Dialogul în coaliția de guvernare a intrat în impas. Discuțiile despre pachetul fiscal privind reforma administrației sunt tergiversate din cauza neînțelegerilor privind împărțirea funcțiilor în stat.
PSD a anunțat că nu mai participă la ședințele Coaliției și acuză USR de atitudinea avută la moartea fostului președinte Ion Iliescu.
USR susține însă că adevăratul motiv are legătură cu posturile la care PSD nu vrea să cedeze și astfel blochează discuțiile.
După ce Guvernul și-a asumat răspunderea pentru primul pachet fiscal, în data de 7 iulie, ce includea majorarea TVA-ului și alte creșteri de taxe, Coaliția promitea să vină și cu o reformă amplă a statului până la finalul lunii iulie. Însă neînțelegerile din Coaliție au amânat
Lansarea pachetului privind reforma statului a fost amânată pentru începutul lunii august, după ce fusese promisă la finalul lunii iulie.
Coaliția ar fi trebuit să închidă parte din negocierile privind pachetul fiscal miercuri, dar PSD a anunțat că nu va participa la ședință.
Adevăratul motiv este legat de împărțirea posturilor în special cele de prefecți și subprefecți.
La guvernare sunt patru partide, iar USR solicită 9 posturi de prefect și 13 de subprefect, ceea ce ar însemna să preia 7 posturi de prefect de la PSD și 2 de la PNL. PSD susține însă că USR-ului i-ar reveni mai puține posturi.
Nicușor Dan declara, pe 25 iulie, că pachetul trebuia să fie gata până la sfârșitul lunii iulie, iar asumarea lui în Guvern în luna următoare.