Pambuccian: Coaliţia nu poate lua o decizie privind pensiile şi salariile

O decizie cu privire la alocările în bugetul pe 2012 pentru salarii şi pensii nu poate fi luată în acest moment de către coaliţia de guvernare, aceasta urmând a fi fundamentată pe datele oficiale ale Ministerului Finanţelor şi BNR privind situaţia economico-financiară, a declarat luni, pentru AGERPRES, după încheierea şedinţei coaliţiei, liderul grupului minorităţilor naţionale, deputatul Varujan Pambuccian.

„Până când nu vedem nişte cifre, nu putem să discutăm despre cheltuieli, despre mărirea salariilor şi indexarea pensiilor (…) Va trebui să avem discuţii pe tema aceasta cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale înainte de stabilirea legii bugetului de stat pe 2012”, a spus Varujan Pambuccian.

El a arătat că liderii coaliţiei au abordat, luni, şi declaraţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la faptul că în contextul actual nu se vor putea adopta indexări la pensii şi revenirea integrală a salariilor bugetarilor la nivelul dinainte de tăierea din 2010.

„Este adevărat că o parte prea mare din buget este folosită pentru transferurile la fondurile de pensii şi de asigurări de sănătate”, a mai menţionat Pambuccian.

În momentul de faţă nu se poate merge cu indexări la pensii, când există deficit de 3,6 miliarde de euro şi nici cu revenire integrală la salariile din 2010, când încă este un excedent de salariaţi, a declarat duminică preşedintele Băsescu.

„Eu cred că toţi sunt conştienţi, în momentul de faţă, că nu ai cum să mergi cu indexări la pensii când ai un deficit de 3,6 miliarde de euro. Nu ai cum să mergi cu indexări, cu revenire integrală la salariile din 2010, când încă ai un excedent de vreo 200.000 de salariaţi, nu ai cum să mergi cu creşterea ajutoarelor sociale, dimpotrivă, trebuie o diminuare radicală a ajutoarelor sociale pentru că şi aceşti bani îi împrumutăm”, a afirmat şeful statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.