Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, deputatul Varujan Pambuccian, a declarat, luni, că Statutul minorităților naționale a fost negociat cu UDMR și s-a ajuns la o formulă convenabilă pentru ambele părți.
„Este o chestiune pe care noi am negociat-o nu cu PSD, ci cu UDMR, pentru că punctele de divergență legate de statutul minorităților, de abordare a acestei chestiuni, au existat mai degrabă între grupul nostru și UDMR. Am ajuns cu UDMR la o formulă convenabilă pentru ambele părți”, a declarat Pambuccian, la finalul discuțiilor dintre reprezentanții minorităților naționale altele decât cea maghiară și premierul Victor Ponta.
Varujan Pambuccian a arătat că Statutul minorităților va rămâne în continuare în Parlament, iar problemele urgente ce țin de minorități vor fi rezolvate prin amendarea legislației existente.
„În același timp, am convenit împreună cu UDMR ca legea minorităților, așa cum este ea în momentul de față, cu solicitările dânșilor și cu solicitările noastre, care sunt distincte, să rămână mai departe în Parlament și chestiunile care țin de lucruri urgente, curente, să le rezolvăm prin amendarea legislației existente, luându-le din acel statut”, a explicat deputatul.
La remarca unui jurnalist, că Statutul minorităților va rămâne în continuare în sertar, Pambuccian a răspuns: „Până când vom ajunge la o înțelegere definitivă între UDMR, grupul nostru parlamentar și restul partidelor politice”.