De la începutul războiului provocat de Rusia în Ucraina, specialiştii Centrului Tehnico-Criminalistic şi Expertize Judiciare al Poliţiei Naţionale au fost solicitaţi de zeci de ori să cerceteze drone, fragmente de rachetă sau alte piese ale unor aparate de zbor căzute pe teritoriul Republicii Moldova. Au fost găsite drone militare fără explozibil, de tip „Shahed”. În alte situaţii a fost nevoie de detonarea unor componente periculoase ale unor aparate militare de zbor. Cel mai recent caz a a fost înregistrat în luna ianuarie, când o dronă, cu 50 de kilograme de explozibil, a căzut într-o gospodărie din satul Crocmaz, raionul Ștefan-Vodă.
Patru ani de invazie rusească în Ucraina. Ce au schimbat pentru R. Moldova
La patru ani de la invazia rusească la scară largă în Ucraina, Europa Liberă Moldova a întrebat cinci experți proeminenți ce schimbări majore a adus războiul pentru Republica Moldova în câteva domenii esențiale, de la integrarea europeană la relațiile între oameni și etnii, relatează Europa Liberă.
Am întrebat invitații – ocupau poziții cheie în momentul invaziei sau mai ocupă și acum – nu doar care a fost schimbarea cea mai importantă în domeniul fiecăruia, ci și dacă a fost o schimbare pozitivă sau negativă, permanentă sau reversibilă și de ce.
Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în 2019, apoi în perioada august 2021 – ianuarie 2024, actualmente emisar special al președintei Maia Sandu. Imagine din 17 martie 2023, în timpul unui interviu la biroul Europei Libere din Chișinău
Cea mai mare schimbare pentru Europa și pentru Republica Moldova este readucerea, de către Federația Rusă, a războiului și a agresiunii militare la scară largă pe continentul european, precum și reluarea metodelor de expansiune prin forță militară, care, evident, pun în pericol securitatea întregii Europe, inclusiv a Moldovei.
Din 2022 încoace, aderarea la UE reprezintă, în egală măsură, pace și securitate, nu doar prosperitate.
În aceste circumstanțe, este mai important ca niciodată ca Republica Moldova să adere la o familie de state care se protejează reciproc.
Dacă până în 2022 aderarea la Uniunea Europeană însemna, în primul rând, asigurarea prosperității economice și a consolidării democrației, din 2022 încoace, aderarea la UE reprezintă, în egală măsură, pace și securitate, nu doar prosperitate.
Patru ani de război în Ucraina: câți refugiați rămân în R. Moldova și care este situația celor din regiunea transnistreană
La patru ani de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, iarna aceasta a fost cea mai grea pentru civilii ucraineni, din cauza atacurilor rusești și a crizei energetice. De asemenea, atacurile s-au intensificat în 2025, acesta fiind cel mai sângeros an pentru civili de la începutul războiului în 2022, în ciuda negocierilor de pace, relatează Zona de Securitate.
În R. Moldova, se află în prezent aproximativ 140 de mii de refugiați din Ucraina. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), un total cumulativ de 88.383 de acte privind protecția temporară (PT) au fost eliberate de la activarea mecanismului de protecție temporară în 2023.
Conform celor mai recente informații comunicate de IGM, aproximativ 7.561 de beneficiari înregistrați ai protecției temporare locuiesc în prezent în regiunea transnistreană. UNHCR estimează că în regiune se află aproximativ 9 mii de refugiați.
La 28 ianuarie curent, Guvernul a aprobat prelungirea protecției temporare până la 1 martie 2027. Modulul online pentru reînnoirea Protecției Temporare, lansat de Guvern, oferă autorităților posibilitatea de a actualiza datele persoanelor care continuă să aibă nevoie de această formă de protecție, în contextul în care, începând cu 2023, o parte dintre beneficiari ar fi putut părăsi țara sau și-ar fi regularizat șederea în baza altor cadre legale.
Înregistrarea actualizată permite, de asemenea, colectarea unor date socio-economice relevante, precum informații despre ocuparea forței de muncă, înscrierea în sistemul educațional sau nevoi specifice, care pot sprijini planificarea bazată pe dovezi și pot contribui la consolidarea protecției refugiaților.
Formularul de aplicare este disponibil în patru limbi, iar UNHCR și partenerii săi desfășoară sesiuni de informare și activități de informare direcționate pentru a sprijini refugiații care se confruntă cu bariere de accesibilitate.
Cererile pot fi depuse direct de către beneficiari sau cu sprijinul ONG-urilor, asistenților sociali, organizațiilor conduse de refugiați, mediatorilor comunitari romi sau al altor profesioniști care lucrează cu refugiații. Echipe mobile sunt, de asemenea, implicate pentru a sprijini persoanele cu mobilitate redusă sau alte vulnerabilități.
Peste 70 de organizații din R. Moldova cer o pace justă și durabilă pentru Ucraina, la patru ani de război. Iulian Groza: „Este important ca cei care au pornit acest război ilegal să răspundă pentru crime”
Peste 70 de organizații din Rep. Moldova au semnat o declarație comună prin care solicită o pace justă și durabilă în Ucraina, la patru ani de la declanșarea războiului. În această zi de comemorare și reflecție, societatea civilă din Rep. Moldova își reafirmă sprijinul pentru poporul Ucrainei și angajamentul pentru o pace care să protejeze viețile, să respecte regulile și să ofere un viitor sigur pentru întreaga regiune, transmite Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), promotorul acestei inițiative, transmite Radio Chișinău.
Declarația a fost semnată de 77 de organizații din regiuni precum Chișinău, Bălți, Cahul, Comrat și Tiraspol, din diferite domenii de la buna guvernare și politici sociale, până la protecția mediului și mass-media.
Prin mesajul #MoldovaPentruPaceJustă, societatea civilă își reafirmă solidaritatea cu poporul ucrainean și cere respectarea strictă a dreptului internațional.
După patru ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina, Ministerul Culturii cere instituțiilor să fie informat despre invitarea artiștilor din țările „condamnate de comunitatea internațională pentru agresiune armată”
Instituțiile publice de cultură și companiile private ar urma să informeze Ministerul Culturii când intenționează să invite sau să implice artiști din străinătate, în special din statele CSI, în spectacole, concerte, festivaluri sau alte activități cultural-artistice organizate în Republica Moldova. Ministerul a anunțat măsura abia la patru ani de la invazia rusă la scară largă în Ucraina, marți, 24 februarie, relatează zdg.md. Conform unui comunicat de presă, Ministerul a transmis o circulară mai multor instituții și companii de impresariat, prin care solicită informarea prealabilă.
Astfel, managerii instituțiilor culturale „trebuie să evalueze din timp eventualele riscuri” și să notifice Ministerul Culturii, înainte de anunțarea publică și punerea în vânzare a biletelor evenimentelor, despre invitarea și/sau implicarea unor oameni de creație din străinătate pentru participare în cadrul proiectelor, programelor și activităților cultural-artistice organizate și desfășurate pe teritoriul R. Moldova, din statele CSI și „cele condamnate de comunitatea internațională pentru agresiune armată”.
„Măsura nu interzice organizarea evenimentelor culturale și nici colaborările internaționale, ci urmărește prevenirea situațiilor care pot genera anulare de evenimente, tensiuni publice, probleme de securitate sau prejudicii de imagine pentru instituțiile statului.
Libertatea de exprimare și creație artistică trebuie exercitată cu responsabilitate și cu respectarea valorilor unei societăți democratice. Invitarea unor persoane publice care susțin sau justifică public agresiuni armate poate afecta interesul public, morala, și imaginea instituțiilor culturale”, a anunțat Ministerul Culturii.
Mihai Isac, la Moldova 1: „O pace injustă pentru Ucraina este mai rea decât un război”
La 12 ani de la declanșarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, securitatea în regiunea Mării Negre rămâne fragilă, iar perspectivele unei păci reale sunt încă îndepărtate. Expertul în spațiul Mării Negre, Mihai Isac, susține că rezistența Ucrainei înseamnă stabilitatea întregii regiuni, iar o eventuală soluție impusă ar putea genera riscuri majore pentru Republica Moldova și România, relatează Moldova 1.
„Trebuie să înțelegem că, în acest moment, Ucraina nu este un stat învins pe câmpul de luptă. (…) Faptul că în 2026 suntem la 12 ani de război și Ucraina încă rezistă spune foarte multe despre caracterul acestui popor, iar susținerea Ucrainei este o garanție pentru securitatea R. Moldova și României. Orice zi în care armata rusă este ținută departe de granițe este o zi câștigată de democrația din R. Moldova”, a declarat expertul Mihai Isac, în cadrul jurnalului de știri de la Moldova 1.
Circa 145 milioane de lei au fost alocate pentru construirea a opt poduri noi în R. Moldova. Vladimir Bolea: „Investițiile urmăresc creșterea siguranței rutiere”
Guvernul a aprobat astăzi programul de repartizare a mijloacelor fondului rutier pentru 2026, prin care 1,8 miliarde de lei vor fi investiți în drumurile naționale. Banii vor acoperi întreținerea celor aproximativ 6.000 de kilometri de drumuri publice naționale, reparații, modernizarea drumurilor regionale, construirea de poduri și trotuare, precum și achiziția de utilaje specializate pentru unitățile de întreținere rutieră. Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a subliniat că investițiile urmăresc creșterea siguranței rutiere și a eficienței cheltuirii fondurilor publice, transmite Radio Chișinău.
Guvernul a aprobat astăzi programul de repartizare a mijloacelor fondului rutier pentru 2026, prin care 1,8 miliarde de lei vor fi investiți în drumurile naționale. Banii vor acoperi întreținerea celor aproximativ 6.000 de kilometri de drumuri publice naționale, reparații, modernizarea drumurilor regionale, construirea de poduri și trotuare, precum și achiziția de utilaje specializate pentru unitățile de întreținere rutieră. Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a subliniat că investițiile urmăresc creșterea siguranței rutiere și a eficienței cheltuirii fondurilor publice, transmite Radio Chișinău.
Ministrul Dorin Junghietu, la Transatlantic Gas Security Summit: „Parteneriatul cu SUA este esențial pentru consolidarea securității energetice în Europa Centrală și de Est”
Parteneriatul energetic cu Statele Unite este esențial pentru consolidarea securității energetice în Europa Centrală și de Est. Gazele naturale lichefiate provenite din SUA oferă o alternativă reală și competitivă, contribuind la diversificarea surselor de aprovizionare și la reducerea dependențelor tradiționale. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a participat la Transatlantic Gas Security Summit, desfășurat la Washington, un eveniment de nivel înalt dedicat consolidării securității energetice și cooperării transatlantice în sectorul gazelor naturale, informează MOLDPRES.
Summitul a reunit lideri și oficiali de rang înalt din Statele Unite și Uniunea Europeană, printre care Doug Burgum, Secretar al Internelor și președinte al National Energy Dominance Council, Chris Wright, Secretar al Energiei și vicepreședinte al aceluiași consiliu, precum și Ditte Juul Jørgensen, Director General pentru Energie al Comisiei Europene.
Agenda reuniunii a inclus paneluri de discuții privind viitorul relațiilor energetice dintre SUA și Europa, consolidarea parteneriatului transatlantic, finanțarea sectorului energetic în contextul reducerii riscurilor și dereglementării, precum și rolul gazelor naturale lichefiate (LNG) în noile transformări tehnologice, inclusiv pentru dezvoltarea inteligenței artificiale.