Paul Stănescu, despre angajarea fratelui: „Vă dau o veste tristă”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat luni că nu l-a ajutat, din punct de vedere politic, pe fratele său să obţină o funcţie la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Paul Stănescu a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, ce experienţă are fratele său, Alexandru Stănescu, pentru a fi angajat la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, unde se va ocupa de fonduri europene.

„Vă dau o veste tristă. Cred că nu am mai vorbit cu fratele meu de aproximativ un an. Cred că la organizaţia PSD Olt am mers foarte rar, aşa că fratele meu este vicepreşedinte al partidului la organizaţia PSD Olt, două mandate de deputat. Nu mă întrebaţi ce face fratele meu pentru că nu e dependent de mine şi nici eu nu sunt dependent de el. (…) Probabil se pricepe, nu mă întrebaţi că nu ştiu la ce se pricepe fratele meu”, a spus secretarul general al PSD.

Stănescu a afirmat că nu a pus o vorbă bună pentru fratele său şi nici nu l-a ajutat din punct de vedere politic să obţină funcţia amintită.

„Nu am cu ce să îl ajut. El s-a ajutat probabil singur. Nu am cu ce să îl ajut eu”, a arătat el.

USR a solicitat, la finalul lunii septembrie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie să se autosesizeze în cazul „trucării” concursului de angajare pentru Alexandru Stănescu la şefia ADR Sud-Vest Oltenia.

„Prin această numire frauduloasă a unei persoane fără nici cea mai mică experienţă în gestionarea unei problematici atât de complexe, în dispreţ faţă de bunul simţ şi în sfidarea legilor, este pus în pericol un întreg Program Operaţional Regional finanţat din bani europeni, ratând şansa de a reduce decalajele de dezvoltare între regiuni, dar şi pierderea totală a fondurilor alocate prin acest program, 1,2 miliarde de euro”, menţiona USR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

7 Comentarii

  1. Au dreptate usristii, dar și ei sunt la fel de mizerabili ca orice partid, nu mă gândesc decât la ministrul ăla al sănătății, Voiculescu habarnistul fără nicio pregătire în domeniul sanitar.

  2. Zise el si mai rumega un brat de fân! Hotul asta isi inchipuie ca toti suntem niste prosti habarnisti care cred minciunile lui! Atita nesimtire e rar intilnita! De fapt, asta-i clasa politica de dupa revolutie, niste hoti, niste parveniti care au jefuit tara!

  3. Stii zicala „ursul striga mereu mor, mor, mor si nu mai moare”? Cam asa si cu dumitale. Admitem ca nu a vorbit dar sunt persoane intermediare prin care poate trimite mesaje, istetul care incearca sa ne duca in eroare!

  4. Ala este macar doctor , s-au are Nobelul in fonduri Europene !

  5. Ce figura de „taranoi” are si , din cate am vazut, gandeste la fel. Si asta cu fratele lui sa o spuna curcilor, ca nici alea nu il cred.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.