Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi își începe activitatea la 1 iunie, și, în acest context, avocatul Gheorghe Piperea a lansat un „pariu” care-i vizează pe actualii guvernanți.
„Ironie maximă la adresa “civilizatului” Cîțu, publicată în presa românească “necivilizată de 30 de ani”: parchetul general european, condus de Kovesi, intră în teren pe 1 iunie, deschizând jocul cu … finanțările prin PNNR! Pun pariu că va începe cu România, și cu cu Franța, Germania, Italia sau Spania.
Deci, miliardele de euro care se vor fi scurs în conturile ong-urilor militante și “progresiste”, ale agenților de lobby, ale influencerilor, ale roiului de lăcuste consultante din jurul lui Barna, Ghinea, Voiculescu et co, ale comisionarilor bancari și ale jucătorilor la păcănele bancare, vor fi sub lupa parchetului lui Kovesi (memento mori Werner & Orban & Cîțu – peneliștii “progresiști” se lăudau pe toate gardurile cu “victoria” lor de a o pune șefă la procororii europeni pe slujirea…). Și munților de bani care se vor căra în conturile companiilor de gaz și apă și al administratorilor fondurilor de pensii publice administrate privat li se va lua urma penală.
Așadar, să râdem copios și să așteptăm rezultatul noii lupte anti-corupție, reamintindu-i lui Cîțu inscripția sa de pe tricoul negru de protest – “nu luăm prizonieri”, iar lui Barna, Ghinea și Voiculescu, “fără penali în funcții publice”, bitches!”, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook.
O data la trei luni italieni vor fi „controlați”. Dacă nu fac reformă banii nu vin. Ei au spus o. Noi o sa primim banii fără nici un control doar ca să câștige cretinul asta plin de el, pariul.
Nici o institutie nu va face dreptate, pt ca fiecare dintre ele sunt manipulate politic! Nici cedo nu face dreptate, e doar o abureala pt prostii increzatori in dreptatea care nu exista! Kovesi nu a facut nimic bun la noi in tara si acum cica va face dreptate in europa! Asta e de ras! Nunai faptul ca nu a facut nimic pt a inlatura coruptia la noi si a fost aleasa ca „buna” sa faca dreptate in UE ar trebui sa nu credem in dreptatea lui kovesi, pt ca ea va juca cum i se canta politic! Vad ca multi dintre noi nu se maturizeaza si cred in povesti ireale ca se va face dreptate, mai ales acum cu pandemia indusa fortat de globalisti la nivel mondial! Marile institutii europene si mondiale sunt finantate de catre bogatii lumii si doar interesele lor le vor apara!
„Trei de ai mei au…pe trei tot de ai mei”…”sucesuri” ca sa nu fie „esece”…
tot ce am aflat e ca coveshy are o lupa la parchet.
Aproape sigur, lista va fi asemănătoare cu cea a instituției în care a activat !
Cu rasul copios o sa si ramanem. A nimerit-o Piperea.
Mare parte din aceste fonduri PNNR vor ajunge fix la aceata entitate!
Puneți pariu degeaba fiincă veți pierde. Iar “munții de bani care se și se vor căra în continuare în conturile companiilor de gaz și apă și al administratorilor fondurilor de pensii publice administrate privat vor rămâne neatinși umfându-se și ajungând la culmi nebănuite înainte de Malta.