Preoții au datoria pastorală de a oferi sprijin moral și material, de a asculta și de a încuraja victimele violenței domestice să ceară ajutor și de a înlesni o colaborare eficientă cu instituțiile abilitate în vederea ocrotirii persoanelor abuzate, a transmis, marți, Patriarhia Română, care a evidențiat că violența domestică este o gravă problemă socială.
Reacția Patriarhiei vine în urma escaladării cazurilor de violență domestică din societatea românească și a crimelor abominabile petrecute recent în județele Ilfov și Prahova. Este vorba despre cazul Teodorei, tânăra împușcată pe stradă de un fost iubit, dar și de o altă tânără mamă din Prahova, care a fost ucisă de concubin cu toporul în fața copiilor.
”Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea profundă față de aceste fenomene, care afectează grav demnitatea persoanei umane și unitatea familiilor. Orice manifestare a violenței este incompatibilă cu învățătura creștină și toate formele de abuz nu rănesc doar trupul, ci și sufletul persoanei agresate, provocând traume greu de vindecat pe termen lung. De aceea, Biserica Ortodoxă Română nu rămâne indiferentă față de aceste manifestări de ură și violență”, se arată într-un comuninicat al Patriarhiei.
În acest sens, Patriarhia Română organizează constant în centrele eparhiale din țară și din Republica Moldova cursuri de prevenire a violenței domestice.
”Să ne rugăm pentru pacea în familii și să oferim victimelor violenței domestice sprijin concret, mângâiere și speranță”, ,mai transmite Patriarhia Română.
Tânăra împușcată pe stradă era amenințată cu moartea din 2021
De ordine trebuie sa se ocupe politia locala, sa patruleze pe ulite, etc. Dar la rromansitan politia locala e in simbioza cu clanurile. De aceea Ceausescu muta periodic politistii in alte zone, tocmai sa nu se formeze cuiburi interlopi-polititie. Plus ca daca politistul are ca sef pe primar, va dati seama ce mafie se formeaza.