Plecarea lui Cristi Diaconescu din PSD a făcut valuri. La fel şi plecarea lui Miky Şpagă. La urma urmelor, mulţi dintre cei care cunosc secretele lui Adrian Năstase joacă acum în tabăra adversarilor. Ce nu face un om ca să scape de visele cu secvenţe de viaţă trăite îndărătul gratiilor de la celulă! Ce i-a determinat şi pe alţii să plece din PSD poate fi la fel de interesant. Sau şi mai şi. Fiecare decizie ascunde o poveste greu de imaginat. Pe cele mai multe nu le cunoaştem. S-ar putea să nu le aflăm niciodată. Sigur nu poate fi vorba de cine ştie ce idee altruistă şi nici de amorul pentru un proiect pe care nu l-a desenat nimeni. Faptul că Bradul ca lemnul (cum pare a fi socotit izvorul de idei al generalului Gabriel Oprea) a anunţat înfiinţarea unui partid este şi asta o veste extrem de interesantă. Cu Marian Sârbu la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (vestea a picat ieri ca tigaia trosnită de căpăţâna unui beţiv adormit!), lucrurile se lămuresc.
Emil Boc nu gândeşte economic mai mult decât un chioşcar de periferie. Iar Traian Băsescu e mort să-şi facă trotinetă politică. Adică partid de rezervă, cu care să se dea prin Parlament, din care să le arate degetul arătător celor mai îngâmfaţi din PDL. Dar situaţia României nu se schimbă cu nimic. S-o fi numind viitoarea grupare Partidul pentru Progresul României. Poate la fel de bine să se numească şi „Maşina de Înfundat Ţara în Rahat”. Sau „Frontul Libertăţii Celeste”. Tot acolo suntem!
Aici e cuiul lui Pepelea băgat în curul României încercate de criză. Şeful statului se joacă de-a politica. I se fâlfâie ca drapelul pe catarg de tot ce se petrece în preajma sa. Şi de cei cu care s-a giugiulit pe la aniversările din anul trecut, şi de cei cu care s-a prins în horă, şi de ţiganii cu care s-a bătut pe burtă, şi de situaţia financiară imposibilă în care se află bugetul public, şi de profesori, şi de partide, şi de pensionari. El îşi imaginează că un partid la dispoziţia sa e ca un comando de făcut ordine în haosul din ţărişoara scăpată de sub control.
Un fel de aparat public universal. Execută orice mişcare imaginată peste noapte, mută orice instituţie, dă cu cracii în sus orice funcţionar neascultător şi le rezolvă pe toate. Evident, este vorba despre lucruri şi situaţii pe care preşedintele le pricepe. Să zicem că acest partid de dalmaţieni, un fel de grup politic pe cale de a fi egal şi cu un grup infracţional, primeşte o pălărie ceva mai onorabilă.
Adică o persoană gen Cristian Diaconescu, cu dosare în altă parte decât la DNA. Ei, şi? Plouă cu idei de salvare a României? Se umple cutiuţa lui Emil Boc cu proiecte economice şi cu soluţii financiare? Cu-cu! Și dacă noul partid comando-mătură prezidenţială-levier şi instrument de piaţă strânge tot ce se mai poate lua şi din PSD (lăsându-l pe Victor Ponta cu beţişoarele de bărzoi înfipte la intrarea din Kiseleff) şi din PNL, ţara nu progresează cu nimic.
Se afundă şi mai rău. Atâta doar că, prin această ambiţie de a crea Partidul lui Peşte Prăjit (PPP), Traian Băsescu poate distruge pe termen nedefinit spectrul politic românesc. Îl face praf şi pulbere. Un fel de tavernă devastată de cafteala unor beţivi furioşi că au fost lezaţi în demnitatea lor de campioni ai şpriţului!
