât să riscăm și mai mult să trăim mari dezastre în viitor. Porter scrie că SUA nu numai că nu au respectat regulile pe care le-au impus altora, dar, asumându-și rolul de colos care dă ordine lumii, s-a înscris pe calea către propriul eșec. O superputere care ajunge să creadă în propria propagandă se va îndrepta spre cădere, scrie Porter.   

Este dificilă definirea ”ordinii liberale”, pentru că înseamnă lucruri diferite, în funcție de cine anume folosește termenul. Conceptul este alunecos, scrie Porter. ”Ca și ordinea pe care o descrie, este o țintă în mișcare, se eschivează la orice încercare de definire”. Însă, în esența ei, ordinea liberală este o celebrare a hegemoniei SUA și o cvasisanctificare a angajamentelor de securitate asumate de SUA în toate colțurile lumii.

În cele mai extreme forme ale sale, ordinea liberală transformă aranjamentele militare și politice din ultimii 70 de ani într-un edificiu care nu poate fi supus criticii și care trebuie păstrat. A sugera schimbarea sau înnoirea lui parțială echivalează cu un sacrilegiu. Apărătorii acestui edificiu al ordinii liberale ”celebrează mai multe ortodoxii – liberul schimb, alianțele mereu în expansiune, acțiunile militare pentru restabilirea ordinii, leadershipul global al SUA – și denunta o serie de erezii – protecționismul, restrângerea acțiunilor militare, non-intervenția, destinderea realțiilor cu inamicii”, scrie Porter.

Marea deficiență în susținerea ordinii liberale este excluderea părților distructive și urâte ale poveștii. Pe de o parte, apărătorii ”ordinii liberale” acceptă rolul imperial al SUA din ultimii 70 de ani și ”aproape că își doresc ca SUA să fie un monarh global”, dar, pe de altă parte, ei elimina toate violențele și distrugerile din povestea lor despre ”ordinea liberală”, pentru a o face mai atrăgătoare. Porter scrie că apărătorii ordinii liberale ”elimina mari bucăți de istorie”.

Când apărătorii ordinii liberale acceptă totuși cele mai urâte perioade ale istoriei SUA, precum Vietnamul și Irakul, ei arată că acestea au fost mai degrabă niște aberații decât rezultate ale ordinii pe care o aclamă. Numai că, scrie Porter, Vietnamul si Irakul au fost războaie susținute tocmai de apărătorii acestei ordini, care au explicat că sunt esențiale pentru menținerea ordinii liberale. ”Războiul din Vietnam a fost una dintre dintre cele mai impotrannte încercări ale guvernului american de aranja lumea. Arhitecții conflictului au crezut că este necesar pentru a proteja lumea liberă condusă de SUA”. Acești oameni care au dorit să construiască ordinea în lume s-au înșelat și avem motive să credem că se înșala și acum.

Problema cu mitul ”ordinii liberale” nu este doar că el curăță și dezinfectează politica internaționala a SUA , ci că o face într-un mod care va duce la erori și consecințe mult mai grave în viitor. Dacă povestea pe care liderii americani și-o spun lor înșilor arată cât de bună și de succes este o politica hegemonică și ignora faptele ce dovedesc contrariul, atunci ei vor repeta greșelile predecesorilor lor. Ei riscă să se facă vinovați de implicarea SUA în războaie ce pot fi evitate. Tentația misionarismului face parte din natura proiectului ”ordinii liberale”, care vrea să extirpeze alternativele rivale. În acest fel, politica externă a SUA devine inflexibilă și nedispusă la compromis în fața rezistenței și contribuie la înăbușirea oricăror critici venite de acasă, din America.

Porter arată că apărătorii ordinii liberale sunt extrem de ostili cu cei care îi critică. ”Plecând de la ideea că susțin o cauză dreaptă, ei îi privesc pe disidenți ca pe niște indivizi cu probleme psihologice și morale”. Putem observa această atitudine în modul în care sunt descrisi activiștii antirăzboi – ca afectați de un sindrom. Această ostilitate față de critică i-a împiedicat pe politicienii americani să identifice căi alternative. I-a convins că nu au de ales decât să continue cu aceeași strategie costisitoare și sortită eșecului. Câtă vreme apărătorii ordinii liberale nu văd decât în alb și negru – dominație și izolare – ei cad în capcana susținerii în zadar a dominației.

Când vine vorba despre războaiele actuale ale SUA, retorica ”ordinii liberale” servește la menținerea acestor conflicte pe o perioadă nedefinită. Iata ce scrie Porter despre rămânerea trupelor SUA în Afganistan: ”Nu doar că este o promisiune pentru un război permanent, însa războiul permanent devine scopul principal și totodată mijlocul pentru atingerea acestui obiectiv. Ordinea liberală susține valorile liberale prin pacificarea permanentă pe calea armelor – război permanent pentru o pace permanentă”.

La finalul cărții sale, Poter scrie ce ar trebui să facă SUA pentru a evita noi dezastre. Pentru început, el arată că SUA ar trebui să renunțe la ”revendicarea istorică a ordinii liberale și la ideea că SUA sau o altă putere ar putea domina lumea”. Dacă SUA fac asta, atunci ”se pot întoarce la scopurile lor originale – de a-și proteja interesele de republică constituțională într-o lume pluralistă”.

Cum ar arăta asta în practică? SUA ”trebuie să nu-și mai extindă capitalismul democratic și să nu mai schimbe regimuri în străinătate”. Dorința de hegemonie va epuiza Statele Unite, motiv pentru care ar trebui să se limiteze la regiunile în care interesele sunt cele mai mari – adică Europa și Asia de Est – și să-și reducă semnificativ rolul în Orientul Mijlociu. Pentru asta, SUA trebuie să reducă tensiunile cu cel puțin unele dintre statele pe care le consideră adversare de câteva decenii și apoi ”să încerce să reducă numărul adversarilor prin limitarea zonelor de competiție”. Washingtonul trebuie să-și dezbine adversarii. ”Încercarea de a-și suprima toți adversarii simultan îi va face pe inamici să coopereze, să creeze coaliții ostile. Dacă SUA vor să evite asta, atunci trebuie să accepte compromisuri în unele părți ale lumii. Pentru asta, SUA vor trebui să renunțe la mitul ordinii liberale”, scrie Porter.