Patriot pentru Ucraina, cea mai mare provocare de până acum

The Washington amintește că administrația Biden a rezistat presiunilor pentru a trimite armament foarte modern în Ucraina – inclusiv rachete cu rază lungă de acțiune, avioane de luptă și tancuri – pornind de la ideea că, în ochii Rusiei, asta ar însemna atragerea Statelor Unite și mai mult în război, iar operarea și mentenanța acestor sisteme ar fi mult mai complexe.

Și totuși administrația Biden a renunțat la această poziție și a decis să trimită în Ucraina sisteme Patriot. Informația a fost publicată inițial de CNN, la începutul acestei săptămâni, iar apoi Reuters a citat trei surse din administrația SUA care au confirmat trimiterea sistemelor Patriot în Ucraina. ”Ne așteptăm să fie trimis în următoarele zile”, citează CNN un oficial american. Justificarea deciziei de a trimite sistemele Patriot ține de campania rusă de bombardare a infrastructurii energetice a Ucrainei în timpul sezonului rece.

Desfășurarea unor sistemele Patriot americane în Ucraina nu ar fi prima abatere a administrației Biden de la politica amintită de Washington Post. În ultimele luni, SUA au trimis în Ucraina obuziere M777, sistemul de rachete cu raza lungă de acțiune HIMARS (despre care SUA au precizat că a fost modificat pentru a reduce raza de acțiune, astfel încât forțele ucrainene să nu poată lovi teritoriul Rusiei), sisteme defensive NASAMS.

Ce este nou de această dată are legătura cu o diviziune apărută în cadrul NATO. Filmul înarmării Ucrainei cu sistemele Patriot a început în urmă cu trei săptămâni, imediat după ce o rachetă (despre care oficialii NATO, ai Poloniei și ai SUA au precizat că a fost ucraineană) a lovit teritoriul Poloniei și a provocat moartea a două persoane. La scurt timp, Germania s-a oferit să transfere în Polonia sisteme Patriot, pentru apărare antiaeriană (Polonia are propriile sisteme Patriot). Inițial, Ministerul polonez al Apărării a salutat propunerea germană. A urmat însă o declarație de respingere din partea liderului partidului aflat la guvernare, Jaroslaw Kaczynski: ” „Sistemul antirachetă pe care Germania s-a oferit să îl trimită Poloniei ar trebui să ajungă în Ucraina”. Imediat după aceea s-a schimbat și poziția Ministerului Polonez al Apărării, care a respins oferta germană și a cerut desfășurarea armelor germane în Ucraina.

Poziția ministrului german al Apărării este foarte importantă. Christine Lambrecht a spus că un sistem Patriot este operat de 90 de militari, iar acești militari germani nu se pot implica în operațiunile de pe teritoriul Ucrainei. Și mai important, ministrul german a spus: ”Aceste Patriot fac parte dintr-o apărare aeriană integrată a NATO, adică sunt destinate teritoriului NATO. Dacă sunt folosite în afara zonei NATO, atunci trebuie să fie convenit în prealabil cu NATO și cu aliații”.

Cotidianul Rzeczpospolita a calificat propunerea liderilor polonezi drept „șocantă”, argumentând că aceasta ar necesita trimiterea în Ucraina a soldaților germani care operează sistemul Patriot.  „Acest lucru, la rândul său, ar implica NATO într-o confruntare directă cu Rusia, lucru pe care alianța a încercat să îl evite de la început”, a scris publicația.

După două săptămâni de la această dispută polono-germană (pusă inițial pe seama strategiei electorale a guvernului polonez, care dorește să distragă atenția de la problemele economice prin tensionarea relațiilor cu Germania), administrația SUA decide să trimită sisteme Patriot în Polonia. Cine va opera aceste sisteme? Nu militari americani, ci militari ucraineni. Potrivit Time, SUA au refuzat să precizeze unde vor fi antrenați militarii ucraineni pentru a folosi Patriot și cât timp va dura acest lucru.

Declarațiile de mai sus arată că NATO nu este tocmai unită. Guvernul Germaniei nu dorește să trimită propriile Patriot în Ucraina. Polonia pune presiune asupra Berlinului, știind că militarii ucraineni se antrenează pentru a folosi aceste arme americane, știind ca SUA doresc sa livreze Patriot si ca acceptul aliatilor este doar o formalitate. În cele din urmă, administrația Biden decide să trimită propriile sisteme Patriot în Ucraina, spre satisfacția guvernului de la Varșovia, care a mai marcat un punct în disputa cu Germania și opoziția poloneză.

Dincolo de această perspectivă a relațiilor dintre aliații NATO, decizia americană este poate cea mai provocatoare de până acum. ”Este un pas important în ce privește angajarea SUA. Sistemele Patriot vor duce la o reacție a Rusiei. Este cea mai provocatoare acțiune a SUA de până acum”, a spus Sean McFate, membru al Atlantic Council, pentru Syracuse University News.

Militarii nu cred că sistemele Patriot vor fi eficiente în războiul din Ucraina. Rusia atacă Ucraina cu zeci de drone în fiecare zi. Dronele sunt foarte ieftine comparativ cu sistemul Patriot, care costă un miliard de dolari unitatea, iar fiecare lansare costă 3-4 milioane de dolari. Dronele cu care atacă Rusia costă 5.000-20.000 de dolari. ”Sistemul Patriot este extrem de complex și costisitor. Este foarte scump. Dacă va fi lăsat în seama ucrainenilor, va costa o mulțime de bani și rezultatul nu va fi pe măsură. Pentru mine, nu Patriot este răspunsul”, spune contraamiralul în retragere Mark Montogomery, citat de Vocea Americii.

Mai degrabă, trimiterea sistemelor Patriot în Ucraina urmează o strategie de imagine, de decredibilizare a regimului Putin. ”Vedem cum se intensifică procesul prin care SUA oferă tot mai multe capabilități esențiale Ucrainei și astfel devine clar că liniile roșii ale Moscovei nu sunt decât o fanfaronadă”.

Recomanda 13

16 Comentarii

  1. Se pare ca ucracanienii se pregatesc sa le aduca Mos Craciun o mica ciupercuta tactica, poate chiar la Kiev lansata pe cos in cladirea Parlamentului.

  2. Pana una alta rusii toaca cu artilerie si rachete toata Ucraina. Curentul e pe sponci, gazele la fel, populatia ucrainiana ingheata in case isi incarca telefoanele prin adaposturi. Patrioturile americane sunt ca icrele negre oferite unor oameni ai strazii morti de foame. Ce faci tragi cu Patriotul de milioane de dolari dupa o drona cu motor de motocicleta? Stupizenie totala. In plus se spune ca nu sunt f precise, iar rusii de-abia asteapta sa le inhate.

  3. Adrian – Nu ai inteles nimic,de fapt este si greu pt. anumite persoane cum este si [Rumburak]

  4. unu 1 anti psd caca maca Cu sloganul asta al tau de a fi impotriva USR arata cata educatie ai. De ce o zic? Si acum 200 de ani existau unii melteni,prosti bata care urlau in gura mare, alaturi de popi impotriva modernizarii ,impotriva progresului.Eu asa vad USR, un grup de intelectuali ce doresc sa scoata tara de sub influienta FSN-ului.Este problema ta daca nu te-ai prins cum functioneaza prezentul. A da vina mereu pe ceilalti este apanajul unui om ratat.Accepta ca sunt si oameni diferiti fata de tine. Oameni ce traiesc cu demnitate,nu cu mana intinsa .Cat despre Rusia,crede-ma. A pierdut deja. Ce se mai intampla acum in Ukraina este opera unui dement disperat.

  5. Patriot nu poate fi instalat in Polonia pentru ca ar implica o tara NATO daca ar fi folosit. Deci trebuie instalat in Ucraina. Unde in Ucraina fara sa stie rusii si sa le faca praf din prima zi cu hipersonicele ?

  6. Cine dracu’se uită la papițoii ăia?!

    Scott Ritter a zis azi ca sistemul Patriot este conceput pentru USA si că Ucraina n-are cum sa-l conecteze la sistemul ei anti-aerian.

    Ritter zice că Patriot rămâne izolat si ușor de distrus de către ruși.

    Până acum, Ritter a avut dreptate in tot ce a zis.

  7. In caz de pericol, Rusia are următoarele optiuni:
    – taie satelitii, fiindcă controlează ISS;
    – aruncă vreo 3 bombe strategice in cuiburile de vipere (Londra, Zurich, Pentagon)

  8. Putin e vărul lui Superman, categoric!
    El pune președinții în USA și premierii în UE, el stabilește prețul gazului, petrolului, alimentelor și al materiilor prime stategice, el l-a depășit pe Hitler în cruzime, el a transformat rușii în orci și tot el i-a obligat pe nemți, francezi, austrieci, olandezi și suedezi să ne țină de 11 ani în afara spațiului Schengen. Nu mai pomenesc succesul deplin al cretinizării neamului mioritic, greșit atribuită contactului nostru cu toate gunoaiele Apusului. Totuși, realizarea cu care Putinantropul se mândrește cel mai mult este refuzul US of A de a ne permite accesul fără vize pe fostul pământ al lui Winnetou.
    Молодец, кузен Супермена!

  9. NU ATACA NIMENI CU NUCLEARE! Sa va fie clar! In caz ca se agraveaza situatia, Rusica va ataca orice in jur si la intamplare, nu conteaza tara! Este mai uzual sa ataci orice in jur decat sa iti pui in pericol propria armata, propria populatie!

  10. cand se cunosc deja ”padurenii” care doar dau cu bățul prin gard? Doar pt. soldă.

  11. Rusia se înfundă în eșec și izolare pe zi ce trece. Umilită de Ucraina, nu mai e luată în serios ca putere militară. Încasările din petrol și gaze scad continuu, armata decimată recurge la pensionari, armele rusești par niște jucării ruginite față de tehnologia americană. Iar Putin nici nu mai îndrăznește să iasă din subsolurile Kremlinului, ca Hitler din buncăr în 1945.

  12. 1, anti psd, caca maca, ioan si alte multe pseudonime sunt ale aceluiași postac, usor de recunoscut prin limbajul de troll pentru ca sa para masa mai bogata. De obicei posteaza 2 comentarii succesive cu nickuri diferite, dar usor recognoscibile prin stilul de ..becil userist.

  13. cand se stie ca patrioatele sunt niste caricaturi in orice teatru de razboi din ultimii 30 ani? Doar PR?

  14. @ RomBorât 18:52
    Opinia dumitale este cretina, lingandu-i permanent in dos pe criminalii khazari de la Kiev (Zele, Șmigăl, Arakhamia, Arestovici, Hannah Novosad etc).
    Care-si bat joc de românii din Nordul Bucovinei, măi RomBorât. La fel si-au bătut joc și de rușii din Donbas, doar ca Rusia nu e România și Putin nu e Dulapul.
    Ai mentalitatea slugii și văd ca ești consecvent.
    Leprele astea de la Kiev nu știu de frica, de-aia au dat Legea Educației sau Legea Popoarelor Autohtone. De-aia au pus panoul cu „Basarabia e Ucraina” la Odesa. De-aia au demolat copia Pravilei lui Alexandru cel Bun la Cernăuți.
    Atata timp cat stiu ca Donbas este pe post de sac de box, nu vor inceta crimele de acolo. Acum s-au trezi ca si sacul de box le poate trage pumni la fel de tari in bot, si au inceput sa se linisteasca. Fii in continuare lingăul ?-ului, că iti sta bine !
    Dar dacă treci prin Nordul Bucovinei, ține-ți fleanca bine închisă. ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.