Preşedintele PC, Daniel Constantin, i-a cerut, printr-o scrisoare deschisă, preşedintelui Băsescu să discute în CSAT problema declaraţiilor lui Laszlo Tokes şi îi cere, totodată, şefului statului să nu le mai mulţumească pentru ajutorul din campanie celor care îşi „bat joc” de România.
„Domnule preşedinte, vă atrag atenţia pe această cale asupra unor evenimente deosebit de grave care nu au avut parte de o reacţie serioasă din partea autorităţilor statului. Instigarea la proteste de stradă pentru obţinerea unei autonomii de tip Kosovo şi chemarea tuturor maghiarilor din Bazinul Carpatic pentru a duce la bun sfârşit lupta pentru autonomie sunt gesturi publice de o gravitate fără precedent, mai ales când vin din partea unui vicepreşedinte al Parlamentului European”, scrie liderul conservator.
El spune că e de datoria şefului statului să ia o atitudine fermă împotriva „unor asemenea acţiuni chiar dacă vin de la persoane cărora le sunteţi dator pentru realegerea dumneavoastră ca preşedinte”. „Ar trebui să folosiţi calitatea pe care o aveţi în cadrul CSAT pentru a pune în discuţie asemenea provocări care se constituie în ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Nu jurnaliştii, ci extremiştii care doresc să pună în discuţie graniţele şi limba oficială a României sunt pericolele reale pentru statul român!”, îi scrie Constantin lui Băsescu.