Ordinul de restricție i-a venit de hac

Poliţiştii de la Secţia 8 Poliţie au prins, marţi, un bărbat, pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, în timp ce adresa injurii unei femei,  iar în timpul audierilor oamenii legii au stabilit că pe numele său este emis un ordin de protecţie, cerut chiar de femeia la care striga.

„Acesta a fost condus la sediul subunităţii, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pe numele bărbatului, la solicitarea femeii, s-a emis la data de 19 ianuarie a.c. ordinul de protecție prin care obliga bărbatul – pe o perioadă de 4 luni – să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de persoana vătămată, cu excepția situațiilor în care se impune prezența simultană a celor 2 în fața autorităților publice”, arată Poliția într-un comunicat de presă.

Bărbatul a fost reținut.

Cercetările sunt continuate pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, individul urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.