În anii ‘50, numeroşi piloţi şi martori oculari au declarat că au văzut OZN-uri pe cerul Norvegiei. După şase decenii şi jumătate, misterul s-a lămurit, celor ce au văzut misterioasele lumini ce traversau cu mare viteză cerul acestei ţări le-a răspuns abia zilele trecute CIA. „Noi eram”, se scrie pe contul de Twitter al CIA deschis recent. Aceste OZN-uri erau, de fapt, prototipuri ale avionului de recunoaştere U2, care avea să fie intens folosit în timpul Războiului Rece de către Statele Unite, îndeosebi pentru a spiona teritoriul sovietic. Caracteristica principală a avionului U2 este capacitatea sa de a zbura la mare altitudine (circa 21.000 de metri), într-o perioadă în care avioanele de linie ating 4.500 metri altitudine, iar cele militare, maximum 9.000 de metri. Când soarele apunea, U2 era suficient de sus pentru a-i reflecta razele sale, ceea ce îl făcea să apară drept obiect luminos strălucitor.
U2 a intrat în serviciu în 1957, dar primele zboruri test au debutat în 1955. La ora respectivă, US Air Force a făcut legătura între acest avion şi semnalările despre numeroasele OZN-uri observate pe cerul norvegian, dar a preferat să tacă, pentru a nu dezvălui nimic inamicului sovietic. Cu toate acestea, la 1 mai 1960, un U2, pilotat de Francis Gary Powers, a fost doborât deasupra teritoriului URSS. A fost un prim incident foarte grav americano-sovietic în perioada Războiului Rece. Cum s-a ajuns la el şi la deconspirarea avionului U2?
În iulie 1957, preşedintele SUA, Dwight D. Eisenhower, îi ceruse premierului pakistanez să autorizeze instalarea unei baze secrete a spionajului american în acea ţară, ce includea zboruri ale avionului spion U2. Baza a fost stabilită la Badaber, aflată la 18 km de Peshawar. La 9 aprilie 1960, un U2 aparţinând CIA a trecut frontiera de sud a URSS în regiunea Pamir, el survolând patru situri ultra secrete sovietice. Deşi a fost detectat de apărarea aeriană a URSS, el a evitat mai multe tentative de interceptare făcute de avioane MiG 19 şi Suhoi SU-9. În pofida reacţiei negative a diplomaţiei URSS, următorul zbor a fost planificat pe 1 mai 1960, cu 13 zile înaintea unei foarte importante întâlniri la cel mai înalt nivel americano-sovietice, programată la Paris. Aparatul a decolat de la Badaber şi urma să fotografieze siturile rachetelor balistice intercontinetale de la Sverdlovsk şi Pleseţk, după care să aterizeze la Bodo, în Norvegia.
Dar avionul U2 a fost detectat şi, potrivit versiunii oficiale moscovite, o salvă de rachete SA-2 Guideline (S-75 Dvina) l-a doborât lângă Degtiarsk, aproape de Urali. Pilotul Francis Gary Powers s-a catapultat, find arestat ulterior. Nu a folosit otrava pe care-o avea asupra sa. O altă salvă de rachete a doborât şi avionul sovietic ce-l urmărea pe U2. Summitul americano-sovietic a fost anulat. Recunoscând că făcea parte din CIA, Powers a fost judecat şi condamnat la zece ani de închisoare. După 17 luni de puşcărie, el a fost eliberat şi schimbat cu spionul sovietic Rudolf Abel, unul dintre ei mai mari agenţi ai Moscovei de la începuturile Războiului Rece. Schimbul celor doi a avut loc pe Podul Glienicke, ce lega atunci Berlinul Vestic de cel Estic, pod pe care ulterior s-au mai consemnat târguri similare. Ulterior, sub numele „Podul spionilor”, acesta a devenit şi subiectul unui palpitant volum scris de Giles Whittell, tradus şi în româneşte. El poartă subtitlul „o poveste adevărată a războiului rece”, aşa cum este şi cea a OZN-urilor de pe cerul Norvegiei relatată mai sus.
