Papa Francisc, operație de trei ore

Papa Francisc a suferit miercuri o intervenţie chirurgicală care a durat trei ore şi s-a desfăşurat fără complicaţii, a precizat Vaticanul într-un comunicat, potrivit Reuters şi DPA.

”Operaţia s-a încheiată: s-a desfăşurat fără complicaţii şi a durat trei ore”, se mai spune în scurtul comunicat de presă.

Suveranul pontif a fost internat miercuri în spitalul Gemelli din Roma, unde a suferit o intervenţie chirurgicală din cauza unei hernii abdominale.

După terminarea operaţiei, papa Francisc a fost adus în apartamentul papal de la etajul al zecea al spitalului Gemelli din Roma, potrivit agenţiei de ştiri ANSA

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Daca nu ma insel, doctorii au mai operat un Papa si l-au operat atat de bine incat Papa a murit cu zile……[[Rumburak]

  2. Daca Papa s-a vaccinat, atunci si-a facut-o cu mana lui, nu mai are sanse oricate operatii va face. Iar daca nu s-a vaccinat dar i-a obligat pe altii sa o faca, atunci este pedeapsa.

  3. A fost sa ii mai pileasca putin coarnele ca incepuse iarasi sa ii ridice sapca

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.