Papa Francisc: Migranții sunt un dar

Migranții sunt un dar, nu o problemă, afirmă Papa Francisc într-un mesaj video difuzat marți cu ocazia prezentării la Roma a Raportului Anual 2016 al Centrului Astalli despre condițiile celor care solicită azil și refugiații sprijiniți de Serviciul Iezuiților pentru Refugiați, transmite Radio Vatican.

Reflecția Papei Francisc din mesajul video începe cu pagina evangheliei după Matei în care se spune că la judecata de pe urmă ni se va spune: ”Am fost străin și voi m-ați primit”. ”Fiecare dintre voi, care bateți la ușile noastre”, afirmă Pontiful în mesaj, ”are chipul lui Dumnezeu, este trup al lui Cristos. Experiența voastră de durere și speranță ne amintește că suntem cu toții străini și pelerini pe acest pământ, primiți de cineva cu generozitate și fără nici un merit”. Mai mult, ”fiecare dintre voi”, a subliniat Sfântul Părinte adresându-se direct refugiaților, ”poate fi o punte care unește popoare îndepărtate, care face posibilă întâlnirea dintre culturi și religii diverse, o cale de a redescoperi umanitatea noastră comună”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.