Papa Francisc: Unde să-l căutăm pe Dumnezeu

„Nu trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu în vise şi imagini de măreţie şi putere, ci trebuie să-l recunoaştem în…

De (D.V.)
Papa Francisc: Unde să-l căutăm pe Dumnezeu

„Nu trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu în vise şi imagini de măreţie şi putere, ci trebuie să-l recunoaştem în…

Dumnezeu nu trebuie căutat „în vise şi imagini de măreţie şi putere”, ci trebuie să fie recunoscut în oamenii „cu care ne întâlnim pe calea vieţii”, i-a îndemnat papa Francisc pe credincioşii prezenţi duminică în Piaţa Sf. Petru din Vatican, relatează EFE, preluată de Agerpres.

„Nu trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu în vise şi imagini de măreţie şi putere, ci trebuie să-l recunoaştem în umanitatea lui Iisus şi, în consecinţă, în cea a fraţilor şi surorilor cu care ne întâlnim pe calea vieţii”, a spus suveranul pontif în cuvântarea care a însoţit rugăciunea „Îngerul Domnului” de duminică.

„Dumnezeu s-a făcut trup şi sânge, s-a coborât pentru a deveni om, asemenea nouă, s-a smerit până la punctul de a lua asupra sa suferinţele şi păcatele noastre şi ne cere să-l cautăm nu înafara vieţii şi a istoriei, ci în relaţia cu Hristos şi cu fraţii”, a adăugat papa Francisc.

„Şi în prezent revelaţia lui Dumnezeu în umanitatea lui Iisus poate provoca scandal şi nu este uşor de acceptat”, a spus liderul de la Vatican, adăugând că „Iisus afirmă că adevărata pâine a mântuirii, ce transmite viaţa veşnică, este însăşi trupul său şi că, înainte de a respecta legi şi a împlini precepte religioase, pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu este necesară trăirea unei relaţii reale şi concrete cu El”.

Papa i-a sfătuit pe credincioşi să nu fie surprinşi dacă Iisus Hristos ne provoacă o „criză”. Dimpotrivă, „ar trebui să ne îngrijorăm dacă nu ne provoacă o criză, pentru că este posibil să-I fi diminuat mesajul!”.

„Haideţi să cerem harul de a ne lăsa provocaţi”, a conchis pontiful care, după rugăciunea „Îngerul Domnului”, a salutat mai multe grupuri de credincioşi prezenţi în piaţă.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Papa e senil sau masochist?

    „Haideţi să cerem harul de a ne lăsa provocaţi”:))
    Adica roaga-te ca aproapele pe care il iubesti sa te biciuiasca. Papa te vrea prost.

    Se zvoneste ca va demisioneze pe motiv de boala. Dar atata timp cat poate sa mai bata campii e inca pe placul stapanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.