De ce sunt optimistă în privinţa turismului românesc.În primul rând, pentru că anul acesta se va vedea soarele după furtună în economia mondială, iar România va reveni de asemenea la creştere economică.Ca o paranteză, pot spune că vom reveni la creştere economică, cu o economie solidă, şi datorită acestui guvern care probabil a fost cel […]
Toate știrile
PDL respinge categoric iniţiativa legislativă a UDMR de modificare a numărului de regiuni de dezvoltare.La nici două luni după formarea actualei coaliţii de guvernare se înregistrează deja prima ciocnire serioasă între cei doi parteneri: PDL şi UDMR. Concret, iniţiativa legislativă a UDMR privind trecerea de la 8 regiuni de dezvoltare economică la 16 regiuni şi […]
Din 7 Decembrie 2004 şi până astăzi, Traian Băsescu a râvnit la ziarul care l-a ajutat să devină preşedinte.Instantanee surprinse din timpul vizitei lui Traian Băsescu în redacţia EVZ, în prima sa zi de mandat ca preşedinte a României.
Trandafirul ar putea dispărea de pe sigla PDL, fiind considerat de mai mulţi lideri ai partidului un simbol socialist. După ce deputatul Sever Voinescu a spus că PDL ar trebui să-şi clarifice doctrina, să-şi schimbe sigla şi să se numească "Partidul Popular", deputatul clujean Daniel Buda, un apropiat al preşedintelui partidului, Emil Boc, susţine că […]
Surprinzătoarea formulă comună de buget a PDL-PNL de la Buzău, anunţată astăzi de deputatul democrat-liberal Cezar Preda, ar fi un lucru normal care nu schimbă decizia liberalilor de a se afla în opoziţie, a declarat pentru cotidianul.ro senatorul PNL Bîgiu Cristinel.Senatorul este de părere că “înţelegerea” celor două partide la nivelul Consiliului Judeţean a fost […]
În ultimul an, datoria externă a crescut cu peste 6 miliarde de euro, în mare parte ca urmare a împrumuturilor luate de la Fondul Monetar Internaţional.Datele Băncii Naţionale a României arată că datoria externă a ţării, la finalul anului 2009, a fost de 78,656 miliarde de euro, în creştere cu peste 6 miliarde de euro […]
Norma de reprezentare a delegaţilor social democraţi la congresul din 20 februarie al partidului nemulţumeşte o parte dintre filiale, în timp ce altele sunt mulţumite şi îşi declară susţinerea pentru rămânerea lui Mircea Geoană ca preşedinte.Preşedintele organizaţiei judeţene PSD Braşov (care va fi reprezentată de 29 de delegaţi), deputatul Constantin Niţă, afirmă că nu este […]
În ultimele trei săptămâni, românii au pariat pe indicele american Dow Jones circa 33 milioane de lei. Contractul futures pe Dow Jones se dovedeşte cel mai de succes nou instrument financiar lansat de Sibex în ultimii patru ani.La Bursa din Sibiu se remarcă în ultimul timp creşterea interesului investitorilor faţă de contractul Dow Jones în […]
Celebrul indice Dow Jones Industrial Average îşi va schimba zilele acestea proprietarul.Dow Jones & Company, deţinută de miliardarul american Rupert Murdoch, a vândut zilele trecute cei peste 130.000 de indici care fac parte din Dow Jones Indexes, printre care şi celebrul Dow Jones Industrial Average, către Chicago Mercantile Exchange. Aceasta este cea mai mare bursă […]
La Timişoara se fac pregătiri mari pentru 11 martie, când se vor împlini 20 de ani de la lansarea de către George Şerban a programaticului document al revoluţiei române, intrat în istorie sub numele de Proclamaţia de la Timişoara.Celebrul punct 8 ar fi trebuit să fie fundamentul unei legi a lustraţiei, pentru care s-a luptat […]
Existenţa coaliţiei de guvernare de la Chişinău atârnă de evitarea unor anticipate în iunie, sugerate de Comisia de la Veneţia. Sondajele dau câştig de cauză democraţilor lui Marian Lupu, fostul număr doi al comuniştilor, care poate fi ajutat şi de recenta dezertare a cinci deputaţi din partidul lui Voronin. Preşedintele interimar al Republicii Moldova, liberalul […]
Factura la întreţinere în Bucureşti în luna ianuarie ar putea creşte comparativ cu luna decembrie a anului trecut, deşi RADET respinge categoric această posibilitate.Directorul RADET Bucureşti, Bogdan Becheanu, a declarat, vineri, că este practic imposibil ca factura la întreţinere pe luna ianuarie să fie cu 20 la sută mai mare decât în decembrie 2009, deoarece […]
În toamna anului trecut, în apropierea campaniei electorale, politicienii de la putere anunţau că în România criza are zilele numărate. La câteva luni distanţă aflăm însă că economia nu a ieşit din recesiune, ba s-a afundat şi mai mult.Ministrul Economiei, Adriean Videanu, omul despre care se presupune că ar trebui să ştie cum stau lucrurile […]
Cine şi-ar dori să aibe la cununie cei dragi aproape? La ce i-ar folosi? Guvernanţii noştri s-au gândit să facă economie dar nu s-au gândit şi cum or s-o facă. Au redus în sectorul bugetar, au emis legi, dar au scăpat din vedere ceva simplu, logica."Stabilisem iniţial cununia civilă sâmbătă, pe 10 aprilie, dar când […]
Directorul monetăriei din Chile a fost dat afară după ce mii de monede au fost bătute cu inscripţia ţării scrisă incorect, relatează BBC.Monedele de 50 de pesos au fost scoase pe piaţă în 2008, însă nimeni n-a văzut gafa până anul trecut. În loc de CHILE pe monede stă scris CHIIE. Chiar şi aşa, banii […]
Organizaţia PSD Bucureşti nu va avea reprezentanţi la congresul partidului, aceasta urmând să fie reprezentată de filialele celor şase sectoare.Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a explicat vineri, la Iaşi, cum s-a ajuns la această reprezentare: "Din punctul de vedere al normei, există un lucru care s-a modificat în statutul aprobat în 2006. Bucureştiul, care până atunci […]
Preşedintele ANI, Cătălin Macovei, a declarat astăzi la RFI că Agenţia are în derulare o serie de investigaţii ale foştilor şi actualilor miniştri, fără să facă însă referire la identitatea acestora.Întrebat dacă mai sunt demnitari importanţi luaţi în vizor de către ANI, Macovei a răspuns afirmativ: "Da, sunt, sunt în continuare demnitari importanţi şi foşti […]
Vom avea cea mai mare catedrală construită după revoluţie şi cea mai scumpă în acelaşi timp.Nota de plată pentru construcţia Catedralei a fost estimată de preşedintele comisiei tehnice, Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice în guvernarea CDR, la 400 de milioane de euro, dintre care 200 de milioane sunt alocate pentru construcţia la roşu, […]
Costel Căşuneanu s-a prezentat, vineri, la DNA, el spunând că nu mai are calitatea de inculpat în dosarul în care este acuzat Cătălin Voicu, ci de învinuit.La ieşirea de la DNA, Căşuneanu a declarat că în ceea ce priveşte acuzaţiile care i se aduc "nu e vorba de alte sume decât de sume oferite cu […]
Veştile proaste de la INS privind recesiunea şi inflaţia au făcut ca BNR să afişeze un curs de referinţă de 4,1270 lei/euro faţă de 4,1071 lei/euro ieri. E posibil ca în perioada următoare deprecierea leului să continue.După câteva zile consecutive de apreciere uşoară a leului, trendul s-a inversat astăzi din cauza veştilor proaste venite de […]
Începe show-ul! TVR va transmite primele jocuri olimpice de iarnă în sistem High Definition (HD), eveniment care va avea loc în perioada 12-28 februarie. Telespectatorii Televiziunii Române pot urmări spectacolul olimpic şi la TVR HD, la o calitate superioară a imaginii şi o evidenţiere de cel puţin trei ori mai ridicată a detaliilor.Ceremonia de deschidere […]
În ultimul trimestru din 2009 economia a scăzut cu 1,5% faţă de 0,6% în trimestrul al treilea. Practic, în loc să ieşim din recesiune ne-am afundat şi mai mult în ea.Produsul Intern Brut (PIB) al României a fost în ultimul trimestru din 2009 cu 1,5% mai mic decât în trimestrul anterior, potrivit datelor publicate de […]
Începând din această noapte si pâna în 13 februarie ora 18, în sud-vestul, nord-estul tării si în zona de munte va ninge, iar in restul judetelor atentionate vor predomina ploile, cantitătile de apă urmând a depăsi local 20…25 l/mp si izolat 35 l/mp. Vor fi conditii de polei. Temporar vântul va avea intensificări sustinute viscolind […]
Fostul preşedinte american a acuzat dureri puternice în piept, iar în cursul zilei de joi a fost transportat de urgenţă la spital, potrivit Reuters. În cursul zilei de joi, fostul preşedinte american Bill Clinton a fost internat în spital cu dureri în piept. Acesta a suferit o intervenţie medicală prin care i s-au plasat două […]
În prima lună din 2010 preţurile la ţigări au înregistrat o creştere de 13,87% comparativ cu decembrie 2009, în timp ce costul energiei electrice s-a majorat cu 4,2%Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 5,2% la finalul lunii ianuarie 2010 faţă de 4,74% cât era la finalul lunii decembrie […]
Liderii PRM au fost înştiinţați, joi, de către RAPPS că trebuie să evacueze clădirea centrală din Bucureşti a partidului, aflată pe str. Emile Zola, pentru că a fost retrocedat foştilor proprietari.Vicepreședintele PRM Marius Marinescu a confirmat informația pentru Inpolitics: ”Am fost anunțați, astăzi, deocamdată doar verbal, că sediul nostru ar fi fost retrocedat în justiție […]