„Dacia Duster a anilor ’80 este, de departe, cea mai proastă maşină pe care am testat-o. (…) Această nouă Dacia Duster are două plusuri majore (faţă de modelele vechi ale mărcii, n.r.) – nu te lasă în drum iar bordul nu pare că a fost creat (…) cu ajutorul ciocanului şi a şurubelniţei”. Aşa începe […]

Moneda naţională s-a depreciat semnificativ în a doua parte a şedinţei, iar cotaţiile au atins un maxim de 4,2895 lei/euro, pe fondul cererii comerciale de euro şi a lichidităţii foarte reduse, potrivit dealerilor. În jurul orei 16:30, băncile afişau cotaţii de 4,2845 – 4,2860 lei/euro, în creştere cu aproape un ban faţă de nivelul de […]

Angajaţii metroului din Londra au început, în această după-amiază, o grevă de 24 de ore, în semn de protest faţă de reducerile de personal. Primăria oraşului se bazează pe planuri alternative de transport al persoanelor, cum ar fi autobuzele şi suplimentarea numărului de taximetre. Circa 200 de muncitori de la depourile liniilor de metrou Jubilee […]

Grupul PDL din Senat l-a ales în funcţia de vicepreşedinte al Camerei superioare a Parlamentului, rămasă vacantă prin numirea Ancăi Boagiu ca ministru al Transporturilor, pe senatorul Petru Filip, au declarat surse din interiorul grupului parlamentar. Potrivit acestora, membrii grupului trebuie să decidă înlocuitorul lui Petre Filip la preşedinţia Comisiei de administraţie publică din Senat, […]

Împrumutul contractat de România de la instituţiile financiare internaţionale a condus la o stabilizare a monedei naţionale şi la o credibilitate sporită a României pe pieţele externe, a declarat luni, la un post privat de televiziune, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. „Împrumutul a condus la o stabilizare a monedei naţionale, la o încredere sporită […]

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în timpul întâlnirii cu şeful Delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, că România se află într-o situaţie dramatică, potrivit realitatea.net. „Trebuie să vedem cât de mult vom continua să cheltuim pentru costuri sociale. Avem un deficit de aproape 3 miliarde de euro, ceea ce este dramatic. Trebuie să reducem toate […]

Preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor şi liderii grupurilor parlamentare urmează să stabilească o dată la care Legea pensiilor să intre în dezbaterea plenului, după ce Biroul Permanent a respins cererea de prelungire până la 15 septembrie a termenului pentru depunerea raportului. Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor solicitase şi în prima şedinţă a […]

Duminică, în ziua referendumului din Republica Moldova, canalul rusesc de ştiri Vesti a difuzat în mai multe rânduri un reportaj despre relaţiile dintre Ucraina şi România, încercând să descifreze ce înseamnă, după cum s-au exprimat jurnaliştii ruşi, „expansiunea românească” spre est, relatează „Jurnal de Chişinău”, citând Agerpres. Pe culoarele diplomatice de la Bruxelles, pretinde canalul […]

Elita intelectuală a României este batjocorită de către Guvernul Boc. Nefiind în stare să sprijine cum ar trebui cultura, guvernanţii au găsit modalităţi de-a încurca şi mai mult lucrurile, care au ca rezultat sărăcirea creatorilor. Un grup masiv de scriitori, actori, pictori şi jurnalişti de mare valoare a adresat nu demult o scrisoare deschisă preşedintelui […]

Interviu cu arh. Silvia Oostveen, vicepreşedintele Asociaţiei Heritage-partener UNESCO, iniţiatoarea proiectului „Roşia Montană – un peisaj cultural în transformare”, al cărui obiectiv îl reprezintă susţinerea şi promovarea Roşiei Montane ca sit UNESCO Roşia Montană, cu tot ce reprezintă ea fragmentar pentru diferite categorii socio-economice şi culturale ale României, nu mai este o miză. Sfâşiată între […]

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat că, în acest an, şcolile nu vor mai beneficia de fonduri pentru reabilitare din cauza crizei economice. Aflat în vizită la şcoala generală din comuna Satulung, şcoală a cărei modernizare a costat peste un milion de dolari şi este neterminată, ministrul a spus că în 2010 nu se vor […]

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Minsk, înaintea partidei cu Belarus, din preliminariile Campionatului European din 2012, că nu va demisiona în cazul în care prima reprezentativă nu va câştiga meciul programat marţi. „Nu-mi voi da demisia. Am un contract cu federaţia, cu Ionuţ Lupescu şi cu Mircea Sandu. […]

Eric Besson, 52 de ani, ministrul francez al Imigraţiei, unul dintre arhitecţii legii care interzice portul vălului islamic în Franţa, a decis să amâne data nunţii sale cu o musulmancă de 24 de ani. Besson este unul dintre oficialii francezi puternic implicaţi în actuala campanie a statului francez de repatriere a romilor din România. Besson […]

Recuperatorii BRD l-au dat în judecată de două ori pe jurnalistul Mile Cărpenişan la cinci luni după ce acesta a decedat. Asta după ce au primit misiunea de a-l determina pe jurnalistul trecut în nefiinţă să-şi plătească ratele. Mile Cărpenişan a fost dat în judecată de BRD, după ce a intrat în atenţia Direcţiei de […]

Centrul istoric al Capitalei este singura zonă din Capitală unde chiriile înregistrează un trend ascendent, proprietarii primind până la 100 de euro pe metru pătrat. Zona este delimitată de străzi precum Lipscani, Strada Franceză, Smârdan sau Stavropoleos, iar principalul motiv pentru care investitorii sunt dispuși să ofere între 3.500 de euro și 10.000 de euro […]

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că desemnarea premierului unui guvern de criză susţinut de PSD, PC şi PNL va avea loc înainte de depunerea moţiunii de cenzură. Întrebat, după Biroul Permanent al PSD, dacă formaţiunea politică din care face parte s-a înţeles cu PNL cu privire la premierul pe care îl va […]

Câştigătoarea Eurovision 2010 înregistrează un succes după altul. După bucuria de la Oslo, Lena Meyer a prins un amplu contract de publicitate: artista va fi imaginea Opel în Germania. Nemţoaica de 19 de ani a fost aleasă de către reprezentanţii Opel tocmai pentru că are succes la public şi a adus multă faimă Germaniei, relatează […]

Primul rinichi artificial a fost creat cu ajutorul nanotehnologiei. Medicii speră ca organul să fie poată salva în curând numeroase vieţi, mai ales că poate fi produs la costuri relativ mici. Zece oameni de ştiinţă de la Universitatea California-San Francisco au lucrat la acest proiect, relatează libertatea.ro. În prezent, insuficienţa renală se poate trata doar […]

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa BPC, că rediscutarea acordului cu FMI înseamnă un nou împrumut şi a susţinut că preşedintele Traian Băsescu şi democrat-liberalii împrumută miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional pe care îi consumă cu clientela politică. „FMI se comportă strict ca o bancă, deci, dacă România mai […]

Din toamnă, 3.000 de instituţii de învăţământ din ciclul gimnazial şi liceal din Italia vor adopta un sistem electronic care va trimite părinţilor situaţia şcolară a odraslelor direct prin e-mail sau SMS, informează cotidianul „Il Messaggero”. Proiectul a fost implementat în 2008, dar puţine şcoli şi licee au avut fondurile necesare pentru a adera la […]

Câteva fotografii recente publicate de NASA scot la iveală imagini şocante cu ceea ce pare a fi un mesaj codificat inscripţionat de extratereştri pe relieful planetei Marte, potrivit Dailymail.com. Imaginile au fost suprinse cu ajutorul unui telescop care poate mări obiecte de mărimea unei mingi de volei de la distanţa de aproape 300 de km. […]

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că în mai multe judeţe, nu doar în Dâmboviţa, ar exista clanuri mafiote protejate politic pentru că ar da bani oamenilor politici din PDL. Dragnea a spus, potrivit Mediafax, că acuzaţiile pe care unii lideri ai PSD Dâmboviţa le-au formulat la adresa unor politicieni locali din […]