Blocul Naţional Sindical, prin afiliatul său Federaţia Energetica, susțin că de ieri, 25 septembrie, Termocentrala Mintia a rămas fără personal pentru mentenanţă şi menţinerea în siguranţă a instalaţiilor după ce proprietarul, Mass Group Holding, din Irak, a denunţat unilateral contractul cu firma de mentenanţă. Reprezentanții sindicatului susțin că barajul de pe râul Mureş din Mintia Sat reprezintă un pericol iminent, iar neexploatarea în condiţii de siguranţă poate duce la un dezastru pentru satele aflate în aval.
” La acest moment, barajul de pe râul Mureş din Mintia Sat reprezintă un pericol iminent, iar neexploatarea în condiţii de siguranţă poate duce la un dezastru pentru satele aflate în aval, cât şi la un dezastru ecologic – în condiţiile în care termocentrala nu are autorizaţie de funcţionare. Au fost transmise masuri clare de către autorităţi, dar ignorate complet de către proprietar”, transmite Blocul Naţional Sindical, într-un comunicat oficial.
Potrivit BNS, ”Autoritatile A.N. Apele Române Hunedoara, cât şi cele din Judeţul Mureş au dat dispoziţii clare ca barajul să fie supravegheat şi exploatat în permanenţă, 24 din 24, de către personal autorizat”.
”Având în vedere dezastrele care s-au întamplat în ultima perioadă, atragem atenţia autorităţilor competente să ia măsurile necesare deoarece proprietarul termocentralei, Mass Global Energy, ignoră total legislaţia română, cât şi cea europeană făcând o confuzie totală între România şi Irak. De asemenea, depozitul de zgură şi cenuşă Mal Drept Mureş şi depozitul de zgură şi cenuşă Bejan au rămas fără supraveghere deşi aceste obiective trebuie supravegheate în permanenţă”, arată BNS.
Sindicatul menţionează că instalaţiile electrice din Termocentrala Mintia de 6 KV(6000 KW) au rămas fără personal autorizat de întreţinere şi supraveghere – condiţie obligatorie pentru Sistemul Energetic Naţional.
”Atragem atenţia autorităţilor competente să ia măsuri urgente pentru evitarea unor dezastre de proporţii. De asemenea, solicităm autorităţilor locale să verifice activitatea societăţii deoarece pune în pericol siguranţa cetăţenilor, a mediului şi a sistemului energetic”, mai spune BNS.
Centrala termolectrica Mintia Deva, a fost achiziționată cu 91 milioane de euro de la Complexul Energetic Hunedoara de către Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, care activează în Irak,.
Deci firma *Spoi Tingir LTD. n-are timp de baraje și halde ? I-a dat afară pe ^habarniștii c-are n-au habar ce e aia o *retehnologizare temeinică cu flexul și cu ranga? Cică la anu se face PIF cu 1700 MW și *electricienii taie cablurile să scoată Cu și Al din ele. Dar pe *adormiții de români poți să-i electrocutezi la 110 kV , că ei dorm în continuare !
Bună ziua!
Ce patroni din Irak?
E o vrajeala. Eu cred ca adevărații
patronisun niste șmecheri din România. Sa ne spună Virgil POPESCU si serviciile care e adevarul!
”Atragem atenţia autorităţilor competente să ia măsuri urgente pentru evitarea unor dezastre de proporţii.Spune-ne care-s autoritațile alea competente din România ???
Simplu!…arestat golanul fost ministru al economiei și împușcat!…