Pângărirea morţilor – din nou unici pe glob

Una dintre „barbariile” pe care nici măcar barbarii nu le îngăduiau: pângărirea morţilor.

Cât de loviţi de amoc am putut fi în aprilie 2020 să acceptăm fără cutremur sufletesc îngroparea morţilor în pielea goală! Iată cât de tulburaţi am putut fi dacă raţiunea nu a mai fost utilă să ne spună că un trup fără viaţă nici carcalacului nu-i mai transmite nimic şi chiar dacă i-ar mai transmite niscaiva vitalitate, cadavrele nu mai au cum să respire şi astfel să împrăştie carcalaci.

Noi, tolomaci… Dar Vlad Voiculescu? Nu a auzit, în mai, în iunie, în iulie etc., că decedaţii care aveau COVID-19 când mureau erau îngropaţi în pielea goală, în sicrie sigilate? El, dimpotrivă, ca ministru, a auzit – că de citit nu a pus mâna – că nu există ordin ministerial pentru… pângărirea morţilor. Era atât de convins că a auzit bine ce a auzit încât i-a certat pe jurnaliştii care au citit acel ordin. Apoi şi-a prezentat scuzele. Nu se ştie pentru ce. Normal ar fi fost să şi le prezinte pentru crima managerială de a conduce un minister căruia nu-i cunoaşte actele administrative şi pentru roboţeala sufletească de a nu fi fost sensibil la răspândirea obiceiului de a pângări morţi.

În privinţa roboţelii, am fost cu toţii „parteneri” ai uscăciunii morale care nu mai era capabilă de cutremur sufletesc.

Acum părem a fi un pic mai lucizi, întorşi în firea noastră cât de cât. Nu şi progresiştii. Grozăvia pângăririi morţilor nu a fost semnalată de presa care ţine cu aceşti neomarxişti. Aceeaşi presă care nu-l suspectează pe ministrul Vlad Voiculescu că ar fi încercat o diversiune odioasă când a susţinut că nu Ministerul Sănătăţii a pornit pângărirea decedaţilor, ci cine ştie ce prostie generalizată în capul celor de la morgă, a celor de la pompe funebre, a popilor ori a poliţiştilor care dădeau amenzi dacă rudele mortului ar fi avut intenţia de a deschide sicriul.

Dacă nici măcar o încercare de diversiune nu a fost, atunci ce a fost? Disperarea de a se lepăda de o grozăvie pe care a conştientizat-o în cele din urmă, ca un om normal la cap şi cu sufletul neuscat de tot? Prostia de a-i crede pe jurnalişti mai proşti decât sunt? Ce a putut fi în capul acestui concetăţean al pietrelor şi al prafului de pe sufletul lor?

Nu pentru că s-a dovedit un manager nepriceput al sănătăţii publice, ci pentru că are suflet de piatră, cu emoţii de lemn, acest general al pandemiei trebuie întors la „gradul” de soldat (dacă măcar un minim stagiu militar ar fi absolvit).