Ordonanța militară 10 INTEGRAL

Ministrul de Interne, Ion Marcel Vela, a anunțat luni seara conținutul Ordonanței Militare numărul 10. Potrivit noii ordonanțe, persoanele care au împlinit 65 de ani vor avea voie să circule între orele 7-11 și 19.22. Însă unii oameni din această categorie pot ieși din casă indiferent de oră, motivele fiind detaliate mai jos.

Prin aceeași ordonanță s-a decis prelungirea suspendării zborurilor către țările cu risc.

Textul ordonanței integral

Art.1 – (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în situațiile prevăzute mai jos.
(2) Indiferent de intervalul orar, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, precum și în condițiile art.1 alin.(1), (2) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, inclusiv tratamentele oncologice planificate, dializă etc., folosind mijloacele de
transport în comun, mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat;
c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
d) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
(3) În intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00 circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru
următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condițiile art.1
alin.(3) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19;
b) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
c) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru
nevoile animalelor de companie/domestice.
(4) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 4 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind
măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.
(5) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în
perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.3 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din
România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 28 aprilie 2020, până la data de 11 mai 2020, inclusiv.
(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord,
Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 13 zile, începând cu data de 2 mai 2020,
până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(3) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Italia și din această țară către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 12 zile, începând cu data de 3 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(4) Se prelungește măsura suspendării zborurilor spre Franța și Germania și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 10 zile, începând cu data de 5 mai 2020, până la data de 14 mai 2020, inclusiv.
(5) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (4) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, servicii tehnice, precum și aterizărilor tehnice necomerciale

Art.4 – (1) Pe durata stării de urgență, trimiterile poștale înregistrate pot fi predate destinatarilor de personalul C.N. Poșta Română S.A. prin introducerea în cutia poștală sau,
în lipsa acesteia, prin afișare la adresa destinatarului, cu excepția actelor de procedură.
(2) C.N. Poșta Română S.A. îi revine obligația stabilirii cadrului instituțional și răspunderea pentru modul în care se desfășoară activitatea prevăzută la alin.(1).
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.5 – La data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, își încetează aplicabilitatea:
a) prevederile art. 2 și art. 3 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
242 din 24 martie 2020;
b) prevederile art. 1 și art. 2 din Ordonanța militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
257 din 29 martie 2020.

Art.6 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 1;
b) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală și Autoritatea Națională pentru
Protecția Consumatorului, pentru măsura prevăzută la art. 2;
c) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art. 3;
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1 – 3 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art.7 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul
prezentei ordonanțe militare.

Declarații de presă la sediul MAI

Declarații de presă la sediul MAI

Publicată de Guvernul României pe Luni, 27 aprilie 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

17 Comentarii

  1. Astazi pe la ora 14 Presedintele a anuntat intervalul orar 7-11 si 19-22 INCEPAND de AZI !
    Dupa 5 ore velea vine cu o ,,precizare,, intervalul orar se aplica NUMAI dupa aparitia in monitorul oficial partea I !!
    Cum este posibil ca dupa 5 ore sa constatam ca presedintele bate campii ?

  2. PENTRU CINE ARE OCHI SA VADA ,PENTRU CINE ARE URECHI SA AUDA ,,Romania are tehnologia necesara pentru a provoca ploaia in mod artificial. Sistemul a fost testat in vara anului 2005 in poligonul Capul Midia, cu succes deplin. Din pacate nu putem folosi aceasta tehnologie pana nu incheiem acorduri de cooperare in acest domeniu cu tarile din jur. ‘Daca am folosi sistemul de provocare a ploii fara sa ne consultam vecinii, am putea desertifica Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova si o parte a Ucrainei’, ne-a spus Dinu Constantinescu, directorul general al Societatii Electromecanica Ploiesti (fabrica de rachete ), cea care a realizat sistemul de stimulare artificiala a precipitatiilor.
    Citeşte întreaga ştire: Oamenii care aduc ploaia” articol Liberatatea din 30.06.2007.Pentru ministrul VELA e mai usor sa puna preotii sa se roage pentru ploaie sau poate dovedi ca are capul pe umeri si-l poate folosi.

  3. c) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
    Tovarase,Iohannis, mai vreti sparanghel nemtesc, tu si Hurezeanu ?
    De c e nu permiteti taranilor, gospodarilor sa mearga la campului ?La Sparanghel cum ati permis deplasari colective?CONDAMNARE!

    „Conform fostului Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, instaurarea stării de urgență pe teritoriul României a fost făcută în mod neconstituțional.
    Într-un interviu în exclusivitate acordat publicației PS News, fostul Avocat al Poporului susține că starea de urgență, conform art 4 din OUG 1/99, trebuie să respecte articolul 53 din Constituție, care spune în mod clar:Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    Cu alte cuvinte, Gheorghe Iancu atrage atenția asupra faptului că Iohannis nu avea voie să decreteze direct starea de urgență. Acesta trebuia să emită un decret prin care o cerea, iar aceasta trebuia trecută apoi prin Parlament. Abia Parlamentul are dreptul de a stabili, în stare de urgență, care sunt drepturile fundamentale și care pot fi restrânse pentru „protejarea” țării.”Asta se numește dictatură. Starea de urgență este neconstituțională”(SCRIS DE DEPARTAMENTUL DE INFORMAȚII ROMÂNIA (DIR) PE LUNI, 20 APRILIE 2020 PUBLICAT ÎN: INFORMAȚII DIVERSE

  4. Personal nu gasesc nimic de comentat la aceasta ordonanta.Este rationala,resimtita pozitív.

  5. Cea mai tare e de departe asta cu „19-22” pentru cei de peste 65 de ani !! Sa te tii nenica, n-o sa mai avem loc de pensionari prin Centrul Vechi pe la terase si bunicute iesite la agatat asa, „ca intre fete”, prin cluburi si discoteci ! Lasind gluma la o parte, imbecilii astia care se joaca de-a guvernarea chiar cred ca mai iese cineva din categoria in cauza din case dupa sapte seara ?!? (ps : si mai terminati domne cu trucajele prin Photoshop, ce, chiar vreti sa insinuati ca Vela stie sa scrie ?!)

  6. ESTE INCREDIBILA ACEASTA GANDIRE PRIMITIVA SI DICRIMINATORIE CE LOVESC CRUNT SI PE NEDREPT PERSOANELE PESTE 65 DE ANI !!!!!
    DE CE ISI BATE JOC IOHANIS DE ACESTI OAMENI ?????
    SE PARE CA ESTE O RAZBUNARE RIDICOLA , PRIMITIVA , PENTRU CA I-AU SPUS CA NU PREA A FOST VOTAT DE ACEASTA CATEGORIE DE VARSTA !!!!!!
    NU EXIZTA NICI O ALTA EXPLICATIE LOGICA RATIONALA SA DAI O ASTFEL DE INTERDICTIE DISCRIMINATORIE DE A IESI DIN CASE ACESTI OAMENI SI SA LE PERMITI IN BATAIE DE JOC DOAR DE LA ORA SAPTE DIMINEATA SI ORELE 19 SEARA CAND NU SUNT DESCHISE INSTITUTIILE SI MAJORITATEA MAGAZINELOR, PRECUM SI CELELALTE INCONVENIENTE ALE ACESTOR INTERVALE DE TIMP .
    SOLICITAM INSTITUTIEI AVOCATULUI POPORULUI SI CELORLALTE INSTITUTII ALE STATULUI SA INTERVINA SI SA NU MAI SE APLICE ASTFEL DE INTERDICTII DISCRIMINATORII DE INTERZICERE A IESIRII DIN CASE ALE CELOR PESTE 65 ANI !!!!
    CEREM ACESTA DEOARECE NU ACESTI OAMENI PESTE 65 ANI , AU ADUS SI NU EI RASPANDESC ACEST CORONAVIRUS !!!!!
    PRESEDINTELE TARII SI GUVERNUL AR TREBUI SA SE OCUPE DE SPRIJINIREA ACELOR CATEGORII DE PERSOANE INDIFERENT DE VARSTA CARE AU NEVOIE MARE DE SPRIJIN SI SA NU MAI ELABOREZE ASTFEL DE HOTARARI DISCRIMINATORII PE CATEGORII DE VARSTA !!!!!

  7. @ileana
    „….De c e nu permiteti taranilor, gospodarilor sa mearga la campului ?…”

    Art. 1 :
    „(2) Indiferent de intervalul orar, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:…..”

    „c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
    d) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare. …”

  8. Astia ar fi trebuit sa stie cand au scris nemernicia asta de ordonanta ca magazinele si pietele nu se deschid inainte de 8-8,30.Doar ca pentru ei face piata altcineva.Traiesc in lumea lor

  9. Art.1 – (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în situațiile prevăzute mai jos.
    (2) Indiferent de intervalul orar, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru următoarele motive:
    c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

  10. Inca nu au reusit sa rezolve ce aveau de rezolvat in tara cu strainezii? Cat timp va mai trebuie bai nebunilor?! Chiar vreti sa puneti cruce definitiv natiei romane?! Cand e laie, nu-i balaie si te baga tot in paie!

  11. Cititi acest articol,sub rezerva neclaritatii, un mod josnic de jurnalism in Romania! https://www.antena3.ro/externe/elvetienii-au-mers-la-dentist-frizerii-prima-zi-relaxare-masuri-568292.html
    Sa analizam corect: nu scrie zona unde au fost mortii si bolnavii, nu scrie zona in care s-a facut „interviul”, nu tot ce este scris in articol este real sau cred ca este mai mult avantaj pe teren decat ce se scrie! Bai informatorilor.ro, culegeti informatii clare si serioase fara a abera! Unde ati facut sau luat interviul de nu specificati cantonul si numele persoanei mai ales ca toti isi dau numele la interviuri! In plus, nu toata elvetica este coro, bai crizatilor! Ce scarbe profesioniste sunteti!

  12. Imi poate explica cineva cum sunt protejati varstnicii prin restrictionarea dreptului lui de om liber in tara sa? Cumva, in acele intervale de timp, virusul are interzis la infectare? Care este ratiunea ca varstnicii sa fie „disciplinati” interzicandu-le dreptul la libera circulatie? Si cum stam cu declaratiile si cu amenzile? Varstnicii care se descurca greu cu scrisul si cititul, sunt condamnati?

  13. Am inteles masura de izolare pentru toata lumea si ca fiecare roman poate iesi din izolare pentru motive definite, am inteles masura respectarii unei distante de protectie si celelalte masuri de evitare a crearii de aglomeratii umane dar nu inteleg de ce varstnicilor li se impun supra restrictii prin impunerea unor programe orare. Varstnicii sunt limitati in posibilitatea de miscare din varii motive materiale sau fizice. De ce li se pun greutati in plus pe umeri? De ce sunt discriminati? De ce sunt pusi in ipostaze injositoare in fata fiilor si nepotilor lor? In societate ar trebui sa se cultive respectul pentru varstnici ca o forma de civilizatie.

  14. Asa cum a scapat acum 2 saptamani ministrul sanatatii pasarica, „nu vreau sa-mi ocupe cei de peste 65 de ani paturile de spital”, asa ca ii tin in casa. Fraierilor care cred ca criza covid a fost gestionata bine si ordonanta estre „logica si resimtita bine????, aceasta: a fost gestionata prin minciuna, raportare falsa a deceselor, pe seama medicilor si prin clauzura celor de 65 de ani, sa nu se imbolnaveasca si sa ocupe paturi in spital. Ilegal. CONDAMNARE!

  15. Virusul are program de raspandire? Care este ratiunea pentru care eu, 65+, am restrictii la orele la care am libertatea sa ies din casa? Si nu inteleg de ce un tanar care are si el problemele lui, ar trebui sa stea dupa mine, pana ma hotarasc ce vreau sa cumpar? Si asa se gasesc destui care comenteaza dispretuitor la adresa varstnicilor. Eu, care am indurat destul de la viata, vreau sa ma simt om liber!

  16. Odata ce ati pus discriminarea pe varsta, sa nu credeti ca peste ani, cand veti fi in categoria 60+,nu vor veni nepotii vostri si nu va vor incuia in azile! Cum a spus Matei Visniec, odata ce ati semnat contractul cu abuzurile, veti fi loviti de el mai rau decat suntem noi, acum.

  17. Intervalul 7-11 si mai ales 19-22 pentru cei de peste 60 de ani este dat in bataie de joc.Practic batranilor le ramane tot doua ore 9-11 pentru ca dupa lasarea intunericului nu mai poti vedea picior de batran pe strada.Nu este decat inca o lovitura data seniorilor tarii dupa cele 2 luni de umilinta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.