Părinții se opun măsurării copiilor

Sute de părinţi din Alba s-au împotrivit măsurării greutăţii şi înălţimii copiilor lor în cadrul activităţilor derulate pentru un studiu de evaluare a stării de nutriţie a celor mici realizat la nivel naţional, o iniţiativă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Premergător activităţilor derulate de către asistenţa medicală şcolară, părinţilor elevilor li s-a cerut să completeze un chestionar şi, implicit, să-şi exprime sau nu acordul pentru măsurarea copiilor, respectiv înălţime, greutate. Practic, să avem o încadrare, un indice de masă corporală. (…) Ei bine, noi ne-am lovit de un refuz. Undeva între 30 şi 40% dintre părinţi au refuzat acest lucru. Au completat chestionarul, dar nu şi-au exprimat acordul ca să-i putem măsura şi cântări pe copii”, a declarat Alexandru Sinea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba.

Întrebat cum au motivat părinţii refuzul, acesta a precizat că marea majoritate a părinţilor „au spus că ei nu doresc ca Uniunea Europeană să facă statistici sau teste pe baza copiilor lor”.

Sinea a menţionat că e vorba de sute de părinţi, inclusiv din municipiul reşedinţă de judeţ.

„Dacă în mediul rural, probabil că informaţia a ajuns mai greoi sau a fost percepută puţin mai greu, surprinzător a fost că şi în mediul urban, chiar la şcoli cu prestigiu din Alba Iulia, am întâmpinat refuzuri din partea părinţilor”, a spus directorul executiv al DSP Alba.

El a explicat că e o acţiune normală, prin care se are în vedere şi realizarea unor statistici şi, acolo unde este cazul, să fie date şi indicaţii părinţilor cu privire la alimentaţia sănătoasă, în condiţiile în care sunt multiple cauze de morbiditate provocate de obezitate.

Studiul în cauză urmăreşte să monitorizeze tendinţele în ceea ce priveşte supraponderalitatea şi obezitatea în rândul elevilor, cu scopul identificării de acţiuni pentru a răspunde acestei probleme de sănătate publică. El se desfăşoară în cadrul Programului naţional de evaluare a sării de sănătate, în coordonarea Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică, cu sprijinul Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi a şcolilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

19 Comentarii

  1. Parintii romani refuza sa creasca bine un copil ! Asa au fost crescuti si educati si ei. Asta este daciotismul lor Tardiv.

  2. Bravo parintilor, boicot UiE pedofilo-lgbtista si OMS globalisto-covidista.

  3. OMS este o organizatie criminala, subversiva si pseudostiintifica. De ce ar dori cineva sa-si incredinteze, orice date, cu acesti conspiratori notorii care au facut milioane de victime pe parcursul activitatii lor ?? Daca citesti atent politicile lor de sanatate si le enumeri ,,rezultatele”, iti dai seama ca sanatatea pentru toti, conform OMS, înseamna medicatie si vaccinari fortate pentru toti. Adica boala pentru toti.

  4. Dacă se lăsau măsurați și cântăriți, copiii primeau alocație mărită cu 0,15 lei din fonduri UE!

  5. Parintii s-au opus pentru ca ii deoache cand ii masoara si cantaresc si nu mai cresc,asa cum s-a intimplat in Rusia unde o generatie de pitici e la putere

  6. asta este „pedofilie corporatista” !
    -aia nu vor nimic bun,
    doar nishte papushele,
    isi aleg ei….

  7. Daca aceste actiuni ar fi venit din partea unor indivizi normali ,toti parintii ar fi fost deacord ,dar vin de la satana globalista cea care a prostit Europa prin coruptie cu vaccinuri aiurite ,fara studii asupra actiunii asupra omului doar ca sa-si ingroase CACATZU teancul de bani pe spinarea noastra , ca sa-si faca tanti Urs”sula stocul de euro ca sa-si cumpere iaht impreuna cu big -farma cea corupta Ce incredere poti avea cand globalistii ameninta cu schimbari de sex asupra copiilor ,cu homaleala si pedofilieDaca fac aceste statistici ce credeti ca urmeaza?Vor da un comunicat precum ca Romania este tara cu copii obezi sau subnutriti ,prima de pe glob

  8. Tot mai mulți Români simt nevoia să DEA CU BOLTĂ peste TOT ce vine din UE.
    Poate înțeleg asta și EPOLEȚII SPECIALI de pe forum…?

  9. Ei cei de acolo ,gasca aceasta paranoia sa faca o statistica si sa vada ca cei mai multi obezi sunt la ei si la americaniCei mai multi homo si pedofili sunt tot acolo ,cei mai multi analfabeti asijderea ,cei mai multi deviati mintal ,cele mai multe sinucideri ,si cei mai multi corupti sunt tot acolo Siktir !

  10. Klaus Stöhr, fost șef al departamentului epidemiologic al OMS la vremea gripei aviare, seful grupului de lucru antipandemic, devenise între timp director executiv al companiei Novartis. Aceste corporatii imense au oamenii lor în roțile sistemului, care trag sforile pentru ca deciziile politice corecte să fie luate, cele care le permit să sifoneze tone de bani de la contribuabili panicati cu amenintari SF. In trecut, dovezi incontestabile au fost prezentate Congresului american, care lega epidemiile de polio, de pesticide. Acei oameni de știință au sugerat remedii, au raportat vindecarea bolii și au fost ignorați, in schimb, părinților li s-a spus să se sperie de un virus. OMS, ICNIRP și omologii lor internaționali și naționali au dezvoltat un sistem sofisticat de abordări pentru a respinge toate dovezile epidemiologice și celulare care intră în conflict cu viziunea lor asupra lumii. Pe măsură trecerii timpului, metodologia disprețuitoare și-a pierdut orice sofisticare și este în mod flagrant tot mai selectivă, reducționistă, părtinitoare și necinstită din punct de vedere etic si științific. Jurnalul FASEB, volumul 7, pp.1381-1385. Autorii — Stephan Dirnhofer et al. Dirnhofer este de la Institute for Biomedical Aging Research of the Austrian Academy of Sciences – Un citat din lucrare: „Studiul nostru oferă perspective asupra modalităților posibile de acțiune ale vaccinului contraceptiv promovat de Grupul operativ pentru vaccinurile anticoncepționale al OMS”. Un vaccin contraceptiv? Sterilizare? Da. Acel vaccin este doar unul dintre câteva vaccinuri anti-fertilitate pe care Task Force on Birth Control Vaccines de la OMS le promovează. Hormonul in cauza este numit gonadotropină corionică umană B(hCG). The British Medical Bulletin, volumul 49,1993. „Contraceptive Vaccines” abordeaza acelasi topic. Autorul — RJ Aitken et al. De la MRC Reproductive Biology Unit, University of Edinburgh, Edinburgh, UK.

  11. Unitatea de masura este primarul din Cluj, deci „bocul” ! Măsură a greutatii, inaltimii dar mai ales a prostiei !

  12. Se stie de legatura dintre o alimentie axata pe proteinele de origine animala si cresterea in inaltime, de aceia si vor sa le elimine din hrana popoarelor. Cu cat sclavul este mai minuscul, cu atat va consuma mai putine furaje. Bineinteles, totul in numele luptei impotriva schimbarilor climatice. Intr-un chestionar de-al lui Nicolae Densusianu, au fost respondenti care spuneau ca, la sfarsitul lumii, oamenii vor avea dimensiunea lui „Tom degetel”, adica vor fi niste pigmei.

  13. „director executiv al companiei Novartis.”

    A cui este aceasta companie, a fratelui tatalui lui VVV, pus de catre USR ministrul fara scoala al sanatatii ?

  14. @kirlian

    epidemie polio = plumb in benzina !

    au pasat raspunderea.

  15. N-are nicio treabă cu LGBTQ… baza oricărei societăți moderne este statistica…dar asta este prea greu de priceput de generația Coca Cola! Să vedeți generația IA!

  16. Cand in scoli educatia fizica devine optionala iar parintii incurajeaza si sustin aberatiile aici se ajunge la obezitate si boli cronice. Inainte era maidanul acum avem telefoanele mobile si retelele de socializare. Ne „baricadam” in orase ( in curand or sa apara si binefacerile deplasarii in orasele de 15 minute). Noi parintii ( cei mai in varsta care au apucat maidanu’) ar trebui sa facem un pic de educatie in societatea asta „dezvoltata” si plina de statistici (cui i-or folosi nu stiu). Trebuie sa reinviem maidanu si miscarea in aer liber , din pacate in Romania anului 2023 romanii sunt comozi , foarte comozi , ar cam trebui sa mai mearga si pe la tara , un pic de munca intr-o mica gradina ( a bunicilor sau cea parinteasca) nu ar strica nimanui.

  17. foarte bine! OMUL S-A NASCUT LIBER! NU INREGIMENTAT DE SISTEM! ati auzit de aberatiile wef prin care vor ca #noul om, hibridizat si cipat precum vitele sa nu depaseasca 1.50? cam asa cum sunt cintezoii mao… mai mic, mai putin consum…pricepeti…?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.