În Parlament a fost adoptată miercuri legea lustrației cu 203 voturi pentru, 40 împotrivă și 12 abțineri.
Proiectul legii lustraţiei a fost iniţiat de patru liberali – Mona Muscă, Eugen Nicolăescu, Viorel Oancea şi Adrian Cioroianu – şi înregistrat în Parlament în anul 2005.
În primăvara anului 2006, proiectul a fost adoptat de Senat, la numai două zile diferenţă fiind prezentat conducerii Camerei Deputaţilor pentru a primi termen de dezbatere.
După nenumărate prelungiri pentru depunerea raportului de către comisiile de specialitate, Legea lustraţiei a fost adoptată de Cameră, prin vot uninominal, la cinci ani de la iniţiere.
Legea le va interzice nomenclaturiştilor comunişti să candideze şi să fie numiţi în anumite funcţii publice, pentru cinci ani de la intrarea ei în vigoare.