Bucătăria italiană a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, fiind recunoscută ca un element esențial al identității culturale italiene. Decizia evidențiază rolul tradițiilor culinare, al mesei în familie și al transmiterii obiceiurilor gastronomice din generație în generație.
Toate știrile
Jurnalistul Florin Toader a documentat filiera rusă din jurul președintelui SUA. Este vorba despre legăturile lui Donald Trump cu „oamenii de afaceri” din fostul spațiu sovietic. Întrebarea este dacă aceștia ar putea avea o legătură cu noul vis al liderului de la Casa Albă de a fragmenta Europa. Noua strategie de securitate a americanilor arată că acesta speră ca patru state UE – Italia, Polonia, Ungaria și Austria – să se depărteze de construcția europeană și să se apropie și mai mult de SUA.
Preşedintele Nicuşor Dan respinge acuzaţiile de „blat” cu PSD în campania pentru Primăria Capitalei. El afirmă că nu există o astfel de înţelegere și explică că, în contextul actualei coaliţii guvernamentale, trebuie să fie echidistant faţă de toate partidele implicate.
Protestele pentru justiție continuă pentru a patra zi consecutiv în București, în Piața Victoriei, și în alte orașe din țară, precum și în diaspora. Manifestanții cer o justiție independentă, transparentă și fără influențe politice, exprimându-și nemulțumirea față de modul în care sunt gestionate anumite dosare și presiunile asupra sistemului judiciar.
O alertă cu bombă a fost declanșată la frontiera de nord a Republicii Moldova, vizând trenul pe ruta București – Kiev. Autoritățile au investighat și au suspendat temporar circulația pentru verificări de securitate. “Alarma s-a dovedit a fi falsă”, precizează Poliţia de Frontieră.
Șoc maxim pentru o familie normală de chinezi. Cei doi nu și-au imaginat nici o secundă că fiica lor va deveni atracția întregii lumi pentru trăsăturile sale. Este blondă cu ochii albaștri.
Europarlamentarul Gheorghe Piperea trage un semnal de alarmă asupra riscurilor revenirii la Mecanismul de Cooperare și Verificare și critică guvernul pentru corupție și incompetență care afectează justiția și democrația.
SUA a ridicat sancțiunile impuse Belarusului pentru exportul de potasă. În urma acestui pas, guvernul din Minsk a eliberat 123 de deținuți politici, printre care laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiaţki, și opoziționista Maria Kolesnikova. Această mișcare marchează o încercare de relaxare a tensiunilor între cele două părți.
Gerhard Roiss afirmă că Austria ar trebui să beneficieze de gazele din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră.
Tot mai multe state membre UE se opun utilizării activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Ucrainei, invocând posibile încălcări ale dreptului internațional și ale proprietății private. Decizia rămâne incertă după discuțiile de la Bruxelles.
Cât de grav pot fi afectați copiii și adolescenții care fac exces de rețele sociale? Folosirea prea mult timp a ecranelor duce la plictiseală, lipsă de concentrare, furie.
O femeie a coborât pe șinele de metrou și a fost lovită de o garnitură în stația Crângași din București, provocând blocarea temporară a circulației. Victima a murit. Autoritățile au intervenit la fața locului.
Președintele Erdogan spune că un plan de pace pentru Ucraina și Rusia e posibil și că speră să discute cu Donald Trump, subliniind importanța unui armistițiu și a siguranței în Marea Neagră.
Munca de acasă poate părea ideală, dar izolarea socială, vizibilitatea redusă și granițele neclare între viața profesională și personală pot transforma confortul în capcane ascunse pentru cariera și echilibrul tău emoțional.
Președintele, vanitos din cale afară, vrea supunere totală și declanșarea cătușiadei, așa cum știe de la Băsescu, Kovesi
„Studii arată că chatboții pot prelua date eronate din întrebările utilizatorilor și apoi le pot repeta ca pe adevăruri”
Nemo, câştigătorul Eurovisionului din 2024, returnează trofeul ca reacţie la participarea Israelului la ediţia din 2026. În plus17 artişti portughezi anunţă că vor boicota Eurovisionul. „Nu suntem complici la încălcarea drepturilor omului”
L. Orban: „Aici trebuie se intervină preşedintele. Eu, în locul preşedintelui, m-aş fi dus peste CSM cu câteva mesaje clare. (…) N-a fost la nicio şedinţă a CSM”.
Orban: „Am discutat că nu e corect să se poziţioneze, că o coaliţie tensionată în care va susţine un candidat poate să tensioneze suplimentar”.
„Orice criză, orice modificare privind situația geopolitică dă peste cap orice previziune.”
Ministra Mediului: „Este prima acțiune de acest fel și o dovadă că dronele pot identifica rapid și eficient încălcările legislației de mediu”.
Femeia dispăruse în anul 2009, pe când fiica ei avea doar 14 ani.
„Vă pot împărtăşi vestea bună că, datorită diagnosticării precoce, intervenţiei eficiente şi respectării recomandărilor medicilor, programul meu de tratament împotriva cancerului poate fi redus în noul an”.
Despre cărțile de la Gaudeamus și nevoia noastră de modele.
Meteorologii anunţă cod galben de ceaţă în mai multe judeţe ale ţării, unde vizibilitatea este scăzută. Centrul Infotrafic recomandă şoferilor şi pietonilor să circule cu prudenţă.
Donald Trump, Bill Clinton, Bill Gates sau Steve Bannon apar în aceste poze, înconjurați de femei.