Partidul corporatiștilor, la un pas de scindare

USR, singura formațiune politică fără doctrină, dar ajunsă în Parlament, este la un pas de scindare. Conflictul dintre aripa care-l susține pe președintele fondator, Nicușor Dan, și cea comasată lângă fostul ministru tehnocrat al Fondurilor Europene Cristian Ghinea mai are nevoie doar de o singură scânteie ca întreg partidul să ia foc.

Luptele intestine dintre cele două grupări sunt ținute departe de ochii publicului, însă situația dintre conservatori și reformiști dă de-a dreptul în clocot. Surse din interiorul USR susțin că și din cele două facțiuni vor mai rezulta alte două subdiviziuni, din cauza orgoliilor nemăsurate ale unor parlamentari ai formațiunii, precum și a intereselor pe care aceștia le au. Așadar, pe piața politică se vehiculează că toate curentele de opinie din fostul partid al lui Nicușor Dan vor conduce la apariția unui USR Popular, a unui USR Liberal, a celui moderat și a celui „activ“. Fiecare dintre liderii facțiunilor duc muncă de convingere ca să strângă cât mai mulți adepți cu care să câștige supremația și să și-i subordoneze și pe ceilalți „useriști“, astfel încât să nu se aleagă praful de partid prin fărâmițare.

Congresul, monedă de schimb și piatră de încercare

Apropierea lunii octombrie nu este o mare bucurie pentru cei de la USR. Ba din contră, pentru toți cei care își doresc preluarea conducerii partidului este un termen presant, pentru că trebuie organizat congresul pentru repoziționarea formațiunii pe scena politică. Și jocurile de culise trebuie atent concertate, astfel încât să se ajungă la un compromis între toate „bisericuțele“, și nu la scindare. Până acum, nimeni nu și-a anunțat clar și răspicat intenția de a candida la șefia formațiunii.
În schimb, Clotilde Armand încearcă să poziționeze USR spre un profil popular, care să câștige teren atât în interior, cât și în ochii votanților lor. Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea vrea să orienteze USR către liberalism și chiar să preia și din votanții PNL, lucru care nu le pică prea bine liberalilor. La rândul lor, cei de la PNL, deși mimează o anumită apropiere de USR, necesară pentru moțiunile simple și de cenzură, au strategia lor de a rupe din rândurile parlamentarilor „corporatiști“. Fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu nu se lasă nici el mai prejos de fostul său coleg de la Fonduri din Cabinetul lui Dacian Cioloș. Alexandrescu promite un USR activ, care să câștige încrederea tuturor intelectualilor români și care să-i atragă pe aceștia să se și implice în viața politică. Deși s-a retras din partidul pe care l-a fondat, Nicușor Dan continuă să facă din exterior agenda unei părți a parlamentarilor USR. Acesta vede ca singură perspectivă de supraviețuire, dar și de evoluție pentru fosta sa creație o politică moderată.

Liniștea de dinaintea furtunii

În toate ședințele grupurilor USR din Senat și din Camera Deputaților li s-a transmis, constant, parlamentarilor să nu iasă public cu atacuri la adresa colegilor de partid cu care au diverse diferențe de opinie. La fel s-a procedat și cu consilierii locali. Toate nemulțumirile trebuie comunicate doar în interiorul formațiunii, astfel încât un conflict deschis să fie stins din fașă. Mai mult decât atât, pentru ca liniștea și pacea mimate de USR să fie depline, toate subiectele comunicatelor de presă ale fiecărui senator sau deputat în parte este adus, anterior, la cunoștința liderilor de grup. Aceștia hotărăsc dacă este oportună sau nu poziționarea și exploatarea anumitor subiecte prin comunicate de presă.

Partidele stau la pândă

La finalul primei sesiunii parlamentare a noii legislaturi s-au dus multe negocieri între unii parlamentari nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în USR și PNL. Liberalii au fost cât pe ce să facă noi „achiziții“ de deputați USR. Se pare că nu a fost abandonată această strategie și că discuțiile dintre o parte a liberalilor și unii senatori și deputați USR au rămas în picioare. S-ar fi cerut doar un răgaz necesar pentru a vedea dacă fosta formațiune a lui Nicușor Dan mai are sau nu vreo șansă să rămână fidelă principiilor și scopurilor cu care s-a prezentat în fața românilor la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut. Și cei de la PMP „poftesc“ la parlamentarii indeciși ai USR, doar că pe colegii de partid ai lui Traian Băsescu îi evită toți aleșii „corporatiști“. Și pesediștii au parte de același tratament venit dinspre USR. Nu același lucru se poate spune despre proiectul Pro România al lui Victor Ponta și al lui Daniel Constantin, care i-ar atrage pe unii politicieni debutanți de la USR, fie prin prisma unor interese personale, fie pe baza unor colaborări individuale, din trecut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Laur Emre 89 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.