Transferul mijlocaşului stelist Ovidiu Petre la Al Nasr revine în actualitate, după ce saudiţii au anunţat că jucătorul va ajunge la echipa lui Zenga în schimbul sumei de patru milioane de euro.
Presa din Arabia Saudită scrie că negocierile dintre Al Nasr şi Steaua Bucureşti s-au încheiat, iar gruparea din Bulevardul Ghencea va încasa nu mai puţin de 4 milioane de euro.
Ovidiu Petre este aşteptat în cantonamentul saudiţilor din Italia, unde va fi supus unor teste medicale amănunţite, care vor fi decisive pentru transferul mijlocaşului.
În vârstă de 28 de ani, Ovidiu Petre s-a transferat la Steaua în 2006, în schimbul sumei de un milion de euro.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.