Pandele – un regal portuar de marinar primar

În sfîrșit, l-am putut vedea pe Florin Costel Pandele în toată spledoarea mediocrității sale delirante și agresive. Preț de două ore, marinarul și-a pus picior peste picior în fața unei camere de la România TV, exact ca în barurile pentru adolescenți, și din propriul birou le-a vorbit ”românilor” (loc comun de adresare pentru toți politicienii și jurnaliștii cu neuroni puțini) despre nevinovăția Gabrielei Firea, despre conspirația împotriva ei, despre familia sa agresată și despre căminele groazei pentru cei vîrstnici.

Florentin Pandele, scurt pe doi: „Fac moarte de om pentru familia mea…”

Cînd credincios habotnic, cu cruci largi de cerșetor la Divinitate, cînd împreunînd palmele spre cer, cînd înțepînd ecranul cu degetul arătător, cînd făcînd dezvăluiri umoristice, Pandele și-a etalat tot registrul, de la soț iubitor, la politician prefăcut și lunecos. Din punct de vedere al unei discuții despre un subiect, chiar și pe sărite, Florentin Pandele este un combatant din familia țiparului. Nu termini cu el niciodată și nici cînd este pane în farfurie nu poți zice că l-ai prins. El se recompune mereu. Trece unduitor pe lîngă orice nu-i convine, se strecoară prin orice gaură de neatenție, sare la alt subiect și răspunde la întrebări fără sens pe care și le pune singur, se bate cu pumnul în piept și folosește cam rudimentar toate locurile comune din discursul televizat al politicianului român.

În multe privințe, Florentin Costeluș Pandele seamănă mult cu „domnul căpitan Băsescu”. Dintr-un marinar descurcăreț și curajos, Gabriela Firea a făcut un actor religios din gama Becali. Dar mai discret și fără volte, fără tunete, fără plămîni și fără curajul de a-și urma în toate modelul spiritual din Pipera. Cu toate acestea, pe alocuri Pandele și-a depășit maestrul. A ridicat un stadion și ține o echipă de fotbal în prima Ligă. Ba pentru țăranii din Pipera a gonflat și o echipă de baschet pe care a dus-o tot în prima ligă, ironizîndu-l pe Becali cu un sport care nu-i de nasul nașului venit de la oi.

Pandele se poartă cu aroganță și tupeu, ca orice om ajuns. El zice realizat. A avut nevastă în Parlament, a ținut Bucureștii sub tocurile ei subțiri, este unul dintre cei mai vechi primari ai României, ales cu un procentaj neverosimil. Nu mi-e clar dacă din dragoste sau din frică sau prin diverse alte tehnologii electorale.

Lui Florentin Costeluș Pandele nu-i mai lipsește decît succesul internațional și un club de golf și unul de cricket pe iarbă pentru a se putea arăta la Primărie într-un frac de nobil interlop ridicat din mahala. Sau un club care să-i poarte numele. Florentin Pandele și consoarta și-au făcut și o televiziune, finanțată la greu din banii Voluntarilor dar și ai Consiliului Județean Ilfov, cu care joacă mereu pe aceeași mînă.

Marinarul a ajuns și dezvoltator imobiliar și mason precum și membru de bază în ceata marilor vînători de oportunități și șmecherii, de tip Gabi Oprea, Mitică Dragomir, Gigi Becali, Gigi Nețoiu, Pinalti și Maricel Păcuraru, cu toții auto-botezați ca „oameni de bună credință” și cumpărători de aceeași factură de la vrăjitoare și de la ministere.

În cele două ceasuri de suficiență revoltătoare de la Mincinoșii TV, Pandele a vomat de toate. Nu știu dacă pe unele dintre ele le-ar mai putea repeta. Altele sunt banalități sau grosolănii, vorbe goale înodate pentru a convinge spectatorii că altcineva misterios și nenumit este de vină. Nu el și nici Firea cu ceata ei de profitori.

Mie mi-a plăcut de exemplu propoziția cu ”demisia e ca un fir de păianjen”. Probabil că marinarul miroase ceva și a început să simtă și el cît de relativă este puterea.

”Am fost crucificați. Vor să demoleze valori esențiale, familia, credința, unitatea românilor. Și au reușit!”

Pandele crede că este vorba de o campanie împtriva Gabrielei Firea în culisele căreia se află un prieten al lui Sebi Ghiță. Dar s-a ferit să-i spună numele. ”Ați terminat-o pe Gabriela Firea prin tăcerea voastră (a Șefilor PSD). Voi faceți justiție politică la Tv. Ați nenorocit-o! Copiii mei nu mai ies din curte…. Fac moarte de om pentru familia mea”.

Pandele se face că plouă la toată campania Antena 3 în favoarea Gabrielei Firea, la sprijinul gălăgios dat de Croitoreasă și la tăcerea televiziunii din Voluntari.

Cît privește nenorocirile de la Căminele din Voluntari, el are o perspectivă de-a dreptul anecdotică:

-„Ce mare brînză că mai veneau și ei la gard să ceară o țigară!?”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 41

134 de Comentarii

  1. cred ca ai parte de un spor de toxicitate substantial ptr a suporta ditirambele lui Pandele si in general RTV.

  2. Marinar?Asta si cu alti fugiti in politica nu au fost niciodata marinari.Bufangii puturosi si turnatori la poarta 2 care au fugit dupa revolutie ,cand au ramas in marinarie doar cei dedicati , care au visat si au muncit.Multa lume inca crede ca marinaria este doar despre soare, mare si plimbare pe bani multi.

  3. Pandele e mai alunecos și mai uns cu toate alifiile decât Petrov! Nu știu…! Nu știu…! Jigodia își apără funcția de primar nu că o apără pe Sf.Gabita cea Viteaza! Zici marinar și tragi apa!

  4. Romanii l-au votat pe Pandele. Asa cum l-au votat pe turnatorul securist Petrov. Asa cum idiotii aroganti si snobi l-au votat pe dulapul lenes care nu facuse nimic pe principiul ca nu e mitic si e pe bune cu nemtii! Asa cum au votat-o partial si pe Clothilde (restul l-au aranjat niste tineri „cinstiti” umbland noaptea prin saci si ajutati de un procuror). Romanii au votat, romanii se se bucure de ei!

  5. Sa vedem daca te da in judecata, dupa tonele de dejectii pe care tu personal si gazeta ta le-ati varsat in capul lui madam Firea si familiei ei, in ultima vreme (evident, respectand deontologia profesionala).

  6. Este unul din cei mai straluciti, competenti, gospodari, bine crescuti, educati si familisti primari din lume, nu doar din Romania. Orasul Voluntari a fost transformat in mandatele sale de primar dintr-o/dintr-un, comuna/cartier/mahala in cel mai frumos, nou noutz, gospodarit si bogat oras al Romaniei cu aproape 150.000 de locuitori. Toti locuitorii Voluntariului sunt trup si suflet pentru si cu Primarul lor, Florentin Pandele. Mergeti peste tot sa vedeti acest oras/miracol „lucrat” la minutie cu talent de artizan de Pandele in Voluntari, inclusiv la Caminul de Batrani/Pensionari aflat sub autoritatea AUT Voluntari. Javrelor, javrelor…?!

    • De ce minți stimabile?
      Orasul miracol de care pomenesti,nu are spital,dar are televiziune.
      Care toti locuitorii l-au votat?Ne uităm pe cifrele ultimelor alegeri locale și aflăm că mai puțin de 10500 de persoane i-au dat votul.Acum luând de bună lauda cu cei 150.000 de locuitori ai Voluntariului,reiese că nici 8% nu l-au votat.Stim toți că Voluntariul are trotuare inguste și vile construite din bordură,deși au fost construite în câmp unde ar fi fost loc berechet.Javre ar putea fi chiar cei care îl laudă pe Pandele,căci de lăudat îl laudă tot cei care primesc ceva gratis de ,a primăriei.Altfel babele din Voluntari au o vorba ajunsa celebra”A furat maică da a și făcut”

  7. Dar de Hidroelectrica ce zici Cornele utrcist al Vieți Studențești!? Nimic? Vezi cum este înstrăinat?

  8. Degeaba il demonizati pe mediocrul acesta daca oamenii continua sa il voteze. Cum arata Voluntariul , seamana cu o favela din Rion de Janeiro. De fapt nu numai acel loc , imprejurul Bucurestiului este plin de asemenea „minuni” ale noii „sistematizari” construite de dupa ’89. Nu numai Pandele trebuie matura ci intreaga clasa de politruci pe care ii vedem peste tot . Ne-ar trebui o lege simple ,echivalenta cu punctul 8 de la Timisoara, ceva de genul daca intr-un mandat nu ai facut ceea ce ai promis in capanie , sau macar nu ai inceput proiectele pentru urmatorii 10 ani sa nu mai ai dreptul sa candidezi . O fi neconstitutional dar trebuie sa incepem de undeva sa curatam scururile politice. Nu mai putem continua cu baietasii si fetitele care ne sunt prezentati astazi drep „fruntea” politicii in Romania. Ca va mai pleca un lautar politi este foarte bine , unul mai putin, dar ar trebui sa putem si sa dorim sa ii trimitem pe toti acasa (de la Iohannis in jos). Sa plece tot curvetul asta politic.

  9. Acest individ face parte din seria parvenitilor fara educatie si scoala dar expert in a face afaceri mafiote. Iar sotia este de acelasi soi. Au transformat Voluntari in feuda lor. Legea ar trebui sa limiteze la doua mandate functia de primar. Au profitat de toate legile proaste si de oamenii fara moralitate si scoala. Ei sunt noua clasa de Dinu Paturica, care se vor mari aristocrati si elite. Niste gunoaie pe care DNA ar trebui sa le controleze la sange averile.

  10. ati observat ca soseaua/drumul principal (nici nu stiu cum sa-i spun haha!) din voluntari, este atat de ingusta si de ingradita de borduri inalte incat NU poti intoarce masina la „intersectii”? intoarcerile le faci din doua miscari si trebuie sa ii semnalizzi pe soferii din contrasens sa te astepte? „intersectiile” sunt construite pentru biciclete cred… este imposibil sa fi observat drumurile ingiste si impracticabile ca si mintile lor – p-afara vopsit gardul. se pare ca pentru unii aparenta functioneaza perfect… nu ma mir ca experimentele de spalare a creierilor functioneaza la fel de perfect pe p000lime de 33 de ani, de am ajuns TALHARITI SI UCISI IN TARA NOASTRA, DEZMEMBRATA PE ZI CE TRECE.

  11. domnu Nistorescu
    azi se cere doza dubla:
    -trebuie si un editorial despre prestatia gen.Rog!

  12. asa cred si eu . Pandele e mai rafinat , mai complex decit Bassescu .
    Si , iata , Pandele se dovedeste a fi un adevarat BARBAT care-si apara indirjit sotia .
    Citi ar face astfel , nici 3 % .

    • Nu faptul că își laudă soția este de laudat ci posibilitatea de a isi pierde scaunul de primar apărând ceea ce îl incrimineaza și pe el

  13. Cum circula banii prin televizuinele securiste,dezvaluirile unui paranoic:

    ‘…Ciutacu: Domnu’ Pandele, de la 4.00 pana la 6.00 ati stat in direct la Romania TV. De la 06.00 la 08.00 ati stat in direct la Realitatea TV, de la 9.15 pana la aproape 11.00 ati fost in direct iara la Romania TV.

    Pandele: Pai voi stiti cat am de platit? Intrebati-l pe Sebi Ghita cat am de platit pentru faptul ca… da? Dupa cat am de platit, imi dati voi inapoi ca am facut rating?

    Ciutacu: A vorbit Ciutacu: A vorbit cineva de vreo plata, domnu’ Pandele?

    Pandele: Daca spuneti ca am stat… Am facut o gluma.

    Chirieac: Ciudata gluma.

    Ciutacu: Gresita gluma.

    Pandele: A fost o trimitere catre patronul dvs., Sebastian Ghita. ”

    Concluzia : Gura pacatosului adevar graieste

  14. „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci!”(regina Maria Antoaneta )

    -„Ce mare brînză că mai veneau și ei la gard să ceară o țigară!?”(rex Pandele )

    PS satulul nu crede flamandului, cinismul sta cu prostia la masa

  15. Oare cât or fi primit postacii lui pandele să-l apere …?…
    Și vreti o țară ca afară?…
    Timp de 33 de ani ati distrus o civilizație,o cultură, un sistem…ați adus românia în rândul țărilor din lumea a treia..!..
    Cum ati putut realiza acest măreț obiectiv?…prin corupție!…
    E de ajuns să urmăriți datele de la bruxelles și vă veți convinge unde e locul coloniei!…ce-a mai săracă țară, cea mai coruptă țară din europa,…
    Dle Nistorescu nu va lăsați călcat în picioare de clanul mafiot din lagărul de exterminare voluntari!…

  16. ma mir de deontologia autorului, nu stiu ce se intampla cu el daca era preot, cati enoriasi il urmau, pe cati ii duce in rai< o tine tare cu suta si cornuta… Pentru Dumnezeu alt subiect nu are numai FIREA in sus, in jos Orice preot la care iti marturisesti pacatele dupa ceva canoane te mai iarta in numele Domnului. Nu zic ca doamna aceasta nu are si ea pacatele ei dar din ce vad prin media adevarul e la mijloc

  17. ‘ Pupat Piată Independenței ‘, este singura concluzie la care te duce apariția în direct (diaree verbală exacerbată) la Realitatea (o dată dată) și România Tv (2 intervenții de aproape 3 ore și jumătate) pentru a-și apăra ‘albinuța oropsită’ cu atacuri directe la ‘campania’ și conducerile celor două stații precum și a unor invitați (Morsa competentă) fară ca ‘ascultătorul’ Ciutacu să pună stop aceluiași monolog stupid recitat de zile întregi și contrazis de imagini și adresa senatoarei USR. In topic : ei ‘nu se leagă’ de scaune, lucru normal pentru că înainte au avut grijă să-și procure ‘fotolii’.

  18. O expresie m-a șocat cand Firea a spus că a hotărât să nu se mai „ascundă” și să se mărite cu Pandele. La nici 3 luni după moartea mult iubitului și stimat soț Firea, Gabita a hotărât sa meargă din nou la biserica cu voalul pe fata că o virgina. Săracul „fost” nici pomana de 3 luni nu a mancat-o și izbitoarea lui sotie a sărit cu acte în regulă în „brațele” lui Pandele. Cred că l-a și dezgropat la 7 ani! Javra tot jigodie rămâne până la moarte! I-a făcut la portofel pe mitici,i-a făcut dacă sunt fraieri!

  19. Cleptocratia sugruma Romania !
    Sarmancur care a facut greseala vietii ei sa iasa „din prima’cu justificari,cand nimeni nu o intreba,daar plutea in aer amenintarea, e astazi la vulcanizare miese la bataie Pandelika , care nu mai stia aseara ce e Godei:angajatul lunii ,factotum,amant,pesedist,sau un oarecare in calea fericirii pigmeilor din Voluntari ?

  20. este si nivelul alegatorilor lui. Pe de o parte prostii, prosti si pe de alta, oportunistii care si-ar duce manele in azil si ficele in bordel, pentru un post caldut.
    Auzi, LE-AM CREEAT 3800 LOCURI DE MUNCA!
    Daca asa arata un primar gospodar si integru, ce ne mai miram ca avem al doilea exod mondial, dupa Siria??

  21. Excepțional, extraordinar Editorial! 10+++. Deci? Ea a învățat de la Ferocele Varan Voiculescu! El a învățat de la Ea! Un ” întreg” lanț cinematic al corupției furaciunii, vânzării de țară, trasului pe sfoară, prostit proștii! Tot tacâmul! Ăștia doi câștigă sume astronomice legal, lunar numai din salarii și diurne! Marin Preda citire: Ochii care nu se văd se uită, Ești în „treabă” toți te întreabă nu ești în treabă, ești ” uitat” scuipat, ești un Nimeni, NI-MENI! AU Ăștia doi bani, cât să întrețină gratis Voluntari pe 20 de ani, pe banii lor! Dacă vine alt Primar la Voluntari? Ești in curu’ Gol? Cartea Funciară, Cadastru, Intabularea? Ca Mazăre 600 000 000 de Euro furaciune? Dacă ” scormoneste” DNA în arhive? Ăsta ar fugi pe Lună dacă vine altu’ la Primărie? DNA? 12 ani de pușcărie? Are morcovul in cur cât stâlpul de Telegraf! Coșmaruri peste Coșmaruri, DNA, Cadastru! Cine știe știe! Beciul Domnesc e liber! Poftiți vă rooog.

  22. Concentrat pe retorica tunator-mistica a lu Pandele, Nea Cornel nu a sesizat, ca de obicei, ESENTA parodiei televizate, prilejul oferit de televiziunea securist-basoida Panaramei pentru a-si apara Cauza…Schimburile de replici „dure” dintre moderatoare si Impricinat nu puteau pacali decat naivii, iar modul alunecos cum evita individul gretzos chestiunile sensibile, fapt descris cu atata talent de Nea Cornel, i-a fost posibil pentru ca i s-a permis…Si nu a fost doar fatuca moderatoare aceea care i-a permis,
    in arena fiind aruncat un securistoid legendat in SUA si mai nou in Spania, Nil Melk, care a chemat ca intariri pe un securist cinstit, singurul care a recunoscut cu „mandrie” de cand a fost legendat in politica, ca a fost colonel de contrainformatii…
    Pe asta, Savu, marinarul borfas portuar dislocat pe uscat l-a luat in pumni de l-a culcat la pamant, initial luandu-l la mishto
    cu domnu colonel, fapt ce poate fi interpretat ca dovada ca borfasul are cel putin o stea de general…

  23. Karma Hoților. Ce este în sufletul d-lui Pandele din Voluntari când îl vede pe dl Radu Mazăre fost primar Mamaia, cu 8.5 ani de pușcărie la Jilava, retrocedări terenuri? Dl Pandele are „morți în dulap” retrocedări de terenuri? Are conștiința curată sau ” infectată” ???????.! Dacă vine alt primar și: răscolește” arhivele? Nimeni nu este mai presus de lege! O amărâtă din Craiova cu copil de 4 ani a luat 4 ani pt parizer de 4 Euro furaciune? Aseară dl Pandele era cu față de ” om” hăituit de DNA! Poți ascunde toate furaciunile? Libertatea este cea mai prețioasă nu sutele de milioane de Euro! Pandele știe, voi știți, DNA știe?

  24. Dai la gioale ca un cotonogar de profesie! Gasca lui nu se poare lipi de Voluntari si atunci reactioneaza acid! De fapt ce a ajuns Romania? Interlopi scrobiti fiecare cu zona lui de influenta! Si se scuipa si se injura ca la usa cortului pt un dumicat in plus si pentru orgolii nesadisfacute! Niste ordinari parfumati cu extracte din dejectii!

  25. Mai rar o persoana atât de jalnica si, pana la urma, LIMITATA!! SINISTRU, JENANT. Mme. Firea, leaga-ti bărbatul de gard, acasă. Te face de ras suplimentar.

  26. Dintr-ăștia ca Pandele a mai văzut România, iar paralela cu Băsescu este evidentă și de neocolit. Ca orice sfertodoct incult Pandele și-a exhibat plenar întreaga micime de caracter înfășurat în staniolul țipător al loazei șmechere, o nenorocită de lătură ridicată din gunoaiele țării. Amenințător și autovictimizant, Pandele se erijează în păstrătorul valorilor fundamentale, în fapt al celor nefaste ale românilor. Și și-a apărat fripturista de nevastă rostogolită de pe stabilimentele Puterii dar a și mințit grosier, în pofida realității hâde, anume că știa ce se întâmplă în blestemăția de azil, cum știe și orice pietricică de pe caldarâmul Voluntarilor după șase mandate de satrap local.

  27. A venit in tara sau l-a chemat la raport pe ursarul Romaniei „banca infractionala global-europeana” sa definitiveze catalogarea pib-ukui pe cap de locuitor! Cica e 13 mii dolari pe cap de locuitor! Calculand ce inseamna aceasta suma pentru bugetul statului, avem 13.000x 19.mil locuitori ai Romaniei=247 miliarde dolari e pib-ul Romaniei! Ce minciuni crase! Calculam cati lei are persoana 13 mii dolari x 4.391 lei curs azi la bnr=maximum 65 lei, saracie lucie. Poti trai in Romania cu acesti bani? Jeguri politice mincinoase dar cu vechime si mai vor pensii speciale?!

  28. Era un film cu Draga Oltenu și cu Emanoil Petruț. Aveau o fabrica de blănuri și au venit Comuniștii peste ei! Draga Olteanu si-a pus bijuterii sub lenjerie, pe mâini, apoi s-a îmbrăcat gros de iarnă,vara! Dacă vine DNA la fam. Pandele? Iese doamna Firea îmbrăcată de iarnă, cu conturi de bănci Elveția la sutien, diamante în chiloți, chei de Bugatti Veyron la brâu? Râd în lacrimi , ridicol moment, oricând posibil real! Ce e viața omului care fură, în fața DNA? Vânare de vânt…

  29. Don Cornel,ce nu ți-au dat Firea sau Pandele de ai ajuns mai rău că Tapalabă?

  30. Situatia e grava, daca Securitatea forumului l-a trimis la dejectat pentru Cauza pe Al Cibiade, ba tracianul din Balta fetida a Brailei…Generalul pensionar are precis viloi in Pipera, altfel nu se explica, in afara ordinului primit, modul gretzos cum sare
    sa-l apere pe camaradul de arme al Basoiului pe marile si oceanele Lumii…Basoi ce a vandut FLOTELE ROMANIEI unor casute postale
    SOVIETICE din Panama…Un securici de pe forum ma atentiona grobian ca „bogatiile si bugetele Romaniei” au plecat in Occident si cand i-am raspuns am fost admonestat cu neaparitia…Ce relatii externe a avut generalul Mongol, altele decat cu KGB si GRU, el tinand de CI si Securitate? Spuneam si de AURUL de la Rosia Montana subtilizat cu acte de un AGENT Die/Cie/Sie din Canada fost legensat in Australia si care primeste de la statul roman PATRU MILIARDE despagubiri, ca si de COMINTERNISTUL MILIARDAR ROSU Söros cu care a colaborat la RAPT, Söros castigand suplimentar prin DESTABILIZAREA PIETEI AURULUI, cumparand masiv dupa ce pretul a scazut!!! Spuneam si de DISTRUGEREA ECONOMIEI CEAUSISTE comisa de AGENTII SOVIETICI care au comis LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern…Voluntarii a devenit locatia milionarilor si miliardarilor Partidului si Securitatii, de aceea Ba Tracianul este perfect indreptatit sa-l apere pe Impricinatul PATRON al localitatii!!!

  31. Exceptional editorial ! Exceptional ! Oglinda necrutatoare a TICALOSILOR ! A TICALOSILOR stricati si putrezi , care conduc Romania ! PS- Intrebare : Poate face mai mult rau Romaniei o dictatura , decit organizatia ( ca nu poti spune democratie ) TICALOSILOR ? Sau , de fapt , a ramas singura modalitate de a salva Romania din ghearele lor ?

  32. DL. Nistorescu ziarist de mare talent, incepi sa semeni la demolari de romani – care, totusi, au „sfintit locul” (l-au curatat, infrumusetat, l-au civilizat) cu Vadim-Tudor alt stralucit condeier, dar care, idem dvs., cand i se punea pata pe un cetatean, il distrugea cu descrieri apocaliptice, cu acuzatii inventate si nemeritate de bietul roman. Adica, Vadim-Tudor il porcaia pe cetateanul luat in vizor, incat omul ar fi trebuit sa-si puna streangul de gat. Fix cum comiteti dvs. in prezentul EDITORIAL. Asteptam cu interes cetatenesc, ca dl.Nistorescu sa ne ofere un EDITORIAL despre un/o politician/a roman/a actual/a, model de onestitate, de cultura, de bun administrator, cineva precum Maica Tereza. Multumim anticipat !

  33. Tupeistii consacrați in sustinerea lui nistorescu sunt pigmei care vor rămâne aplaudaci ai judecății la TV. Dar poporul român, care a fost atât de deștept in pandemie, încât va trece peste linsajul public. Prietenul lui „Coroiu” ce să facă altceva, decât jocul Grupului de la Cluuuj?
    Generalul Rog, domnule nistorescu:va face curat pe forum. Documentați-vă.

  34. Nici macar nu mai e original acest Pandele, asa se scuza mai tot hotul roman ajuns politician influent : „pentru familie/ copii mei am bagat mana ” cu rezultanta „astia de ma condamnati atacati familia si valorile stramosesti”
    iar votantii, evident : „e buna maica ce daca fura, ca ne mai da si noua cate ceva”

  35. „„„ȘI MAI STAȚI PE GÂNDURI?LINȘAȚI-I ȘI APOI ÎI JUDECAȚI! CE MAI CONTEAZĂ ADEVĂRUL?

  36. Cat de ipocriti sunteti. Totul se intampla doar de cand e Firea ministreasa. Inaintea ei era raiul pe pamant in aziluri. Nu ca Firea nu ar avea portia ei de vina. Pana acum nimeni nu a stiut nimic. Exact ca la Colectiv, doar Piedone a fost de vina. Tara si popor esuat.

  37. tara de absolventi de marina, specializati in padurea Baneasa!
    Ce a iesit, se vede, 150 miliarde euro, datorie!
    Pana ce economia nu va fi data pe mana inginerilor si economistilor, ne vom duce pana in centrul Pamantului!
    Oricum, suntem pe la 2500km…

  38. Nu m-am asteptat ca securistoidul sters ca personalitate si de aceea fiind scos din An in Paste la produs dejectii pe forum sa fie alaturi de Ba Tracianul Al Cibiade din Balta fetida a Brailei…Aparitie posibila doar daca specimenul face parte din HAITA hemo roida a Capitanului Legiunii core, adica exact Ba Tracianul insusi!!! Stilul e inconfundabil, rene/marius/justinian si in plus ca argument, e un la fel de libid dinos IDOL LATRA-u al monstrului Securitatii ceausiste, Vadim, care a creat primul partid pe fatza al INSTITUTIEI GENOCIDULUI, urmat de celalalt monstru securisto-ceausist si tot Bard, Adrian…Analfabetul ramas la ABCD recunoaste ca Vadim era un porcaitor stralucit care grohaia cand simtea apropierea Ignatului, dar nu i-a folosit, camarazii lui de arme sacrificandu-l cand a inceput sa acuze TARATZELE COMPLOTISTE ale ASASINILOR din 1989!!! Cand i-a ajuns cutzitul la os din
    „poietul revolutiei intregului popol” s-a transformat in ACUZATORUL PUBLIC al…LOVITURII DE STAT KGB/GRU/Comintern!!!

  39. Sintem la Jurnalul Național? 60% latrai psd pe forum, slugoi, cârpe. 40% postaci cu suflet liber. Dacă nu era societatea civilă, mai erau desființate lagărele morții din Voluntari? Pandele nu, Firea nu, politia nu, DIICOT nu, societatea civilă da, Da mare. Dacă era Securistul pensionar Drag de România la Azilurile Morții și lua răngi pe spinarea si piper cu ardei iute în mâncare? Dumnezeu nu doarme! Rog este pe făraș. Libertatea de exprimare este în Constituție. Pute pe aici de lingăi psd, PU-TE, pute…

  40. Mai Charlie, ce ai cu mine, comentariul meu a primit interzis si a a fost sters! Ai pile la site, de stii ce am scris eu, sau faci parte din redactie, putind publica tot ce iti trece prin cap?

  41. Hopa, a aparut si Mao care ca orice idi iot vine cu eterna MASHA a securistoizilor – O CRIMA nu mai e CRIMA daca s-au comis CRIME IDENTICE, fiind vorba de CRIMINALI IN SERIE!!! Idi iotul nu-si da seama ca, precipitat sa execute ordinul, de fapt ACUZA FAMILIA CRIMINALA!!! Ce ne propune acest securici din HAITA ceausista? Sa inchidem ochii in continuare impreuna cu militienii, securistii si procurorii sub acoperire SI LA ACEST GEN DE C-R-I-M-E!!!HAITASII m-au amenintat in ultima vreme cu „represalii oficiale” pt ca
    le demasc jocul murdar de AGENTI SOVIETICI si DUSMANI AI ROMANIEI si iesirea in peisaj a CAMARADULUI lor, generalul Rog, arata ca AMENINTAREA PRINDE SUBSTANTA, are corespondent in realitate!!! Avem DOVADA apartenentei ACTIVE si NU CA PENSIONARI, a HAITELOR Capitanului core la Directia interioara rebotezata a Securitatii!!!

  42. Pute, pute , pute a lingăul charlie, alias @Darius, alias Tică cel cu nulte postări cu nume diferite, să dea impresia că părerea lui ar fi majoritară, iar editorialul și-a atins scopul de a manipula. Cine linge odată, va linge mereu. charlie, alias Tică, Să dea Dumnezeu să vă găsească serviciile de monitorizare a presei, că sunteti troli plătiți, iar cel ce vă plătește, să intre la pușcărie. Karma, Tică, karma!

  43. Justinianus, cine să fie cel ce semneaza uneori „Cornel Nistorescu” la comentarii? Să fie chiar nistorescu, sau un nesimțit care postează cu nune însușite prin furt pentru a crea confuzie?
    Oricum, dacă Adrian Năstase stie că se vor face arestări in randul trolilor plătiți de partide sau publicații pentru manipularea opiniei publice, se va afla. Vor fi găsiți dupa IP, charlie, nu ai scăpare . Tică, iti urez multe „succesuri”! Nu uita să dormi, să te hidratezi si să iei regulat tratamentul
    Esti previzibil, Tică, esti un rahat, rahat, rahat…

  44. De ce oare trolii psd sunt aici și nu la Jurnalul Național și la G4 Media? Aici este o publicație ” privată”, poți interzice o opinie? Asta nu e Nazism? Tu zici ceea ce îți poftește inima, vii la unul în casă și ii interzici Libertatea de exprimare? De ce nu pleci Drag de România securist pensionar toxic pt România? Dracul te ține aici? Du-te bă la G4 Media! Du-te la Jurnalul Național! Ăsta e Nazism! Domnule dragă Cornel Nistorescu de ce nu ” blocați” postările trolilor PSD-PNL? De ce nu ii blocați, așa cum fac cu noi redacțiile Jurnaluluo Național?

  45. Justinianus, te trec pe lista intotdeauna cand vive vorba de HAITA Capitanului core in care ocupi un loc fruntas, fara vreo legatura cu vreun comentariu recent. Cand dejectezi „anti-amerlocisme/anti-evreisme/pro-bolsevisme” te abordez direct , ca si acum! Sunt la fel de Anonim ca tine, cu deosebirea ca „ce-mi trece prin minte” e ADEVARUL despre DEMOCRATIA SECURISTA romaneasca!
    Alaltaieri mi-au fost interzise si sterse cateva comentarii si ieri am postat de vreo PATRU ori o replica usturatoare adresata
    prost-tracului de ieri la 10:39 care ma acuza ca vorbesc de Lovitura de stat KGB/GRU/Comintern in timp ce BOGATIILE si BUGETELE
    Romaniei pleaca in Occident!? Mai sus am repetat argumentele replicii si am fentat interdictia…Te rog sa transmiti camarazilor ca generalul Rob din SRI care institutional sustine regimul actual, asa cum precis le-a sustinut pe cele anterioare in virtutea sarcinilor de serviciu, sunt convins ca nu de mine o sa se ocupe, ci de AGENTII SOVIETICI ANTI-SUA/ANTI-NATO/ANTI-UE de pe forum,
    regimurile din ultimii 19 ani fiind ANTI-URSS si PRO-SUA/PRO-NATO/PRO-UE!!! Reposteaza la interval de cateva ore, daca nu merge dimineata incearca din nou dupa-amiaza, respectiv seara, deasemenea fractioneaza credibil cuvintele ce pot motiva interdictia, chiar daca nu ele o provoaca, ci ideile—

  46. Dacă Jurnalul Național și cu G4 Media blochează postările oamenilor liberi, de ce redacția Cotidianului postează laturile, infecțiile, puroiul trolilor PSD-PNL? Cotidianul a ajuns pubela pesedeului? De de Varan Voiculescu blochează tot? De ce? Suntem în Nazism? Cambodgia lui Pol Pot din anii 70? Rusia anilor 30? Dle Nistorescu pe când ” blocarea” postacilor psd? Pe când? Sunteți preșul lor? Fiți demn domnule Cornel Nistorescu, Fiți demn!

  47. Veșnicia se naște la țară, Cornele , dar mukyi prosti au migrat la oraș dintr-o localitate care a dat societății pe vestitul său coleg de bancă,infornator al securității lui Ceaușescu. Cum dracu, cornele, cu atâția colaboratori secu in jur, ai rămas fată mare? De unde ți se trage porecla?
    Dacă jurnalistul SRS a fost informator ca jurnalistul Ardei umplut așișderea , tu cum ai scăpat ? Ești orieten cu Pieleanu și Chiriac? Pentru cine scrii editoriale in scop de sondaj? Banuiesc că Marius Pieleanu face sondaje pe bani, cum altfel!?
    De obicei, cine plătește , comandă muzica. Cine plătește si cine comandă sondaje, Cornele? Vorba lui Pandele :oprește-te, Cornele , te faci de râs!
    Cei vinovați pentru dezastrul din azile să plătească cu pușcărie.
    Mi-ar fi rușine sa fiu asemuit cu Roxana Ciucă.

  48. vecinilor azilelor groazei! Ei au aratat tarii intregi ca inca mai avem OAMENI in tara asta!
    Ministrul muncii i-a ingnorat dar asociatiile independente i-au ascultat.
    Sunt inregistrari cu tipete din subsoluri, sa fie facute public.
    In veci, poporul sa nu mai aleaga mafia pesedista!

  49. spune tot ce stii si-ti iertam simpatiile socialiste! Singurul ziar unde se mai poate spune oful romanesc!

  50. Dincolo de mesajul subliminal, cu intrarea in casa proprietarului (?), intrebarea „de ce nu blocați postările trolilor PSD-PNL asa cum fac cu noi…”?
    Voi ai cui trolli sunteti?
    Hai sa ne batem in trolli!

  51. Cel mai tare și mai mult mi-au plăcut crucile mari făcute la tv de către Pandele de sus în jos de la dreapta la stanga. Când a fost întrebat cum de s-a înhăitat Ligia cu Godel cică sărăcuța a vrut și ea sa aducă un ban in plus la copilași, exact ca vărul lui Tanca Uraganul. Numai „creștini” pe toate drumurile care dau bine la pupătorii de moaște. Se răsucește in lacră cuvioasa Parascheva de la Iași!

  52. Ce e Tică, alias charlie, Doina Oltului, Darius, etc, etc? Ai disconfort intelectual ? Ai solda penalizată?
    Crezi in timpul lui Ceaușescu, Rusia lui putin, Belarusul lui Lukasenko?
    Era să uit:, gata, nu mai „comiți” postări duplicat la duplicat, semnand „doru Popescu”?
    Solda de trol ar fi mai mare, sau ai pensie specială?
    (Nu sunt blocat pentru că am proprietatea cuvintelor, nu bat câmpii ca charlie, alias Tică, darius, & celelalte identități false. Capisci? Panimaesi, charlie?

  53. Ti se ridica parul Maciuca citind monstruozitatile HAITELOR in frunte cu URA FATZA DE ROMANIA care se foloseste de faptul ca l-a lovit de curand shlogul lanseaza amenintari in toate directiile, in ultima vreme la adresa lui Nea Cornel care-i gazduieste toti camarazii, adica cei DOI-TREI ROBOTI DEFECTI fabricanti de CLONE SOVIETICE la fel de defecte!!! Dar culmea grozaviei e sa-l creada pe generalul Rog „UNUL DE-AL LOR”, adica „UNELTITOR CONTRA REGIMULUI” care ar astepta cu arma la picior 2024 ca sa dea iama in ANTIBOLSEVICI, adica in mine, UNICUL antibolsevic care condamna bolsevismul marxist!?!?!? Rastalmacitorul rene/URA FATZA DE ROMANIA calca in picioare REALITATEA ca FORUMUL COLCAIE DE CLONE SOVIETICE din cele doua HAITE ceausiste, acuzandu-ma pe mine
    ca SUNT CA EI, adica ma „multiplic”!? Ce spun eu nu seamana nici pe departe cu ce spun indivizii cu care sunt identificat in mod marsav, dupa ce m-au facut „nebun scapat de la Ojdula” in stilul clasic al Securitatii, m-au amenintat chiar cu moartea intr-o disperare dand in turbare!!! Reiterez acesti monstrii il acuza subliminal pe generalul Rog ca fiind o „conserva” in SRI, care ar lucra contra regimului, fiind „dusmanul anti-sovieticilor” de pe forum!!! Insusi PROFI Pipera vede in generalul Rog un „dusman” al democratiei si stim ca e citit cu supersatisfactie de cei din HAITA lui rene/core

  54. Ăsta e Traian Cârpan din serialul Baronii ,se potrivește mai bine ca Băsescu.Făcut după chipul și asemănarea alegătorilor mituiți cu ulei și zahăr de pe care a luat și ultima piele si i- a aruncat în azil.Unul ca ăsta trebuie pedepsit exemplar și asemenea lui sunt majoritatea primarilor.Numai analfabetii de români privitori la Rtv si A3 sunt vinovați.E un măscărici profitor exact ca toată politiciuma românească.Cu ăsta nu suntem în UE ci în Republica Dărâmata ,jud.Voluntari raionul Flămânzi.

  55. Dacă ți-ai da seama că ești bou, n-ai mai fi bou.
    Beleaua e că nu-ți dai seama.

    Sperând în efectul benefic al unui șoc asupra creierului tău tulburat, întreb :
    Dacă trăim azi în … realitatea unei Lovituri de stat KGB/GRU/Comintern :
    – Iohannis și Ciucă sunt agenți KGB/GRU/Comintern ?
    – Trupele NATO de pe teritoriul României sunt sub comanda lui Putin ?
    – Părinții tăi chiar au fost deținuți politici în comunism sau ți-ai măsluit biografia spre a poza în … anticomunist feroce ? Unii, ca mine, au dubii.

  56. „anti-amerlocisme/anti-evreisme/pro-bolsevisme” …
    Noi, ROMÂNII/formati (dpv. genetic) de peste 8000 de ani … traim de peste 8.000 de ani DOAR pe TARAMUL cel strachi/ROMÂNIA.
    ROMÂNIA este DOAR un TARAM din Balcani si din Europa.
    Si nu din America. Si nu de pe taramuri semitice.
    In ROMÂNIA nu au existat bolsevici. Bolsevici au existat doar in Rusia, doar intre 1903-1918.

  57. @marin,
    „vanity – definitely my favourite sin”

    ?
    ii pune dracu sa se dea in fapt
    cand a terminat cu ei.

  58. Mai trebuie ca, Pandele sa ne recite versurile albe compuse de el pe când se afla la prora și se gândea la mă-sa! Sus erau stelele căzătoare, jos rechinii imobiliari! Când l-am văzut pe Petrov cum se dădea în „bărci”, mi-am zis că le-a văzut pe toate! Se pare că învățăcelul Pandele și-a depășit dascălul!

  59. Doamna Ileana! Să dai cu ranga în cap la persoane vulnerabile, persoane care nu se pot apără, piper și ardei iute în mâncare, sibnutritie cronică, să îți mănânci chiloții de foame, asta nu este Tentativă de Omor, TEN-TA-TI-VA de O-MOR? Pandele primar să nu știe? Nu cumva este părtaș la Tentative de omor( că este mai multe)? Sa nu fii decât incasator de șpagă 20% din Suma Bruta contracte cu primăria Voluntari? Deci? Ne ascundem în Cireși că avem ochii roșii de la băutură? Cât să fie, 8 ani? 10 ani? Cât? Mazăre a luat 8.5 ani! Ăsta Cât ia? Furaciune plus Tentativă de Omor! Ce țară, ce insecte, ce jeguri!

  60. Iadvin suflet, cauză DNA. Amărâții sunt bătuți cu sălbăticie cu ranga în cap, tu primar/primat, sute de Milioane de Euro furați avere? Dacă „scarmana” DIICOT, DNA, arhiva primăriei, Curtea Funciară, Intabulara, cadastru, teren intravilan, iei hoțule 10 pușcării pe viață! 10 pușcării pe viață iei! Ti-e frică de „ochi straini” beliți in arhive, adică alt primar,alt primar pe arhivele Primăriei? Ti-e frică? Ai morcovul în cur cât stâlpul de telegraf? De câte nopți nu ai mai dormit? Te ” bantuie” Mazăre cu aproape 10 ani de pârnaie? Tremuri xa piftia de curcan în mâinile lui Băsescu? N-așa că Banii n-aduc Fericirea? Întreabă pe Mazăre prietenul tău? Cine ” îți” mai da anii de pușcărie? Anii tinereții. Cine? Cine? Cine? Cine?

  61. Urmează să se verifice cate imobile și-a însușit Godel de la morți fi ce sume a decartat la Pandele! Jigodia cică va face moarte de om daca ii ataca banii plasați prin conturile de afara!

  62. Exista o vorba romaneasca : cine se scuza se si acuza ,cam asa a facut domnul primar Pandele timp de multe minute in care domnul Sneker nu a reusit sa poarte un dialog cu Pandele .Monologul domnului Pandele presarat cu ura in expresii si comportamant ,ne-a aratat foarte multe ,toate tipice politicienilor care niciodata nu recunosc greselile facute.Speram ca pana la urma justitia va srabilii cine sint cei care se fac vinovati de aceasta situatie cit se poate de grava si sa ii pedepseasca cu ani foarte multi de puscarie.

  63. Dupa 33 de ani de ,,democratie originala‘‘ s-a ajuns ca mediul politic (societatea politica) din România sa aiba un grad maxim de autointoxicare si autopoluare. Datorita nerespectarii si nepromovarii principiilor moralitatii si competentei sistemul politic nu mai poate sa dezvolte activitati si programe(proiecte) laborioase de interes public general, acesta s-a mafiotizat si transformat in gupari infractionale de crima organizata, transformand ilegalul in legal pentru a se evita sanctionarea incalcarii legii. Comisiile de specialitate ale Parlamentului ca de alfel si majoritatea structurilor Guvernamentale NU au in componenta experti din vreun domeniu (ba din contra), dar nici nu consulta oameni de stiinta sau cu experienta (consilierii fiind recrutati pe alte criterii neortodoxe decat cele de competenta si integritate morala) din aceasta cauza legislatia romaneasca elaborata in ultimii 33 de ani este dezlanata, in unele situatii fiind aberanta si inaplicabila. S – a dovedit in cele mai multe situatii ca legiuitorii au ca tinta sau obiect de reglementare interese de grup sau individuale nelegitime ori imorale.

  64. Intr-o democratie reala, UN POLITICIAN DE ELITA (model) necesar unei societati moderne bazate pe cunoastere, trebuie sa fie un intelept, sa priveasca particularul prin prisma generalului si intr-un acelasi elan de gindire sa cuprinda deopotriva abstractul si concretul. Trebuie sa vada prezentul in lumina trecutului, pentru scopuri situate in viitor. Nici o parte a naturii umane sau a institutiilor omenesti nu trebuie sa-i scape cu totul din vedere. El trebuie sa fie dezinteresat si in acelasi timp sa vizeze un scop; sa fie distant si incoruptibil dar cu picioarele pe pamint ca un om de stiinta.(Indivizi cu discernamintul afectat, incompetentii si cei cu instincte de rechin nu au ce cauta in politica sau viata publica).
    Un popor nu se poate dezvolta fara a avea propriile modele de oameni valorosi a caror exemplu sa le fie urmat sau care sa constituie seva de unde sa se hraneasca spiritual. Lipsa unor asemenea valori sau principii inseamna dezradacinare si apoi pieirea neamului respectiv. Din acest punct de vedere politica romaneasca postcomunista are o manifestare nefasta.

  65. Strategul, absolut corect dar pare ca totul este pierdut. Am auzit cum au fost ultimele promovari: s-au luat in considerare organizatiile de partid cele mai „puternice” care au facut propunerile. Ministerele s-au impartit intre partide pe orice alte criterii, in afara competentelor de genul, eu am omul potrivit pe domeniu… Pare ca s-a ajuns la un blocaj.
    Culmea absurdului, este ca si aici, la noi, simpli comentatori (excluzand trollii), se vede o pierdere totala de interes pentru problemele care ne privesc direct, concret, …

  66. ca jigodie, e mai rudimentar decat bassaul. Asta chiar n-a citit din cartarascu…

  67. cine controlează controlorii??de la primarii, anaf, protectia datelor personale, avocatul poporului????

  68. Urat si Nedrept ! Un articol urat si profund nedrept. Dl.Nistorescu …parte la conspiratie sau doar gelos ? Intrebati pe oricine in Voluntari si va va spune ca apreciaza mult pe acest Pandele ! Nistorescu se ia dupa fenta conspiratiei anti Firea care este inca cu 10% peste oricine la prezidentiale si cu 40% peste Nicusor Dan la Bucuresti. La multi le este frica de ea ! Ce ar fi vrut Nistorescu ca sa fie prof. Marga primar la Voluntari ? Primar in Ilfov trebuie sa fii parte a comunitatii sa ai limbaj local nu intelectual in turn de fildes !

  69. Am fot batjocoriți mai rău decît bătrînii-n azile, am fost schilodiți și omorîți pe vremea PLAN-demiei. A fost scandal? S-a cerut ceva demisie? Unde-s vinovații? Ce s-a făcut cu zecile de miliarde de euro împrumutate?
    Ne credeți proști? Credeți că uităm?

  70. Întunericul este lipsa luminii, frigul este lipsa căldurii, focul nu este o formă de energie, este o formă al transferului de Energie( Entalpie de reacție). Domnul Nistorescu Cornel este „obligat” de Divinitate ca să scrie ceea ce scrie despre Azilurile Morții din Voluntari! Acesta ii este destinul, DES-TI-NUL și nu altul! Dacă nu scria, câți oameni mai mureau cu „zile” Câți? Câți? Cate Milioane de Euro mai „storcea” clanul cancerigen din Voluntari? Morsa Slinoasa si Adormită, băiat de general de securitate, ce aduce bun României? Ce? Proteine digerate, Milioane de Hectolitri de urină și furaciune? Ecleziastul! M-am uitat în mormânt și ce am văzut? Niște oase goale, cine a fost rege și cine sclav? Dle Nistorescu, să țineți tot așa! Vector de „Moralitate” sunteți, de iubire de viață și de semeni sunteți! Clanul infracțional Pandele, Morsa Slinoasa si Adormită, Latrina3 CNN? Dvs sunteți deasupra „vremilor” ,mulți chemați, puțini aleși! Se desparte grâul de neghina! Nu invidiați dle Nistorescu pe dl Năstase Adrian sau DIP! Iadul este „Etern” are tot timpul din lume! Ai o
    Furaciunea ca instrument de pierdere suflete! Eternitate la dispoziție ca să dai înapoi furaciunea de 1 000 000 000 de Euro șpagă Petrom! Legea Conservării Energiei, de unde dai, „trebuie” ca” să pui la loc, cu sufletul tău al copiilor tăi, nu contează! Echilibrul Termodinamic trebuie
    „ca” să fie perfect! Dumnezeu nu poate fi „driblat”, idioții din PSD ȘI PNL cred că da! Fiecare pasăre pre limba ei piere!

  71. @Pușcăria Jilava spune:
    19 IULIE 2023 LA 14:48
    Incadrarea faptelor o fac cei care sunt platiti pentru asta,noi emitem niste pareri,opinii.
    Un punct forte al atributiilor acestor institutii responsabile cu legalitatea este preventia ,prevenirea savirsirii infractiunilor.
    In contextul prevenirii ma gindesc la cele 7 servicii secrete care intocmesc rapoarte ce se gasesc zilnic pe birourile presedintelui,premierului,ministrilor.
    Starea de lucruri este veche .Deduca ca Iohannis a fost instiintat,in cazul OMW Petrom s-au trimis de servicii cca.4-5-6 dute de rapoarte-tot a fost privatizat,acum s-a prelungit concesiunea pe 15 ani in conditiile unei redevente infime.
    Asadar,cine pazeste la prevenirea coruptiei,crimelor,violurilor,jefuirii resurselor,ordinea publica,protectia si asistenta copiilor si batrinilor,pers.cu dezabilitati?
    La plandemie a iesit Iohannis si si-a facut de cap,cu lg.de urgenta ,bot in bot cu „expertii medicali!Unde sunt banii pe vaccinuri contractate de el prin executantii lui servili?
    Pandele si Firea au fost lasati in pace,de cine ?Eu am facut coalitia de guv,cu PSD -corupt de Firea si Pandele?Nu,domne, a venit momentul ca Iohannis sa le dea lovitura de gratie,acum,nu pe timpul lui Ciuca!”Copila”GAbriela,ca o taranca-gaina in tarite ,a „lezat”ochiii dnei LAzurca CArmen,tirita pe la parchet noaptea ,pe furis cu basma neagra si ochelari,deci cine este ac.”gaina motata Firea”?”Gaina motata”si-a pierdut cumpatul de atita functii,banet,torturi si cu sora-sa Ligia,si Godei pe facebook s.a ,cu Pandele,cad de f.sus!Turcana de Sibii ,nu cade !
    Totusi nu as critica meseria de marinar a lui PAndele,a fi marinar nu e atit de dezonorant ca alte „meserii”,nu meseria dezonoreaza,ci caracterul deonoreaza meseria ,totul.

  72. Ești convins că Firea reprezintă cea mai buna candidatură la președinția României ?
    Ce o … recomanda ? Vocea și … Varanul…
    Chiar crezi că are pregătirea intelectuală să conducă țara ?
    Nu te-ai saturat de alegeri „la rocadă” (Stolo-Petrov / Căcărău-Săsălău), impuse de alții ?

  73. Nicu Olahus,Ești Trol psd, este nedrept, profund nedrept! Prapadesti de la Bugetul României 150 000 000 de Euro ca promterista Varanului să fie ministru peste „ceva” care taie frunze la câini? 150 de Milioane de Euro anual, adică 3 spitale noi nouțe gen Floreasca, acolo unde este Dumnezeu pe pământ profesorul Doctor Docent Ioan Lascar? Geniu ca profesor, geniu ca bunătate” Extirpi” 3 spitale gen Floreasca anual, ca cancerul generalizat PSD-PNL să „mulțumească” activul de partid? De 34 de ani zero spitale? Nicu Olahus, tu prin votul tău de cretin, ai dezradacinat 8.8 milioane de români în exil! Ești un slugoi la vânzătorii de țară! Ești bani aruncați la manele de ăla care omora de vii bătrâni în Azilurile Morții din Voluntari! Ești un zero Tăiat în Opt! Trol psd mărunt de tot! Fraier, nu jmecher! Jmecheri este în Dorobanți nu aici! Fraiere coclit!

  74. Doamna Ileana apelez la sufletul dvs, păreți un om corect spiritual, empatizati cu cei bătuți cu ranga în cap! Dna Firea nu știa de genocid? Un șofer dădea la maneliști 250 de milioane de lei vechi bani peste ei, dar dădea la amărâți răngi în cap, piper și ardei iute în supa, adică apă rece? Sugi esență de om, îl deposedezi de case, îți cântă la ureche Florin Salam și doamna Pandele Firea „toacă” de la Bugetul României 150 de milioane de Euro anual pentru ce? Pentru ce doamna Ileana? Pentru sora eu și pt activul de partid PSD-PNL? Doamna Ileana dacă ajungeți la Voluntari Azil și sunteți bătută cu ranga în cap, piper și ardei iute în mâncare ce spuneți? Empatizati cu „Dreptatea” dna Ileana sau cu clanul Pandele Firea? Întreb nu dau cu paru’? Doar întreb! Un contribuabil cinstit T. Vă respect! Aștept răspuns ca pe cireșe coapte dna Ileana! Dumnezeu cu familia dvs! PS. De 30 de ani nu s-a făcut un spital gen Floreasca, ministerul familiei al lui Firea făcut în 5 minute!

  75. Ura si dispretul celor ce nu au ” realizat” nimic in viata este calea pe care se face demolarea fortata a celor ce sunt greu de urnit caci oamenii ii tot voteaza. Asa au procedat cu Mazare la Constanta. I-au conturat un profil de interlop, individ amoral si lipsit de scrupule cand de fapt principalele sale calitati de manager al oamenilor si al orasului au fost ignorate, cel putin.
    A fost urmat de un neica nimeni sustinut de doua gasti ce vin din zona minoritarilor primarului si astazi Constanta s-a procopsit cu un impostor votat doar pentru ca a promis rigoare si disciplina militara. Un Jonnahis cu aceleasi ifose, nestiutor si nepriceput. Constanta de astazi si Mamaia arata ca . . . orice dar nu a un oras administrat.
    Sa vedem Voluntari si Ilfovul dupa 2024.

  76. „orasul miracol” este un mare bazar traversat de un drum european care este Ok fiindca este intretinut de cei care raspund de el. Poate este un „miracol” faptul ca batranii trimisi la cersit erau invizibili, fratii tate erau buni samariteni cu credinta in Dumnezeu iar la fabrica aceea de droguri se fabrica in realitate lapte praf vitaminizat pentru bebelusi. Miracol mai este si mega afacerea imobiliara a lui Pandele jr de sute de milioane. In realitate ei isi apara viitoarele megaafaceri si viitoarele megasume care le intra in conturile din paradisuri fiscale. Probabil sunt mai avuti decat oricare dintre cei din top 10 cu averea la vedere. Pare mai degraba a fi disperarea ca ramane cu ceea ce a acumulat. Unii dintre bogatii Ro sunt bolnavi patologic, in stare sa minta si sa calce pe cadavre pentru a avea in fiecare zi ce numara. Ce nu realizeaza ei este faptul ca pleaca saraci si detestati de lume.

  77. @nicu olahus. Doua comentarii:
    1) Dati tot felul de cifre & procente menite sa arate ce populara este inca dna Firea. Fabulati. Gabi Firea e terminata pentru orice pozitie electiva prin vot, Dvoastra ( sau cei care va pun sa scrieti ) nu intelegeti un adevar psihologic elementar: toti cei care ajung la o varsta inaintata sunt ingroziti de ideea de a deveni neputinciosi fizic/mental si de a fi chinuiti de indivizi precum cei din acest caz. Asocierea dnei Firea sub o forma sau alta cu acesti tortionari o fac o „dusmana a poporului” in sensul neironic al expresiei.
    2) POmeniti de popularitarea dlui Pandele in Voluntari. Ridicati fara sa va dati seama subiectul „ilfovenismului”, o tema foarte interesanta dar putin prezenta in spatiul public. Imprejurimile Bucurestiului dispun de o populatie pestrita, multi traitori ( prosper ) de o maniera semi-interlopa, coloana vertebrala a manelismului ca mod de viata. Echipele ilfovene de fotbal in Liga 1, serialul Las Fierbinti, multele casoaie fata turnulete dar la fel de lipsite de bun gust sunt doar cateva mostre a ceea ce se poate defini ca „ilfovenism”. Desigur ca fenomenul e mai complex dar pestru astfel de oameni cred ca dl. Pandele poate figura ca un idol.

  78. Cum ” ascezi” în Rromanistan? Te lipești afiș de cancerul generalizat PSD-PNL, lipești afișe zi și noaptea, faci o Bioterra la FF, coleg cu Alina Gorghiu & comp și ești plantat ” timid”, timid,pe furiș la Nuclear Electrica pe 15 000 de Euro net lunar? Vă place doamna Core ca un individ din „activul de partid” PSD-PNL cu Bioterra la Medicină, să vă opereze dvs sau părinților dvs un AVC, o operație pe Cord? Vreți doamna Core „simultan” examene la Facultatea de Medicină Umană Carol Davila și la posturi publice „canibalizate” de cancerul generalizat PSD-PNL? Dvs votați cancer și Vreți „Rai” la Spitale? La unii examene și la alții nu? Doamna Core suntem idioți, porci, animale? Medicină cu examene și activul de partid PSD-PNL pe funcții publice fără examene? Suntem idioți doamna Core? Suntem idioți? Sunteți plătită și cu voucher de vacanță? Vă umflă râsul n-așa? Vă umflă râsul?

  79. Domnule Nistorescu, nimeni nu se atinge de Pandele. Stiu ce vorbesc, am fost acceași promotie. Juca cu cine trebuie de pe timpul lui Ceaușescu. În plus e un tip periculos și răzbunător. Puteți scrii pînă la iarna, nu-l veti musca din loc. Succesuri?

  80. nicu olahus spune:
    19 iulie 2023 la 17:19 ——Nu contesta nimeni tot ce sa facut in Voluntari si era normal o data ce ocupa cineva functia de primar ,sa faca ceva ca sa isi justifice functia primita.Asta nu inseamna ca trebuie sa trecem cu vederea ce se intimpla acolo ,unde domnul Pandele ne-a repetat de citeva ori ca el nu stia nimic .Pai ce fel de primar o fi Pandele ,daca el nu stie nimic, nici despre acest azil al groazei si nici de vila unde se practica prostitutia si se consumau droguri al celor doi frati cu pasaport strain ?

  81. Țara care l-a dat pe Adrian Năstase Miliardar în Euro, care ca fiecare cetățean să îi numere oule, să ii palpeze oule, Dan Ioan Popescu distrugător de țară și de Industrie, viloaie în Miami, 600 de milioane de Euro în cont, Steagul Roșu, Tractorul Brașov tocare la fier vechi, dl Truica sex pe Saltea cu apă cu Patricia Kaas! Muncești în România? Ești idiot, idiot, idiot! Plantezi afișe la PSD? Tu faci apoi sex pe Saltea cu apă cu Patricia Kaas, Ferrari, vile în Caraibe! SRI doarme, Dl Hellvig joaca table! Dan Ioan Popescu este mai înalt in grad la Davos decât Hellvig, DNA, SRI, SIE! Țară bananiera! Veniți și furați, Veniți s-o furați! Mamaliga nu face explozie, n-așa dna Core? Mămăligă vs Acid Picric? SRI vs Mossad? Dna Core nu ați emigrat?

  82. Eu pe cine sa cred?
    -Pe dl. Nistorescu, sau pe Maestrul C care se strofoaca zilnic sa-l apere pe Pandelea de Ciolacu cel Rau?

  83. Nimeni nu înțelege absurdul situației? Îți donezi „toată” pensia, mai contribuie și bugetul României cu 5000 de lei pt întreținerea ta la Azilurile Morții din Voluntari, apoi ești bătut cu ranga peste cap? Mănânci, molfai chiloți de foame? Dl Pandele multimilionar în Euro, nu știe! Doamna Firea Pandele miliardara în Euro, Ministru al Familiei, nu știe? Trăim in Kafka? Trăim in Urmuz? S-au întâlnit la barieră prostul cu hoțul? S-au întâlnit la barieră, hoțul cu prostul? Alo DNA! Alo DIICOT! Arhivele Voluntariului la Curtea Funciară, Cadastru, Intabulare! Cât? 10 ani de pușcărie? 20 de ani? Pușcărie pe viață? Morcov in cur cât pet- ul de 2.5 litri? Arhiva primăriei Voluntari este bombă Atomică pt Marinel și iubita sa Soție! Beciul Domnesc este liber…

  84. Sesizarea CRJ de la inceputul anului catre Ministerul Muncii, Ministerul Sanatatii, Autoritatea Pentru persoane cu Dizabilitati, Agentia Nationala pentru plati si Inspectie Sociala, DGASPC Ilfov, DGASPC sectorul 3 nu gaseste intelegere la nici un for si culmea, rezolvarea vine de la sectia interne si SRI. Ramai blocat ca un cobai care urmeaza la vaccinurile antipolio cand apare CRJ, coproprietar „Vin codurile”, cu o recomandare de terapeut sau bucatareasa cu GoPro la portjartier.

  85. De ce pune cancerul generalizat PSD-PNL aptsolventi de Bioterra și SPIRU la CCR și la ICCJ? Nota 5 la BAC, Nota 5 la Drept Penal apoi la ICCJ și CCR? Ca să fie „manta în caz de ploaie” pentru ca unu” Pandele-Firea din Azilurile Morții din Voluntari, să dribleze Beciul Domnesc! Elementar dragul meu Watson, Elementar, E-LE-MEN-TAR! Citesc din dl Savalic, supozitor la Latrina3 Cnn citez: DNA trebuie urgent desființat, ca și abuzul în Serviciu pentru persoanele publice! Elementar dragul meu Watson, Elementar! Veceu public!

  86. Vinovat sau nevinovat,când te iei de un om aşa cum face presa scrisă şi tv de la noi te poţi aştepta la tot felul de reacţii.Presa prinde una bucată subiect şi te toacă la cap zi lumină.Altceva nu cred că ştiu să facă.

  87. Asa alegatori, asa ales.
    Continuati sa mergeti la votare, ca o faceti bine!

  88. Eu, eu Nicu Bâlbâitu am 215 milioane de lei vechi lunar pensie, în afară de ce îmi oferă politicul, 2 miliardele de cefe de porc cu fasole la popota 2 miliarde de partide de table și somn, mult somn! Ce mă încurcă? Limba romana! Asta e! Vorbesc cu mâinile!

  89. Dacă vine DNA mâine la arhivele Primăriei Voluntari? Clanul Pandele Firea în Israel sau Italia? Sau Grecia lângă profesorul Oprescu, Bhei, bhei, bhei, io nu iau șpagă bhei! Bhei a luat șpagă, a luat 10 ani, a luat amanta și a fugit în Grecia! Bhei, io nu iau șpagă! Să mori tu!

  90. Bravo dle Pandele, bravo! Cum este ca să conduci un Bugatti Veyron de 1500 de Cai? Vile în Viena și Nisa! Domnule dragă Pandele! Când în istorie Mamaliga Românească face explozie? Când? Cand? Popor blând și naiv, sărac, slugoi! Tot tacâmul ca să fii Miliardar în Euro! Boierii din Fanar, Fanariotii, ii plac d-nei Pandele Firea?

  91. Deja dl. Nistorescu îmi aduce aminte de bancul ăla cu Ion și Măria: „Ion si Maria in casa.
    Ion citeste “Times”.
    – Ioane, du-te afara si acopera fanul ca imediat ploua si il uda!
    Ion citeste in continuare “Times”…
    – Ioane, du-te ma si acopera fanul ca incepe sa picure!
    Ion citeste in continuare “Times”.
    – Ioane, da-o incolo de treaba, a inceput sa ploua si a udat fanul.
    – Marie, you have an obsession!”
    Cam așa putem spune și noi, Cornel, you have an obsession! Între timp subiecte importante trec”neobservate”. E ciudată atitudinea asta nouă, firea bad, Nicușor good. O schimbare bruscă, de altfel, cu tâlc. Cine scria pe vremea cealaltă scria în multe locuri. Vorba colonelului Bergenbier. Prietenii știu de ce!

  92. Sunt complet nevinovati imaculati, Taica si cu Maica Tereza, sau „Pareza” ca paralizeaza mintea la vot

  93. Pe lângă câte a făcut Băsescu cu ai lui, mi se pare că Pandele cu a lui sunt mici copii, dacă tot vorbim de familii și totuși nici pe departe să țină presa în ejaculare forțată atât de multă vreme. Ce-o să mai spuneți dacă cumva Justiția va da în final un alt verdict și va găsi alți vinovați decât ăștia de serviciu, sau de servicii ?!
    Până la urmă rețeta e cunoscută : vreun român, sau mai mulți, de regulă bun român , cu frică și de Dumnezeu, nu doar de autorități, încap pe mâna unor alogeni judecători precum Ciutacu, Niels, Drăghici, Chiriac, Pieleanu, Gâdea, Oișteanu , Roman , Ursu și alte specii din astea protejate în România, provocați , păcăliți și incitați perfid să se apere de niște acuzații aduse în massmedia nu de dragul apărării unor persoane care au avut de suferit, că ei vor suferi aceleași nedreptăți și după dispariția celor acuzați, ci de dragul achitării de niște comenzi primite de… sus ! Care este atât de jos, din pdv moral și juridic. Și între timp cei care au omorât cu adevărat mii de oameni, sănătoși, nu handicapați, sub pretext de comandă venită și recunoscută , tot de sus, nu pățesc nimic. Dacă binențeles, pățesc alții ce trebuie să pățească !
    Sunt sigur că în multe cuibușoare de nebunii în care-și duc traiul unii dintre acuzatori, inclusiv de la rubrica de comentarii de aici, lucrurile nu diferă prea mult, când vine vorba de condițiile în care-și țin rudele mai în vârstă, sau cu anumite probleme de sănătate, ba, după „cât se vede„, chiar în ce-i privește 😉 …

  94. buna seara!
    personal m am uitat la interviul publicat de cotidianul.ro luat de Niels Schnecker lui Pandele.
    nu m a impresionat nici macar Schnecker, desi cred ca putea fi mai eficient. e ceva in legatura cu Pandele:
    cica dupa ce a fost ofiter de marina, prin 1990-2004 ar fi fost ba absolvent de drept, ba absolvent de Academie de Informatii.
    am facut fara doar si poate legatura cu Basescu. in fond acesti oameni de sistem, sau unde or fi ei legati, sunt toti la fel, sunt intai compromisi cumva, dupa care au fire de care sunt trasi si actioneaza in conformitate. nu am ceva cu Pandele, este vreun cine stie ce. problema e cu acest cuplu: Firea-Pandele. ca orice om ma intreb: nu se mai gasea nimeni pe aceste functii ale lor, decat Firea, decat Pandele? PSD e asa un partid de 5 lulele ca numai Firea mai exista? prestatia la Primarie a fost cel mult mediocra, cel mult! despre Pandele in alt episod. ciao!

  95. Pe lângă câte a făcut Băsescu cu ai lui, mi se pare că Pandele cu a lui sunt mici copii, dacă tot vorbim de familii și totuși nici pe departe să țină presa în ejaculare forțată atât de multă vreme. Ce-o să mai spuneți dacă cumva Justiția va da în final un alt verdict și va găsi alți vinovați decât ăștia de serviciu, sau de servicii ?!
    Până la urmă rețeta e cunoscută : vreun român, sau mai mulți, de regulă bun român , cu frică și de Dumnezeu, nu doar de autorități, încap pe mâna unor alogeni „judecători” precum Ciutacu, Niels, Drăghici, Chiriac, Pieleanu, Gâdea, Oișteanu , Roman , Ursu și alte specii din astea protejate în România, provocați , păcăliți și incitați perfid să se apere de niște acuzații aduse în massmedia nu de dragul apărării unor persoane care au avut de suferit, că ei vor suferi aceleași nedreptăți și după dispariția celor acuzați, ci de dragul achitării de niște comenzi primite de… sus ! Care este atât de jos, din pdv moral și juridic….
    Și între timp, cei care au omorât cu adevărat mii de oameni, sănătoși, nu handicapați, sub pretext de comandă venită și recunoscută , tot de sus, nu pățesc nimic. Dacă binențeles, pățesc alții ce trebuie să pățească !
    Sunt sigur că în multe cuibușoare de nebunii în care-și duc traiul unii dintre acuzatori, inclusiv de la rubrica de comentarii de aici,după jegul emanat, lucrurile nu diferă prea mult, când vine vorba de condițiile în care-și țin rudele mai în vârstă, sau cu anumite probleme de sănătate, ba, după „cât se vede”, chiar în ce-i privește ? …

  96. Ps.E atat de mult circ încât nu mai e nevoie nici de pâine.
    PS. La lupul lăudat sa nu te duci cu hiena.
    PS. Degeaba alergi dacă nu fugi după colt.
    PS. Sa stam drepți în fata oglinzii, cu spatele la ea, ca să vedem cum răsare soarele după furtuna.
    PS. Obsesia e intruchiparea perfecțiunii.
    PS. O oala fără fund nu face dou bani în fata progresistilor.
    PS. La copacul crescut strâmb,vin multimi de câini de paza ai democrației, ca sa-si marcheze teritoriul.
    PS. Dacă mâine ar ploua, cu siguranță Sahara ar dispărea din sufletele multor pekinezi.
    PS. Trainicia nu construiește cu argumente din fire de nisip.
    PS. Dacă mergi înainte, nu uita sa privești înapoi, ca să-i saluți pe cei care te muscate pe la spate.
    PS. O CIUTA CU-lege ciuperci otrăvitoare și le împrumută.
    PS. Când ți se ordona sa stai drepți e obligatoriu sa mergi in patru la B 1.
    PS. Sa nu ai remușcări când ucizi suflete, dacă vrei sa ai audienta.
    PS. La mila 100 nu uita sa cobori din barca ca să te răcorești alături de rechini.
    PS. La dame tango, fii bărbat și nu te lasa amăgit de muzica sirenelor care vor sa-ti ucidă bărbăția cu stele.

  97. Se pare că, crucile de largă expirație făcute la tv de Pandele și-au produs efectul. Hoașca bătrână de Timișoara care le știe pe toate și e nelipsita pe la Tv-uri a declarat că, deși nu a votat cu Gabita, ii da dreptate lui Pandele. Așteptăm macar de ochii lumii ceva percheziții la „cuibușorul de nebunii” Firea-Pandele sa vedem și noi sacose cu documente confidențiale daca nu le-a scos Pandele la ceas de seara precum scotea documente Petrov din vila „Mihăileanu”!

  98. Ciucă a fost avertizat despre Căminele groazei din Voluntari in luna februarie,dar nu a dispus nici-o măsură. Deontologii din presă au tacut mâlc, nu primiseră semnalul de linșaj al familiei Pandele.
    Așadar, domnule Nistorescu, ar mai fi de cercetat dacă si din ce cauză, au suferit batranii lăsați de izbeliște de guvernul României.
    Dumneavoastră, domnule Nistorescu, nu ai îndoieli, au doar certitudini. Te iei după fenta unor manioulatori si rostogolesti plin de indignare, știri cu pretenția de adevăr absolut.

  99. Cum spuneam, in curand vei ramne doar tu solist vocal si corul „din padure”, te va acompania la comentarii.
    VANAD NOI PETRECEM O VIATA FERICE ETC, ETC.

  100. Stia, domne, crezi ca nu stia?
    Daca Ciuca aflase, el fiind prim ministru, nu putea intr-o sedinta de guvern sa spuna, vedeti ca este o problema, dar poate a primit si el indicatia sa nu spuna. Chiar, ar trebui sa spuna ceva Ciuca, nu a dat importanta, avea probleme mai „serioase” decat viata unor oameni sau i s-a cerut si lui sa taca sa se vada pana unde poate merge mizeria sufleteasca a lui Gudai! Oricum, i-au dat o lectie dnei Firea sa nu se mai asocieze cu toti interlopii…iar noi, poporul am mai primit o lectie de blazare…
    De la bunicul meu amintire: treceau taranistii, marine votezi cu noi, sigur… peste o ora, treceau liberalii, marine, votezi cu noi…sigur…

  101. … imi aduc aminte
    Doar de primul tau sarut,
    Eram un copil cuminte
    Dar de-atunci m-am ratacit,
    Stiai ca-mi plac, stiam ca-ti plac,
    Acele flori de liliac (galbene)
    Dar mi-ai adus doar trandafiri, (trei, rosii)
    Sa punem peste amintiri…

    Ce piesa s-a jucat in fata noastra?
    In prima scena, corul românilor parasiti in iadul de aici, de pe pamant, fara speranta…
    In scena a doua?…
    Ce fel de oameni am ajuns noi, românii? (nu va suparati, nu toti!)
    Oricat am fi de oropsiti, ne gasim consolare ca alti semeni, sunt mai rau?…

  102. E un principiu ca intotdeauna constiinta ramane in urma materiei.
    Dupa 22 dec.1989,s-a schibat modul de productie socialist,cu cele 2 componete-fortele de prod si relatiile de productie in care propr.privata era ostracizata,minimalizata si s-a trecut la modul de prod.capitalist- deci atit fortele de prod cit si relatiile s-au schimbat radical.
    Prin legea 18 /fondul funciar si Lege 15/1990 ,”averea intregului popor”a disparut,grupuri de oameni din adm centrala a „statului”nou infintat si-au arogat „soc.comerciale”si „regii autonome”pina la git,terenul jefuit prin lg.ulterioare etc.
    Relatiile umane au devenit de jaf,concurenta si materiale in tranzitia salbatica etc.Constitutia a ramas o coaja de ou,transformarea desavirsita ulterior prin „ocuparea” Rom de alt „guvern secit cel national,ocupare in sensul ca prin conditii,semnari de cedari de suv si indep,azi suntem o anexa a externului,UE si NATO.Romania nu a facut nici cea mai mica opozitie pt.a-si apara valorile nationale,istorice si umane inghitita ,de noile relatii si noua „constiinta”.
    A rezultat un nou „cod moral”un homincul”nou european”.
    De ce ne plingem si cautam altceva decit am construit sau au construit elitele politice fie interne fie externe ce n-au avut nevoie de vreun accept al nostru-poporul roman?
    Constiinta elitelor si a slugilor lor este astazi Banul.
    In mare parte ne-au facut dupa chipul si asemanare lor monstruoasa.
    Ne-au furat si ne fura si nu stiu cum pot fi opriti,constiinta ca tara unita si libera inca nu exista.

  103. Lectiile istoriei:
    „Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.” Martin Niemeoller

    Ce val infricosator se formeaza in societatea noastra care tinde sa o acopere? Era un sistem de ingrijire la domiciliu, asa se afla situatia familiala… dupa care, daca era „de interes”, i se spunea ca situatia s-a agravat si trebuie internat intr-un centru, dupa care omul intra pe ultimul drum dupa ce se lua si pielea de pe el… Ce caracatita!

    Sa nu ne suparam pe cei care ne devoaleaza aceasta caracatita!

  104. Statul mafiot se termnina in Romania de unde-i vin bacșisurile. Capii statului mafiot sunt afara la Bruxel si Washigton. Serviciile si politrucii o interfata pe unde vin comenzile ele pleaca de afara. Pandele un biet mafiot de cartier sunt altii mult mai sus de Voluntari. Statul mafiot a inceput ancheta dar o s-o termine sa mearga pana la protectorii de mafioti sau se opresete la aia de jos si dureaza 30 de ani ca in dosarul asa zisei revolutii nu se dau in gat ei pe ei.

    Ce piesa s-a jucat in fata noastra? Fix tot aia inceputa prin 1989 de Ilici si Secu.

  105. Cică fiul cel mare a lui Pandele e milionar in euro din imobiliare! Aici sunt banii morților din azilurile groazei! Un stat eșuat în frunte cu Johannis!

  106. Deja, cred ca este vorba de securitate nationala.

    „Ne-au furat si ne fura si nu stiu cum pot fi opriti, constiinta ca tara unita si libera inca nu exista.” ileana

    Am tot aflat, Caracal, acum azilele dar caracatita mafiota cred ca tinde sa sufoce intreaga societate…

    Pentru voturi, politicienii s-au asociat cu interlopii care nu uita si nu iarta..

  107. Core,
    -functiile statului de aparare interna a securitatii ,externa de stab.de relatii pasnice si bazate pe respectul suv.,indep. au disparut sau modificate pina la desfigurare in fata polarizarii politicii in „cluburi”hegemonice etc.
    -serviciile au preluat controlul societatii,institutiilor , partidelor politice-
    -partidele politice au abdicat de la scopurile lor -democratia cu setul de valori pt.statul de drept-
    -totul este rezultatul acestui mix haotic,ce se vrea si mai haotic,desi exista principii,norme ce nu pot fi negociabile de catre guvernanti- ei ne-au negociat viata,sanatatea,securitatea noastra ,a copiilor nostrii ca niste nerusinanti,asociati asa cum spui, cu interlopii, prin care circula bani murdari veniti pe multe filiere.
    -totul cu sacrificiul si pt.sacrificarea poporului roman,practic abandonat,exploatat,batjocorit,pt.ca ei sa „indeplineasca”niste planuri fantasmagorice, dictate din afara -totul pt.ue si nato,nimic pt. NOI!
    De ce ?
    Totul pt.slugile lor puse de sus pina jos,cu nasul in miere ce le impart stapanilor lor si lor !
    Cu nasul in mierea interzisa poporului ,acaparata de ei,normal ca Pandele si sute de mii de pandeli au milioane de euro pt.copii lor!
    iar altii sunt violati de pedofili in lagarele luxosilor „basisti””iohannisti” pentru ca Nu au banii furati de ei in buzunarele lor au dati lui UE si NATO de „mama”vitrega si confiscata,Romania din bugetul ei indatorat de acesti hoti cu patalama!

  108. Foarte interesanta evolutia lui MARCEL CIOLACU ! Desfiintarea sistemului criminal si antinational al pensiilor speciale , eliminarea a doi dintre cei mai sulfurosi ministri psd _ budai si firea _ , PRINZ AMICAL cu VICTOR ORBAN ( CHESTIE NEMAIAUZITA IN diplomatia romana , lovituri de imagine – avion de linie , metrou ( comparatie cu caricatura de boier, johanis ) ! Am putea avea surprize , surprize …

  109. Nea Cornele, nu trece o zi in care sa nu-mi fie blocate comentarii care demasca ceea ce numesc „democratia securista” romaneasca
    si complicitatea tuturor institutiilor controlate de Partid si Securitate…Deasemenea cand evidentiez identitatea dintre clonele
    care calca pe cadavre pentru „A LEGITIMA” GENOCIDUL URSS-Rasputin si clonele care sar acum in apararea FIAREI FIEREA care a avut un rol important in preluarea sub control a PSD si a Parlamentului, dupa CONDAMNAREA POLITICA a lui Dragnea la care deasemenea a contribuit decisiv!!! Nea Cornel, ai publicatia sub control in privinta CENZURII sau esti „fentat”, ca sa folosesc onomatopeea unei celebre „patriotarde”? Sa fie clar, „jignirile” mele se reduc la catalogarea comentatorilor inregimentati, care opereaza in
    HAITE, numindu-i securisti, antisemiti, prosovietici pentru ca APARA Securitatea, URASC EVREII si „legitimeaza” GENOCIDUL URSS-Rasputin FOLOSIND EXACT ARGUMENTELE acestui CRIMINAL CONTRA UMANITATII contemporan!!!

  110. Continuare: Comentariul blocat inca de ieri la care ma refer A FOST SI STERS, fapt la fel de incriminant…Sunt blocat de ani de zile , nu de ieri de azi si in majoritatea cazurilor, Nea Cornel, la editorialele dumitale…Ce rol are „Precizarea” daca la un articol trec DEJECTII prevazute in aceasta atentionare, iar CONDAMNAREA DEJECTIILOR este nepublicata? Citesti DEJECTIILE acestor
    indivizi, constituiti in HAITE, care mustesc de URA FATZA DE EVREI, de URA FATZA DE DEMOCRATIE, de URA FATZA DE Uniunea europeana, URA FATZA DE SUA si NATO?

  111. Dna Weber neaoș Ortodoxă, tine cu amărâții de la Azilurile Morții! A întrat pe „examen greu” ca avocat al poporului pe 800 000 000 de lei vechi lunar! Ileana și Darius, „azi” ați fost de 10+++, vă pup pe suflet! Nu sunteți iobagii nimănui, sunteți suflete curate, față de alții…Mai bine tac! Doi escroci „nesuferind” munca la Privat, iubind Meleoanele de Euroi nemunciti, buni „comunicatori” ? Nu Medicină Umană Carol Davila, Nu Fizică Atomică Măgurele, jupâni peste Voluntari? Sute de Meleoane de Eoroi? Soția este cel mai bun „comunicator” din România? Dar cel mai bun doctor ca dl Academician Ioan Lascar de la Floreasca, pe când? Când? Doamna Ileana, dintre academicienii Leon Danaila și Ioan Lascar de la Floreasca vs clanul Pandele Firea, ce alegeți, Firea-Pandele? Aștept „nerăbdător” răspunsul dvs! Dl Lascar e bun „comunicator”? Mi-a salvat palma de la amputatie în 1988! Dna Ileana „cuantificati” geniile umane? Plângeți la „nedreptate”? Empatizati cu cei amărâți,cei mâncați de viermi? Și clanul din Voluntari, icre de Manciuria, o armată de valeti, iobagi, Sclaveti? Doamna Ileana, m-am uitat în mormânt și ce am văzut! Niște oase goale, cine e Rege, cine e sclav?

  112. Viață dulce ” numai ” la unii. Să faci bani din peatra seacă? Să nu sapi la porumb, Să nu construiești o fântână, Să nu pui un pom? Să fii ca filoxera pe vița de vie, gândac de colorado, bun „comunicator”, cel mai bun „comunicator” din România? Dar când cea mai bună bucatareasa, croitoreasa , asistenta medicala, brutareasa? Asta când? Tu îmi „dictezi” mie viața, pe banii mei? BANII mei? Tu îți faci salariul cât „vrei” Tu, eu cât îmi permit? Mișto! Tu la soare, eu la umbră, tu la Varan Voiculescu supozitor la aer condiționat, eu în uzina, rugină, șobolani, sărăcie, dezolant, dezolant, dezolant!

  113. Vă salut cu drag. La mulți ani cei cu numele Ilie și derivatele! Să iubiți pe Domnul, să nu furați să nu dați în cap cu ranga! Banu’ nemuncit și furat, este o muncă veșnică după ce muriți! Nu vă amăgiți cu lucruri efemere! Iubiți Munca, Sf Muncă, iubiți travaliul intelectual și fizic, fiți corecți in viață și Dumnezeu va fi corect cu voi! Sărbători fericite celor cu numele Ilie!

  114. Șobolanii din Călărași sunt cât pisica de grași, sunt trei frați pătați,, Tică, Darius si @charlie șopârlică…
    Tic tac tic tac…

  115. Daca pentru hemo roid NU CONTEAZA VIETILE OAMENILOR SANATOSI, vreau sa zic SANATOSII NEALINIATI IDEOLOGIEI GENOCIDULUI, cum o sa aiba vreo VALOARE VIATA „HANDICAPATILOR”, asa cum ii numeste in ne mernicia lui bolsevica!!! Toti cei listati, dintre care nu in mod intamplator l-a uitat pe Ciuciu Vicu, ofíterul coordonator al lui Emilutz Tzapul in misiunea trasata de Ilici GENOCID, trecut
    in tabara basoida cand Securitatea s-a mongolizat si din 2014 yohanoid sub acoperire, sunt camarazii hemo roidului!!! Listatii au sarit la ordin pe FIARA Fierea pentru discreditarea PSD pana la fortzarea demisiei, fiind nevoiti sa dejecteze saptamani pt. ca FIARA INCOLTZITA s-a zvarcolit ca o leoaica si inca nu a cedat total, dar BOMBA BOMBELOR, Pielicica Psoriazis a schinbat macazul, tot la ordin superior dupa AMENINTARILE Piratului cu care colaboreaza nuptial ca VARSA Gusha! Doar de cateva zile Alogenul Secu-i
    a lansat ordinul: „La loc comanda, ajunge cu demisiile/demiterile”!!! Bulgarele risca sa se transforme in avalansa si sa mature tot esafodajul societatii capitaliste multisecurist dezvoltate…Gata cu organizatorii si protectorii lichidarii pe milioane de euro a varstnicilor, copiilor orfani si romanilor cu DIZABILITATI, monstru hemoroid, e timpul ca SLUGILE sa fie” pedepsite”…
    In timp ce monstrul hemo roid se ocupa de „handicapati”, core tine un cenaclu literar recitand versuri ero tice mobilizatoare…

  116. Charlie, tu ce dizabilități ai? Ai fost opărit la mâini și ți le-a operat un… Neurolog, academician si mai ce?
    Tastează Tică pentru tine, pui mic și olog. Ai facut armata, pui de lele?

  117. Inspirandu-ma din „JamesBond” as spune Charlie, „you have an obsession!”
    Versurile pe care le-am citat sunt ale lui Daniel Luca din minunatul cantec, Flori de liliac. Contributia mea a fost ca am pus in paranteze culorile PNL si PSD, amintind usor de cei trei trandafiri pe care i-a oferit Dragnea, dnei Firea…

  118. @Darius,tu rdti mirxul din Fanta, sau din ddoașcă? Aveti același cof de bare, adică CNP si IP?

  119. Charlie, spune,mămică, ești o persoală bisexuala? Când postezi, ai proprietatea cuvintelor? Te autosatisfaci în timp ce aberezi pe forum?

  120. Versuri Ero Tice mobilizatoare? 3 șobolani grași din Călărași? Serotonina la Cotidianul, Serotonina pentru Senescenta Îndelungată! D-le Charlie azi mi-ați „smuls” râsete! 10+++ cu Felicitări maxime! Una osoasă din Bacău, a făcut la „dinți” pe naivii, nativii din Bucale! Ea cu călcâie crăpate de jeg și lipsă piatra Ponce, ei, adică bucureștenii nativi cu 2 guvernante, slugoi la Modoveanca din Bacău? Io privesc „totul” TO-TUL ca pe un circ, Ferma Animalelor a lu’ Orwell din 1958! Mă amuz și atâta tot! Tip țară tribala gen Sud America! Aurescovici Goldberg pupă puala popii Davos și B’nai B’rith, Slugoii PSD-PNL pupă puala popii Clanului infracțional Pandele Firea! Păpușile Muppets!

  121. Vorbeam de hemo roid si s-a trezit eterna mea UMBRA @Charlie, de mana cu core hemo roidu, sa ma admonesteze…Era vorba de CRIME si nu de sezatori culturnice…Ghemul CRIMELOR securistilor basoizi legendati in PSd incepe sa se desire ceea ce ar trebui sa ne bucure, doar asa existand sanse pentru noi sa ne usuram situatia…Numai niste fanatici ai ceausismului nu vor sa faca legatura intre LICHIDAREA copiilor si romanilor cu dizabilitati in timpul comunismului dejist/ceausist si ceea ce a continuat sa aiba loc
    dupa 1989 pana azi!!! VANZAREA COPIILOR si ADOLESCENTELOR e mai condamnabila decat EXTERMINAREA ORFANILOR, VARSTNICILOR si CELOR CU DIZABILITATI, care tot asa, NU SE POT APARA? Nonsalanta lui core de a face pe silfida e OBSESIV de monstruoasa…

  122. Domnule Pandele, Doamnă Gabriela Firea! Cel ce semnează comentariul de la ora 19,56,este același cu „Charlie” , se pare că numele de familie ar fi Paraschiv, de loc din Baragan. Uneori spume că e din Calarasi.
    Alteori, că locuiește în Pipera, dar îl veti găsi pe forum semnând și „Doina Oltului”, care se exprimă la adresa doamnei Firea cu sintagma „sârmă -ncur.”
    Se laudă că are avocați din Israel.
    Știu că citiți campania din cotidianul impotriva familiei D-voastră, începută la alegerile trecute in Cotidianul.

  123. Partea a 2-a a comentariului este:
    „Ce piesa s-a jucat in fata noastra?
    In prima scena, corul românilor parasiti in iadul de aici, de pe pamant, fara speranta…
    In scena a doua?…
    Ce fel de oameni am ajuns noi, românii? (nu va suparati, nu toti!)
    Oricat am fi de oropsiti, ne gasim consolare ca alti semeni, sunt mai rau?…”

    Eu cred ca tragedia oamenilor din azile nu trebuie redusa la doi politicieni. Ii excludem pe ei. Se rezolva problema care s-a intins intr-o increngatura ingrijoratoare prin dimensiune? Foloseste reducerea problemei la doua persoane?

  124. „… un simț de poezie, care trece dincolo de spectacolul imediat al vieții și proiectează o lumină emoționantă peste cele mai derizorii fapte, gesturi și lucruri.”

    Mihail Sebastian

    Sunt convinsa ca sunt cititori pentru care afirmatia lui Mihail Sebastian are sens.

  125. Ciuca stia, Iohannis stia, Securitatea stiau, politia justitia au avut ordin sa taca pana la momentul oportun sa nu-l deranjeze pe Ciuca.

    Ciolacu mult mai potrivit sa explodeze can apare PSD si Turcan sa ramana neatinsa. Jos PSDistii dar nu si PNListii#rezist

  126. In situatia acestor camine de batrini ,trebuie insistat si toti care se fac vinovati ,pedepsiti cu ani grei de puscarie ,confiscarea averilor ,inclusiv cele plasate familiilor pt. ca tot din furaciuni au fost facute.Justitia din Romania macar de aceasta data sa isi faca datoria profesional si sa nu lase la dospit dosarele ,ca sa treaca timpul si sa se prescrie.Criminalii astia care si-au batut joc de bunicii si parintii nostrii ,trebuiesc pedepsiti fara nici-un pic de mila !

  127. Comandantul de Barja , securistul Pandele un crizat ca re se crede buriculk pamantului in fond e un mizerabil

  128. Mihail Sebastian se referea la viata curenta care sub Ceausescu, dupa ce TEROAREA dejista isi atinsese tzinta, avea/crea aparenta
    „normalitatii” si de aceea comparatia e cu atat mai absurda, azi iesind la iveala ceea ce functiona inca de atunci si nici macar Sebastian nu era la curent, altfel ar fi luat, sunt convins, pozitie!!! Faptul caCapitanul core nu cedeaza nu ma mira e trasatura
    fanaticilor bolsevici…Prin comparatia cu Mihail Sebastian urmata de PROVOCAREA ORDINARA ca excluderea a doi CRIMINALI nu rezolva tragedia din azile, Capitanul core se descalifica uman definitiv, pentru ca asa cum spuneam nu poti justifica o CRIMA cu altele de acelasi gen si sa nu uitam ca FIARA Fierea contribuise decisiv la TRAGEDIA DIN…INTREAGA Romanie!!! Nu numai limbajul celor din HAITA Cpt core e identic, mai grava e IDENTITATEA MODULUI DE GANDIRE, toti uzand finalmente de acest „argument”!!! Eu sunt cel mai convins ca a fost o EXECUTIE si-mi doream sa fie EXTINSA la capii Partidului si Securitatii…

  129. Charlie, ce-ar fi lumea daca noi doi am gandi identic?
    Eu gandesc si scriu emotional.
    Ideea pe care am selectat-o din prezentarea de carte Panza de paianjen a lui Cella Serghi a fost aceea ca poezia „proiectează o lumină emoționantă peste cele mai derizorii fapte, gesturi și lucruri.”

    Cu alte cuvinte, sa iubim poezia, oricand!

  130. Ce-ar fi lumea forumului si a Romaniei daca hemo roid si core si rene/URA FATZA DE ROMANIA GENERICA si…si NU AR GANDI IDENTIC?
    Nu reciti „versuri emotionante” in timp ce in azile si in propriile case romanii sunt OSTRACIZATI…In propria intimitate nu te impiedica nimeni, dar in public si ca sa aperi un cuplu criminal la nivel national, fapt peste care core a trecut ca de obicei e deja o monstruozitate!!! NEGAREA HOLOCAUSTULUI comisa de BEST iile hemo roide camarade de arme si pe forum nu i-au provocat vreun spasm emotional lu core…E „just”? E „just” sa citezi dintr-o bulgaroaica disparuta din Romania si considerata ca traitoare la Paris exact in timpul MACELULUI BOLSEVIC „civil” din Spania, reaparand ca atatia alti combatanti dupa 1945?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.