Papa Francisc, apel pentru Paște: „Să înceapă…”

Papa Francisc a îndemnat Moscova și Kievul să ajungă un armistițiu de Paște în Ucraina, care să ducă la negocieri pentru o pace durabilă.

„Lăsați armele jos!”, a spus Papa la finalul slujbei din Duminica Floriilor, la care au asistat zeci de mii de oameni în Piața Sfântul Petru, în Vatican.

„Să înceapă un armistițiu de Paște. Dar nu pentru a ne reînarma și a relua luptele, ci un armistițiu pentru a ajunge la pace prin negocieri reale”, a spus Suveranul Pontif, citat de Sky News.

Papa a denunţat duminică ”nebunia războiului” într-o ”lume violentă şi rănită”, în timpul omiliei sale în Duminica Floriilor în care mii de credincioşi romano-catolici au revenit în Piaţa Sfântul Petru după pandemie, relatează EFE.

Suveranul pontif a deplâns utilizarea violenţei, amintind de martiriul lui Iisus din Nazaret: „Când se recurge la violenţă, nu mai ştim nimic despre Dumnezeu, care este Tatăl, şi nici despre ceilalţi, care sunt fraţi”, a avertizat el.

”Uităm de ce ne aflăm pe lume şi comitem cruzimi absurde. O vedem în nebunia războiului, unde Hristos este din nou răstignit”, a denunţat el.

Şi a continuat: „El este răstignit în refugiaţii care fug de bombe cu copii în braţe. El este răstignit în bătrânii care sunt abandonaţi la moarte, în tinerii lipsiţi de viitor, în soldaţii trimişi să-şi ucidă fraţii”.

În omilia sa, Francisc nu a făcut o aluzie explicită la războiul din Ucraina, aşa cum a făcut cu insistenţă de la începutul invaziei, la 24 februarie, dar şi-a arătat din nou preocuparea pentru o lume „rănită” de conflict.

Şi a precizat că aceasta va fi tema centrală a acestei Săptămâni Sfinte. „Încurajez să mergem spre Paşti cu iertarea lui. Pentru că Hristos mijloceşte continuu în faţa Tatălui pentru noi şi, privind lumea noastră violentă şi rănită, nu oboseşte să repete: ‘Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac’ „, a conchis el.

Ritualul Duminicii Floriilor, care comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim şi deschide Săptămâna Sfântă, este unul dintre cele mai iubite de credincioşi şi a început cu procesiunea ramurilor în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican în faţa a mii de oameni, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2019 din cauza pandemiei.

Francisc, care suferă de o problemă la genunchi care îl face să meargă cu dificultate, a binecuvântat ramurile de pe un altar aflat la uşa bazilicii şi nu de pe obeliscul din centrul pieţei, ca în anii precedenţi, şi nici nu a continuat procesiunea cu credincioşii şi clerul.

De fapt, şi-a citit omilia stând aşezat şi nici măcar nu a fost văzut mergând, ci a fost dus cu maşina direct la altarul care fusese amenajat la poalele bazilicii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

28 de Comentarii

  1. Pacea NU este posibila daca… 1. America NU isi retrage bazele militare la linia Berlin sau le desfiinteaza din Europa. 2. Daca NATO nu se autodizolva, taind elanul nazistoid ucrainian dar si polonez, roman si din tarile baltice…. ..Rusia NU vrea teritorii. Vrea sa aiba o securitate egala cu a USA pentru ca o merita cu varf si indesat…..In echilibrul geo strategic nu conteaza pitifelnici aplaudaci care isi vand voturile, gen romanii, moldovenii. Conteaza USA , Rusia, China. Romania, Moldova nu vor fi atacate de nimeni daca sunt neutre, ca nu prezinta interes decat ca piata de desfacere. Rusia NU a agresat niciodata Romania. Din contra, Romania a agresat Rusia de doua ori, la 1918 si la 1941. Iar Romania exista in Istorie datorita Rusiei. Fara Rusia, Romania era azi tara musulmana. Poate era mai bine sau mai rau, dar asta a fost Istoria adevarata.

  2. Din 2014 si pana astazi unde a fost Pantofiul de la Roman cand armata ucrainiana si fascistii din Batalionul Azov au omorat peste 13 mii de etnici rusi in Donbas si Lugansk? Dar toti pupatorii de Zelinsky din fruntea UE si NATO care plang acum ca vai saracii ucrainieni sunt atacati de armata ruseasca?

  3. Rusia nu a agresat niciodata Romania?!
    Pai tu esti cea mai buna dovada a crimelor si violurilor facute.
    Spalat cu axion pe interior.

  4. SE OPRESTE RAZBOIUL , CA SE MANANCA CIORBA DE BORSH CU MIEL , PE 24 APRILIE 2022 , CAND ESTE PASTELE ORTODOX .

  5. „Trăim într-o epocă atât de posedată de demoni încât în curând nu vom mai putea face binele și dreptatea decât în cel mai mare secret, ca și cum ar fi o crimă. ” Kafka

  6. Atât Catarii, cât și Bogomilii au respins Biserica și toate sacramentele ei complet, considerând-o ca fiind Biserica lui Satan(front gentil pentru o religie de extractie iudeo/babiloniană). Catarii deopotrivă au respins cea mai mare parte a Vechiului Testament – și a lui zeitate beligerantă – ca fiind satanice. Ambele mișcări (Catarii) & Bogomili) au considerat entitatea Bisericii — Catolică în vest, Ortodoxia în est — ca Biserica lui Satan și au respins-o cu desăvârșire….. Crucea a fost văzută ca instrumentul torturii lui Hristos, iar bogomilii iar catarii deopotrivă au refuzat să o venereze”.

    „Oricine încearcă să interpreteze o viziune personală despre Dumnezeu care intră în conflict cu dogma Bisericii trebuie să fie ars fără milă”. —- Papa Inocențiu al III-lea

  7. Alexei Bychkov e numele soldatului care s-a lăudat pe o rețea de socializare din Rusia cu clipurile josnice în care abuzează de un copil de o vârstă fragedă. Nu se știe exact când și unde au fost făcute filmările.
    De asemenea, Bychkov ar fi trimis unor prieteni înregistrări similare cu ororile comise pe tărâm ucrainean.
    Presa rusă menționează faptul că Bychkov, originar din regiunea Krasnodar, în apropierea graniței cu Ucraina, a fost arestat, într-o încercare tardivă a autorităților conduse de criminalul Putin de a ascunde ororile armatei eliberatoare.

  8. Isus Cristos nu vede ca America a ajuns cu Armatele sale si ale slugoilor sai la granitele Rusiei? Isus nu vede ca Ucraina e inarmata si instruita contra rusilor de ani de zile? Vrea Isus Cristos un Imperiu American Mondial? Vrea Isus Cristos o Dictatura Planetara Ameticana?……A vrut Isus ca America sa arunce bombe nucleare omorand 250.000 de civili, copii, femei japonezi in 3 zile? ..A vrut Isus ca Americanii sa omoare 1 milion de vietnamezi inclusiv cu arme chimice, exfoliante?…A vrut Isus ca America sa monteze revolutii portocalii in Ucraina, Libia, Egipt, Siria care au distrus Statele respective omorand sute de mii de civili? A vrut Isus ca America sa agreseze Irakul ca sa i fure petrolul si sa ii omoare sute de mii de civili?….Stie Isus ca America promoveaza revolutii de Dreapta colorate in numele unei libertati care foloseste doar slugoilor sai carora le da puterea de a -si pune tara la discretia Americana? Stie Isus ca America NU va incuraja niciodata revolutii adevarate care sunt de Stanga, pentru dreptate Sociala? Stie Isus ca in America 1 la suta din populatie detine averi egale cu cele ale 99 la suta din americanii de rand? Eu zic ca Isus stie, dar el actioneaza cu mintea si bratul preotimii care crede in Satana. Nu in Isus. Preotimea zice ca lupta pentru Pace dupa ce 2000 de ani a mers in fruntea Ostilor de ocupatie cu crucea si patrafirul din dotare, rugandu – se pentru victoria lor. Victorie care insemna si masacrarea invinsilor….Vezi cei 500.000 de sarbi exterminati de catolicii lui Ante Pavelici sub obladuirea si cu stiinta Papei Pius 12 si a Episcopului catolic croat Aloisije Stepinac.

  9. Învățăturile gnostice atribuie religia romano-catolică (sistemul de credință salvaționist) influenței mentale deviante a arhonților. Dacă autoritățile catolice ar recunoaște mesajul gnostic, ar admite că sistemul lor de credință este un implant extraterestru în mintea umană. Vaticanul controla echipa internațională de savanți asociată cu Ecole Biblique din Ierusalim. Acești oameni de știință, precum de Vaux și Milik, au reținut materialele DSS pentru că arată adevăratele origini ale creștinismului într-o lumină foarte negativă. Textele DSS dezvăluie că ideologia mântuirii în creștinism nu are originea în Isus, ci a venit prin cultul Zadikim. Aceasta este o lovitură urâtă pentru credința creștină în unicitatea religiei lor. Toate religiile sunt deviatii de la potențialul uman, dar cele trei religii avraamice, iudaismul, creștinismul și islamul, sunt potențial letale.

  10. Doamne, iarta-ma daca gresesc, dar din ce vedem si aflam, acesta este un demon, nu este Papa, el personal a desfiintat manastirile in care calugarii sau calugaritele au refuzat sa primeasca semnul fiarei reprezentate de asa zisul vaccin.

  11. SLAVA UCRAINE ! este îndemnul nazist al lui Bandera. După ce ca esti incult, mai esti si idiot.

  12. SCLAVA UCRAINA = colonia pe persoana fizica Rothchild Company, Soros Company

  13. A precizat escrocul asta care pasti, ala catolic sau ala ortodox ? Sau bietul II-sus e rastignit iar de 2x, de fiecare biserica de zici ca-i Dan Grecu la inele !

  14. @gelu,
    Axon a explicat ca pentru prosti istoria aparitiei si creării statului numit azi România. Faptul ca nu înțelegi sau negi faptele petrecute nu te face decat un trol din padurea padurenilor Baneasa.
    Ce dracu’ , ne iei de prosti pe toți?

  15. SLAVA UKRAINE ! DISCURSUL PAPEI , CU OCAZIA PASTELUI , DESPRE PACE IN UKRAINA ! SI INCETAREA RAZBOIULUI IN UKRAINA !

  16. Ba, io nu va iau de prosti!
    Vaxion va ia.
    Vinde marfa imputita a unuia Roller.
    E de dupa razboi marfa. Sovietica.
    Atunci facu Vaxion scoala de partid. Facultate muncitoreasca, fara liceu si bacalaureat.

  17. Va certati ca prostii ,traim intr-o lume vanduta pe bani .Nu mai invocat biserica ,asta s-a vandut prima.Nu mai suntem oameni,nici crestini,nici cu frica lui Dumnezeu.Suntem doar o turma de boi impinsi in fata cu coarnele pline de paie aprinse.Lumea e cumparata si pervertita.

  18. Zelenski este satanist dovedit, care singur marturiseste aparteneta lui la satanism. Vedeti dovada in comentariul lui marin : 10 aprilie 2022 la 8:34, din articolul „(VIDEO) Boris Johnson, la plimbare cu Zelensky pe străzile Kievului”. Toti cei care sunt de partea lui Zelenski asa cum este si Francisc, sunt satanisti, nu sunt sfinti sau ingeri. Sprijinul dat de Francisc lui Zelenski satanistul dovedeste clar aderenta lui Francis la satanism, caci cine se aseamana se aduna.

  19. @SCLAVA UKRAINE ! Discursul unui papist care mediază iertarea pentru bani în fața prietenului tău imaginar, este pentru oameni primitivi. Aceștia sunt dispuși să accepte fără verificare directă prin experiență sau fără sprijinul dovezilor, rezultând presupunerea care este luată ca bază pentru acțiune sau non-acțiune. Credințele sunt instrumente pentru condiționarea socială, mai degrabă decât expresii ale realizării interioare sau adevărului universal. Biblia ne spune „să fim ca Dumnezeu”, iar apoi, pagină după pagină, îl descrie pe Dumnezeu ca un ucigaș în masă. Aceasta poate fi cea mai importantă cheie a comportamentului politic al civilizației occidentale. Pentru ignoranti, mă refer la Vechiul Testament și textele sale lipsă.

  20. Dovada e ce zic eu. Nu Marin.
    Esti tont!
    Satanismul e o poveste pentru fraieri.
    Cantata de Pomohaci.
    Asta nu e ortodoxie romaneasca. E prostie ruseasca. Mai vezi ce zice Patriarhul Daniel.

  21. Franciscule, fratiorul tau ortodox, Kirill, sotul lui Putin, nu-si mai controleaza sfinterul anal. Asa ca, te rog, ocupate de el si lasa- pe Dumeazeu in pace, ca El nu are nevoie de voi protii, nici de noi.

  22. Aceast control mental cu traume în masă a fost conceput pentru a justifica războaiele și un stat super politienesc. Nu ar fi putut reuși fără colaborarea mass-media și, practic, a întregii ,,elite” politice si religioase. Esența satanismului este de a întoarce ordinea naturală și morală peste cap. Exemple ale posesiunii:
    Divorțul sexului de dragoste, căsătorie și procreare.
    Diluarea genului prin promovarea necruțătoare în mass-media a feminismului, lesbianismului și homosexualității pentru a distruge identitatea heterosexuală
    Războaiele necontenite nu au alt scop decât să mărească bogăția și puterea unora și să submineze configuratiile actuale.
    Multi animatori de divertisment sunt parte a inițierii satanice.
    Tampirea publicului prin divertisment ieftin și un sistem de educație defect.

    Masele sunt în negare. Corupția și abuzurile infloresc, sistemul juridic și poliția sunt compromise. Societatea este complice la propria sa subversiune. Masele au sindromul Stockholm. Ei speră că psihopații nu le vor face rău dacă își țin capul plecat și joacă cum li se cantă. Oamenii sunt prea venali, fricosi sau proști pentru a face față realității. Ei confirmă ,,profeția” lui Aldous Huxley că sclavii „își vor iubi sclavia”. În cele din urmă, ne vor degrada până când speranța umanității va fi pierdută și viziunea depravată a cabalei asupra omenirii este justificată. Atunci sacrificarea noastră sub un anumit pretext va părea dreptate divină. Nu vorbesc dintr-o perspectivă creștină sau biblică. Sunt dintr-un mediu laic.

  23. axon Esti crestin ? Pana una alta rusii ucid,rusii au invadat de-a lungul timpului diverse tari. Si tot Rusia ameninta nuclear lumea. Deci,ce treaba are SUA ? Daca ai familie,sper sa nu-ti fie invadata de soldatii rusi.

  24. @SLAVA UCRAINE !Nemernicule, Ukraina are dreptul sa se apere de orice invadatori. Nazisti sunt cei care ucid copii,femei si batrani. Mi-e greata de cei ca tine,tampitule. Marsh afara din Ro.

  25. @caca maca
    Mai caca, ce anume apara Ucraina, apara laboratoarele de arme biologice de distrugere in masa? Apara purificarea etnica si exterminarea minoritatilor. Daca tu aperi crimele Ucrainei, atunci si restul tarilor au dreptul sa se apere. Pana acum ticalosia a fost tinuta secreta, dar odata cu razboiul a iesit la iveala. Ultimii comandanti capturati de la Azov sunt toti straini: 8 americani, 6 germani, 6 britanici si 3 francezi. Niciunul nu era ucrainean. Monstrii astia zici ca au dreptul sa se apere? Laboratorul construit de americani, cel mai periculos, este subteran la 30 demetri sub pamant. Aprara-i pe astia ca sa ne masacreze pe noi cu arme biologice, tembelule!

  26. @ caca maca : 10 aprilie 2022 la 22:26
    Care este numele tau de familie, caca sau maca? Eu prsupun ca numele tau de familie este caca, se vede asta la tine ca mostenirea genetica, ai gene specifice. Maca este de la rata, probabil ca te-a numit asa pentaru ca macaneai mult.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.