Rezultatele alegerilor legislative desfășurate sâmbătă în Slovacia confirmă că partidul social-democrat al premierului Robert Fico se află pe primul loc.
El pierde însă majoritatea absolută, iar avansul partidelor de opoziție, inclusiv al extremei drepte, va conduce la un parlament foarte fragmentat și la negocieri dificile pentru formarea unei coaliții, relatează agențiile AFP și Reuters.
De altfel, chiar Fico a recunoscut în fața presei că se așteaptă la negocieri grele, dar a promis că va face totul pentru a evita convocarea unor alegeri anticipate și va începe imediat discuțiile pentru constituirea unei coaliții. După numărarea a 99,9% din buletinele de vot, partidul său, Smer-SD, a obținut 49 din cele 150 de mandate în parlament. Deși rămâne principala forță politică, această formațiune a înregistrat un regres semnificativ în condițiile în care în actualul legislativ are 83 de mandate.
‘Probabil că va trebui să colaborăm cu un mare număr de partide’, a mai spus Fico, vizibil dezamăgit de rezultat, el mărturisind că se aștepta să obțină măcar 4-5 procente în plus.