UPDATE Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc pe 19 septembrie la ora locală 11:00 (10:00 GMT) la Westminster Abbey din Londra, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham, conform agenţiilor internaţionale de presă.
Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a, care a murit joi la Castelul Balmoral din Scoţia, la vârsta de 96 de ani.
Sicriul va fi expus pe catafalc în Westminster Hall, sediul Parlamentului, la Londra, începând de miercuri, 14 septembrie.
Regele Charles al III-lea a aprobat sâmbătă un ordin potrivit căruia ziua funeraliilor suveranei Elisabeta a II-a va fi decretată sărbătoare legală în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, transmite dpa.
Deputata conservatoare Penny Mordaunt, numită Lord Preşedinte al Consiliului Privat de prim-ministrul Liz Truss, a declarat: „Proiectele a două proclamaţii. Unu – decretarea zilei funeraliilor de stat ale Majestăţii Sale defuncte ca sărbătoare legală în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Doi – desemnarea zilei funeraliilor de stat ale Majestăţii Sale defuncte drept sărbătoare legală în Scoţia (…)”.
Regele Charles al III-lea a răspuns: „Aprobat”.
”ziua funeraliilor suveranei Elisabeta a II-a va fi decretată sărbătoare legală”. De când ziua funeraliilor cuiva e sărbătoare? Sau e vorba de o traducere imbecilă?
tot respectul pt distinsa regina a angliei ….un articol …never israel…descrie cum regina angliei a vizitat 170 de tari de-a lungul vietii sale insa niciodata israelul..adolescenta fiind in anii 40 a trait auzind zilnic de actele teroriste si crimele bestiale ale jidanilor in palestina administrata de britanici …state of teror de thomas suarez …o carte care descrie istoria statului terorist modern israel….ilustreaza epoca in care devenea regina angliei elisabeta…
În sfârșit, ai înțeles!
„şi Irlandei de Nord”
Lizzy’s in a box,
in a box!
Niste boi romani din media ,(totdeauna)au sarit ca trebuie sa-i spunem Carol la III-lea :)))si sa pronuntam cum se scrie!Noroc ca nu suntem arabi,ca il numeam Fadil al III-lea sau Carol Darwin,cum va suna?
Mare e gradina imbecilitatii-
Ia-ti the rog asasinii din MI 6 de pe mine…SRI,SIE SI NSA aunt deajuns
Nu va necajiti ca va aduce Dna Ursula ajutoare din Africa!
Auziți băi monarhistilor, terminați odată cu funeralile astea, lumea are alta probleme mult mai grave și mai urgente decât înmormântarea reginei!..da..?
Era anacronică dominația unui imperiu în secolul 21 !…
Vorba unui mucalit, regina n-a făcut rău nimănui, dar nici bine n-a făcut!!..
Să ne vedem d-ale noastre că nu vine regalitatea din insule să ne ajute cu ceva!!!.. vorba lui ciucă „Să economisim risipa !!!.Asta-i lumea în care trăim fraților…