Parlamentarele, un fel de condamnare la moarte prin COVID

Discuțiile privind alegerile parlamentare de acest an deja nu mai sunt nici despre democrație, nici despre politică. Puțin contează că USR și-a înțesat lista doar de oameni fideli lui Barna sau că PNL le-a asigurat tuturor baronilor proprii un loc, puțin mai contează dacă Elena Băsescu va candida sau nu la Constanța. Din nefericire, contextul pandemic în care ne aflăm ne face să ne întrebăm mai puțin cine va câștiga sau cine va pierde alegerile, și, mai degrabă, câți morți vom număra după ele.

Această perspectivă sumbră este tratată cu superficialitate de ambele palate executive, care se mulțumesc să observe că, deocamdată, chiar dacă în România este mai rău astăzi ca ieri, lucrurile sunt mai puțin grave decât în alte state europene. Acest argument al unui rău mic, insignifiant de mic, este folosit pe post de navă amiral a discursului parlamentarelor la termen. Numai că este un discurs întemeiat pe minciună și inconștiență.
România este, într-adevăr, departe de a egala cele 22.000 de cazuri zilnice raportate de Franța sau cele 937.311 de cazuri totale ale Spaniei. Dar, pentru a-și trimite alegătorii la groapă, nici nu trebuie să o facă. Pentru că datele brute trebuie să fie raportate plecând de la etalonul unitar al incidenței COVID sau al deceselor aferente la mia sau suta de mii de locuitori. Privite astfel, statisticile sunt îngrijorătoare.

Cu câteva luni de plafon stabil, România a înregistrat un număr de cazuri COVID la suta de mii de locuitori comparabilă cu Italia și notoria ei Lombardie și cu mult peste Germania, care are multe cazuri, foarte multe, dar și o populație pe măsură, de 80 și ceva de milioane de locuitori.

România stă cam la fel la numărul de cazuri raportate ieri la suta de mii de locuitori.  Spaima vine din efortul nostru de a evalua mortalitatea ultimei perioade.

Numărul de decese raportat de România, ieri, la 100.000 de locuitori generează a doua cea mai mare rată de mortalitate COVID dintre statele incluse în acest micro-studiu. România a înregistrat, ieri, cea mai mare rată a mortalității la 100.000 de locuitori comparativ cu toate statele care au luat măsuri de protecție anti-COVID (Germania, Franța, Irlanda), depășind Italia și apropiindu-se amenințător de mult de Spania.
Acest lucru demonstrează că, pe statisticile raportate de Guvern ieri, la o rată de răspândire COVID mai mică la 100.000 de locuitori decât Franța sau Irlanda, România a înregistrat o rată de mortalitate semnificativ mai mare la 100.000 de locuitori:

• dublă față de a Franței
• de trei ori și jumătate mai mare față de a Irlandei
• de opt ori și jumătate mai mare decât a Germaniei.

Cu alte cuvinte, în România de ieri (fără îndoială și în cea de astăzi sau de mâine, sau de pe 6 decembrie), se moare de COVID mai tare decât în majoritatea statelor europene, fără ca Executivul să facă mare lucru. Mai mult, conform altor studii independente, realizate în decursul ultimelor 14 zile, România a fost campioana europeană la numărul de decese la mia de locuitori, fiind egalată doar de Spania.

La noi, o rată crescută de infectare reprezintă trambulina pentru o rată enormă de mortalitate. De opt ori mai mare decât a Germaniei, la suta de mii de locuitori. Dacă nu oprim rata de infectare, atunci această pantă a deceselor va continua să atingă noi și noi culmi, depășind pe bandă rulantă state în criză din afara Europei. Pentru că, oricâtă bunăvoință am avea, este greu să asumăm că sistemul sanitar va face o tumbă la 180 de grade și va atinge performanțele notabile ale celui din Franța sau Germania. Pentru a opri rata de răspândire Covid, trebuie să evităm un element esențial, fără de care alegerile nu se pot organiza: aglomerările concomitente non-necesare, care să contribuie la răspândirea comunitară.

Pentru România, amânarea parlamentarelor nu este nici despre orgolii, nici despre cine are mai multă putere. Deja aceste lucruri cad în plan secund atunci când în față avem un potențial de 5.000 de cazuri pe zi și o rată de mortalitate la suta de mii de locuitori de două ori mai mare ca a Franței. Calculul acestui an este cinic de simplu. Parlamentare și înșirarea morților pe bandă rulantă, până la limita absolută a suportabilității, până la limita revoltei populare, sau amânarea unor alegeri de la care oamenii oricum nu mai așteaptă nimic, în speranța că acest lucru va contribui decisiv la estomparea numărului de cazuri COVID și a morții. Alegerea pe termen lung este și mai simplă. Continuarea cu un sistem sanitar care arată ca până acum, sau investiții într-o sănătate care să nu mai ucidă pe bandă rulantă prin juxtapunere de nozocomiale și proastă alimentare a medicilor cu medicamente și ustensile de lucru.

Într-o lume normală, aceste alegeri ar fi făcute de orice președinte sau guvern fără nicio pauză pentru gândire. În lumea României de astăzi, șansa morții este mai apropiată ca niciodată. Cu un sistem medical intrat deja în colaps, Guvernul ne ghidează conștiincios spre marginea prăpastiei, promițându-ne că apusul va fi sublim, democratic, legitim, uitând totuși să menționeze că hăul care se deschide sub el ne va îndolia pe toți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.