La iniţiativa Primăriei Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale şi direcţiile specializate organizează evenimentul BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ, aflat la cea de-a doua ediţie, în parteneriat cu Primăriile Sectoarelor 2, 3, 4 şi 6.
Între 24 iulie şi 5 septembrie, am rezervat zilele de sâmbătă şi duminică atmosferei de vacanţă în 4 parcuri din cartierele bucureştene. Timp de 7 săptămâni, dimineaţa de la ora 10:00 şi seara de la ora 20:00, sunteţi invitaţi la o plimbare de seară presărată cu spectacole de teatru, manifestări de cultură urbană, concerte, dans şi multă voie bună în parcurile Naţional (sector 2) , Titanii (sector 3), Copilului (sector 4), Crăngaşi (sector 6).
Fie că preferaţi creaţiile pentru copii, comedia dell’arte, teatrul de magie sau spectacolele clasice, cei prezenti vor putea asista la reprezentatii de succes ale unor artisti cunoscuti de la teatrele Bulandra, Nottara, Comedie, Mic, Metropolis, Masca, Evreiesc, Constantin Tănase Ion Creangă, Excelsior, Ţăndărică şi Opera Comică pentru Copii), ale unor trupe independente (Spiriduşii Poveştilor, Teatrul de Magie Andrei Teaşcă, Pur Anima, Adetino, Muşchetarii ş.a.) şi ale elevilor Şcolii de Artă Bucureşti.
Parcurile iau peste vară locul sălilor de teatru!
La iniţiativa Primăriei Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale şi direcţiile specializate organizează evenimentul BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ, aflat la cea de-a doua ediţie, în parteneriat cu Primăriile Sectoarelor 2, 3, 4 şi 6. Între 24 iulie şi 5 septembrie, am rezervat zilele de sâmbătă şi duminică atmosferei de vacanţă în […]
La iniţiativa Primăriei Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale şi direcţiile specializate organizează evenimentul BUCUREŞTI – CARTIER DE VARĂ, aflat la cea de-a doua ediţie, în parteneriat cu Primăriile Sectoarelor 2, 3, 4 şi 6. Între 24 iulie şi 5 septembrie, am rezervat zilele de sâmbătă şi duminică atmosferei de vacanţă în […]
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.