Veşti bune pentru cei care vor să-şi ia bicicleta cu ei la mare. CFR Călători le oferă doritorilor posibilitatea de a-şi transporta gratuit bicicleta spre şi dinspre litoral.

Sultan Kosen, turcul care deţine recordul mondial pentru înălţime de 2,46 m, prezent la noi în ţară la invitaţia The International School of Bucharest, a pus ochii pe o braşoveancă de 2 metri.

Vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, îi atacă, într-un interviu pentru “Q Magazine”, pe o serie dintre miniştrii care îi sunt colegi de partid. Preda recunoaşte că guvernarea este de proastă calitate şi că mulţi dintre demnitarii PDL au ajuns în posturi pe pile. Curajul lui Preda se opreşte însă la jumătate, el nefiind dispus să pronunţe direct vreun nume.

Camera Deputaţilor va organiza, în zilele de 1 şi 2 mai, acţiunea „Porţi deschise”, în cadrul căreia cetăţenii vor putea vizita Palatul Parlamentului. Bucureştenii sunt de asemenea invitaţi la un concert de muzică populară şi la un târg de produse tradiţionale româneşti.

Prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, Nelu Carpen, şi avocatul Adrian Zamfirachi aşteaptă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la recursul declarat împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus arestarea lor preventivă.

Aproximativ 40 de concurenţi s-au înscris la „Concursul Naţional de Aranjamente Florale”, organizat, miercuri, la hotel Radisson Blu, la iniţiativa Ambasadei Regatului ţărilor de Jos în România.

Multe dintre clipurile care parodiau o scenă din filmul german “Der Untergang” (“Ultimele zile ale lui Hitler”) au fost îndepărtate de pe site-ul YouTube la cererea producătorului Constantin Film, care a acuzat încălcarea legilor copyright-ului. Secvenţa îl înfăţişa pe Hitler criticând lipsa locurilor de parcare în Tel Aviv sau în postura de susţinător al lui Mircea Geoană la prezidenţiale.

Potrivit Buletinului de conjunctură realizat de către BNR pentru luna aprilie, se înregistrează tendinţe de creştere în sectorul construcţiilor, în special datorită vremii favorabile. De asemenea, constructorii se aşteaptă şi la creşterea producţiei şi a numărului de angajări.

Moody’s va menţine în acest an perspectiva negativă de credit a sistemului bancar din România, în principal din cauza condiţiilor economice încă dificile, care vor determina constituirea de provizioane ridicate pentru împrumuturile neperformante şi, implicit, scăderea profitabilităţii.

Ricky Martin a primit scuze pentru că a fost confundat în poze un actor porno care făcea sex oral unui alt bărbat.

În timp salariile rămân cele mai mici din Europa, moldovenii sunt hrăniţi cu simboluri: restabilirea Declaraţiei de Independenţă şi disputa participării la parada Victoriei de la Moscova. În vederea iminentelor anticipate, liderii Alianţei doresc să „seducă” un electorat cât mai divers şi numeros.

Alpinistul Teodor Tulpan, care a suferit o fractură de coloană vertebrală după ce a căzut cu parapanta, a fost transportat luni, cu un elicopter SMURD, de la Sibiu la Bucureşti, la cererea familiei, acesta urmând să fie internat la Spitalul de Ortopedie „Foişorul de Foc”.

A patra ediţie SummerJam Fest revine vara aceasta cu mai multe stiluri de muzică urbană decât în anii precedenţi, de la hip-hop, reggae şi soul la rock, electro, funk şi drum’n’bass.

Concluzia preliminară a analizelor efectuate de specialiştii Ministerului Sănătăţii la Spitalul CF2 au arătat că prim-solista Operetei, Amelia Antoniu, şi celelalte femei internate pentru operaţii banale şi ajunse, în stare gravă, la Spitalul Municipal au fost infectate în spital.

Eurodeputatul Gigi Becali îşi vrea banii înapoi. Becali a mers luni în faţa Completului de 9 judecători să le ceară să-i înapoieze valiza cu bani confiscată la Cluj.

Vikingii portughezi de la Gwydion vor veni pentru a doua oară în România, de data aceasta la OST Mountain Fest. La evenimentul ce va avea loc la Buşteni (6-8 august), ei îşi vor prezenta şi noul album, “Horn Triskelion”, lansat la începutul lunii aprilie.