Papa Francisc, cea mai lungă audienţă acordată până în prezent

Papa Francisc l-a primit sâmbătă în audienţă pe preşedintele uruguayan, José Mujica, şi s-a declarat ”foarte fericit că s-a întâlnit cu un om înţelept”, potrivit unor declaraţii relatate de către purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, relatează AFP. Întâlnirea, care a durat aproape 45 de minute, a fost cea mai lungă audienţă acordată […]

De cotidianul.ro - Autor

Papa Francisc l-a primit sâmbătă în audienţă pe preşedintele uruguayan, José Mujica, şi s-a declarat ”foarte fericit că s-a întâlnit cu un om înţelept”, potrivit unor declaraţii relatate de către purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, relatează AFP. Întâlnirea, care a durat aproape 45 de minute, a fost cea mai lungă audienţă acordată […]

Papa Francisc l-a primit sâmbătă în audienţă pe preşedintele uruguayan, José Mujica, şi s-a declarat ”foarte fericit că s-a întâlnit cu un om înţelept”, potrivit unor declaraţii relatate de către purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, relatează AFP.

Întâlnirea, care a durat aproape 45 de minute, a fost cea mai lungă audienţă acordată până în prezent de către fostul arhiepiscop de Buenos Aires Jorge Bergoglio unui demnitar sau şef de stat. Cei doi, care au în comun faptul că acordă o mare atenţie celor defavorizaţi şi că avertizează periodic în legătură cu derivele capitalismului, au discutat în limba spaniolă.

Preşedintele uruguayan, în vârstă de 78 de ani, era însoţit de o mică delegaţie, dar el a călătorit fără soţia sa, Lucia Topolansky, care asigură interimatul prezidenţial în absenţa sa.

”Încântat”, a declarat Suveranul Pontif primindu-l pe ”Pepe” Mujica, pe care l-a îmbrăţişat călduros, au relatat jurnaliştii prezenţi la faţa locului.

La încheierea audienţei, care s-a desfăşurat într-un cadru privat, cei doi au făcut tradiţionalul schimb de daruri. Preşedintele  i-a oferit Papei Francisc trei statuete în stil ”gaucho”, precum şi o carte de Methol Ferré şi Alver Metalli, intitulată ”America Latină în sec. al 21-lea”.La rândul său, Papa i-a dăruit preşedintelui uruguayan o copie a concluziilor adunării episcopilor latinoamericani de la Aparecida (Brazilia).

Potrivit unui comunicat oficial al Vaticanului, discuţiile lor s-au axat pe ”subiecte de interes comun”, precum dezvoltarea persoanei umane, respectarea drepturilor omului, justiţie şi pace socială”. Ei au vorbit, de asemenea, despre rolul Bisericii Catolice pentru ”contribuţia sala dezbaterea publică, la pacea internaţională, şi pentru serviciile pe care ea le aduce societăţii în planul asistenţei şi al educaţiei”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.