Papa Francisc a canonizat duminică primii sfinţi ai pontificatului său, un italian, o columbiancă şi o mexicancă, informează EFE, potrivit Agerpres.
În onoarea Sfintei Treimi, pentru propăşirea credinţei catolice şi intensificarea vieţii creştine, cu autoritatea Domnului nostru Iisus Hristos, ai sfinţilor apostoli Petru şi Pavel…’, a rostit în latină suveranul pontif. ‘După o lungă chibzuinţă, invocând adesea ajutorul divin şi ascultând opiniile numeroşilor fraţi din episcopat, declarăm şi definim drept sfinţi pe Antonio Primaldo şi tovarăşii săi, pe Laura de Santa Catalina de Siena Montoya y Upegui şi pe María Guadalupe García Zavala. Îi includem în cartea sfinţilor şi stabilim ca în întreaga biserică să fie onoraţi cu devotament’, a adăugat papa.
La ceremonia din Piaţa Sfântul Petru au participat delegaţii oficiale din Columbia, Mexic şi Italia.