Sacul de box – Liberalii ba se folosesc de Raed Arafat, ba îl țin în pumni

Păruială în PNL pe invitarea lui Raed Arafat la ședința partidului. Șeful DSU a devenit sacul de box preferat, deși nu ia niciodată deciziile de unul singur, adică fără știrea și acceptul lui Klaus Iohannis ori Florin Cîțu. 

Raed Arafat a fost invitat luni la ședința Biroului Executiv Central al PNL, iar lideri din partid, între care Florin Roman, au reacționat acid.

Invitarea lui Raed Arafat la ședința Biroului Executiv Central al PNL reprezintă o eroare politică majoră, acuză deputatul PNL Florin Roman.

„Invitarea lui Raed Arafat la ședința Biroului Executiv Central al PNL reprezintă o eroare politică majoră❗️

Nu știu cine a avut măreața idee, dar greșeli de genul acesta costă politic întregul PNL❗️
Practic, se induce ideea că PNL este partidul care se asociază cu măsurile restrictive luate de Raed Arafat, unele necesare, fără îndoială, dar altele ce ridică mari semne de întrebare❗️
Vă spun direct:
Niciodată, în calitate de vicepreședinte al partidului de guvernământ, nu am fost consultați în legătură cu aceste măsuri. Și nu e treaba noastră, a politicienilor, să ne băgăm peste deciziile specialiștilor.
Dar, cu toții, avem dreptul să fim informați corect și lămuriți…acolo unde avem îndoieli sau unde există semne de întrebare.
Genul acesta de greșeli politice nu fac altceva decât să îngroape munca liberalilor de rând, care trudesc zilnic pentru PNL!
Poate azi, mâine ne vom trezi și cu anti-vacciniști…ca invitați în forul de conducere al PNL…”, a scris pe Facebook Florin Roman.

După ședința liberalilor, Arafat a explicat de ce s-a luat decizia închiderii magazinelor la ora 18.00 la o rată de peste 7,5 la mie.

„Au fost discuții (în ședința conducerii PNL – n.r.). (…) La magazin toată lumea merge. Dacă le lăsăm deschise până la ora 24, lumea tot va merge. Regula magazinului a fost corelată cu regula interdicției circulației. Dacă circulația se interzice la ora 20.00, atunci cu două ore înainte magazinele se opresc ca să poată ajunge oamenii să poată ajunge acasă”, a afirmat Raed Arafat.

De asemenea, el spune că o altă măsură benefică ar fi decalarea programului de lucru.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8523 Articole
Author

16 Comentarii

  1. in FOTO = o ceata de ne-romani , de afaceristi medical si politic care vor face cunostinta cu minia POPORULUI ROMAN .

  2. Ohoho! Amice, încă NU ești convins că vaccinul e, de fapt, un vaccip al Ocultei, ce acționează prin „frații de sânge” ai lojilor în frunte cu Arafatul musulman?! Crezi că Istoria vă va spăla cu toate apele României, Dunării și Mării Negre, de uriașele atentate la adresa Patriei și Neamului?! Bubuie prostia în voi!

  3. ‘ se induce ideea că PNL este partidul care se asociază cu măsurile restrictive luate de Raed Arafat,’, wow, să fie PSD-ul la guvernare și n-a aflat poporul ?! Opoziția figurează în scripte, dar, vorba acea : ‘nimeni în stradă’ !

  4. Un articol foarte intim!Daca s-a ajuns si la gaura cheii, ce sa mai zicem,cum sa ne ocrotim onoarea si dreptul la intimitate

  5. Asta e din ciclul „Acarul Paun” si „Capul lui Motoc vrem”.
    Eu daca as fi in locul lui Arafat mi-as da demisia.
    Prostul nu intelege ca-l paste puscaria daca va continua sa serveasca interesele Regimului Iohannis. E la mintea cocosului ca este folosit de PNL pe post de para-trasnet si ca va fi sacrificat fara drept de apel pentru a salva guvernul Catu.

  6. La misto, sa se scoata, sa latre ca psd-ul face si drege, ca PeSeDe e vinovat de orice au facut aceste clanuri adunate in guwernerul mieu! E ideea geniala a plavanului de lux ca sa se scoata din dezordine si haosul plus nemultumirile actuale! Poate ca il vor elimina pe latraul psihopat din psd sa nu mai aiba motiv de aruncat cu vinovatii spre PeSeDe! Oricum, latraul terorizant nu are ce cauta in PeSeDe! Nu are nicio legatura cu socialul!, e doar continuitatea afacerii proprii prin care a distrus din toate punctele de vedere, entitatea:’sistem de urgente in spitale’!

  7. Arafat e „scula „PNL.Daca nu era pandemia era dat jos demult .Așa se folosesc de el.Arafat e folosit de vicleanul din deal.

  8. Arafat e singurul tehnocrat din primplan care nu e inregimentat politic prin partide. A fost scos ba ca e rau, ba ca e bun de la Basescu pana la Citu. E folosit drept paratraznet sa aiba pe cine sa dea vina toti nervii sa fie deviati de la PNL si PDL sau USR si Plus. Ministrul Voiculescu Vlad si restul politrucilor scapa ca sunt feriti de orice vina, desi vina e de fapt la ei. Totul e decis de unii fara pregatire medicala. Gheorghita la fel, de imagine.

  9. Scoala lui Klausica e imbatabila,pune pe unul la butoane si cand se impute treaba il arata cu degetul de vinovat si il arunca in strada.Ghinion.Nea Arafat nu pare sa priceapa ca e tinut la curtea liberala pe post de ,,Motoc,,modern al lui nea Sparanghel-Voda ,la momentul potrivit o sa fie aruncat pe geam in strada la protestatari din dealul Palatului CotroSparanghel.Pas Cu Pas.

  10. Nu știu cine a avut măreața idee, dar greșeli de genul acesta costă politic întregul PNL❗️
    Practic, se induce ideea că PNL este partidul care se asociază cu măsurile restrictive luate de Raed Arafat, unele necesare, fără îndoială, dar altele ce ridică mari semne de întrebare❗️
    Vă spun direct:
    Niciodată, în calitate de vicepreședinte al partidului de guvernământ, nu am fost consultați în legătură cu aceste măsuri. Și nu e treaba noastră, a politicienilor, să ne băgăm peste deciziile specialiștilor.

    PNL se spala pe maini in loc sa-si asume politic faptele lor, au ajuns sa se ascunda dupa Arafat care nu e politic. Mincinosii politruci din Grupul de Comunicare Strategica trecut la secret sunt cei care taie si spanzura. La ce se pricepe PNL bine sa minta, oficial de la guvernare. Cine ii mai crede. Ei se santajeaza intre ei cu date pe care tot ei le-au fabricat.

  11. Florin Roman este pentru PNL ceea ce Liviu Plesoianu este pentru PSD: un spin in ochii conducerilor globaliste ale celor doua partide.
    Pentru ca murmure si disensiuni exista, nu toata lumea e cumparabila sau santajabila. Insa acestia doi, de exemplu, n-ar ajunge niciodata la sefia respectivelor partide. Nu se potrivesc cu fisa postului. Si mai au un defect, numele lor suna prea romaneste.

  12. Lasii pnl usr il baga in fata pe Arafat ca sa-l injure pe el lumea. Pe urma apare „eroina” „curajoasa” Soso-mascarici sa urle ca Arafat e de vina „curajoasei” fiindu-i frica sa rosteasca cuvantul iohannis sau sa abordeze o problema din sistemul de justitie=politie politica ea fiind avocata si nu medic.

  13. Si cand te gandesti ca valul 3 este abia la inceput, si deja panica in astia e maxima.

    Valul 3, cred, e abia la inceput si dureaza cel putin pana in septembrie.In SUA abia acum incepe.

    In 2012 a plecat Boc, si nu Arafat, in 2015 a plecat Ponta, si nu Arafat.Cine pleaca de la guwern in 2021 ?!In mod sigur nu Arafat.

    Oare, dupa implementarea programului de lucru redus, romanii adormiti cu liberalism fake, se vor trezi ?

    Sa fie foamea cheia eliberarii ?

  14. E o perioadă deosebit de dificilă,.. In astfel de vremuri e nevoie de oameni competenți, curajoși, hotărâți.. Cu doar trei, patru in guvern și aceia frânați de o birocrație excesivă nu știu dacă poți face față.. Sunt de luat hotărâri rapide, nepopulare, dar vitale.. Guvernanții trebuie să aibe in vizor acu alte priorități decât lupta politică sau interese de partid. Altfel…

  15. Florin Roman a ajuns plosnita PNL!Numai kkturi,numai ragieli,nimic interesant
    Pe omul asta ori nu il duce capul,ori se vroia si el ministru si a tras lozul”mai stai o tura”

  16. Daca se trezesc cu fata la cearceaf ti-l iau pe Arafat la pumni, daca nu, ce mai linguseala pe langa el

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.