PDL îl susţine pe Boc să elimine subvenţia la energia termică

Partidul Democrat Liberal (PDL) va susţine Guvernul în decizia de a retrage subvenţia pentru căldură şi de a păstra ajutorul de încălzire, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional.

PDL îl susţine pe Boc să elimine subvenţia la energia termică

Partidul Democrat Liberal (PDL) va susţine Guvernul în decizia de a retrage subvenţia pentru căldură şi de a păstra ajutorul de încălzire, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional.

Partidul Democrat Liberal (PDL) va susţine Guvernul în decizia de a retrage subvenţia pentru căldură şi de a păstra ajutorul de încălzire, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional.

„… Retragerea subvenţiei şi păstrarea ajutorului este o decizie corectă pentru că opreşte acest sistem în care se ajungea la situaţia la care un şomer era sprijinit de stat să-şi plătească factura exact în aceeaşi măsură în care este sprijinit şi domnul Dan Voiculescu, ceea ce evident induce o anumită notă de incorectitudine şi de injustiţie socială”, a susţinut Voinescu.

Acesta a adăugat că, în urma retragerii subvenţiei, suma alocată pentru ajutoarele de încălzire de la buget se majorează de la 120 de milioane de lei cât a fost în sezonul trecut la 345 de milioane de lei în noul sezon.

Potrivit lui Voinescu, se măreşte şi plafonul de venituri pentru cei care urmează să beneficieze de ajutorul de încălzire de la 615 lei la 786 de lei pe membru de familie şi doar pentru persoane singure la 1.082 de lei, iar 330.000 de gospodării vor primi anul acesta ajutoare faţă de 200.000 câte au primit anul trecut. Pentru cetăţenii care au centrale proprii sau care se încălzesc cu lemne sau cărbune situaţia rămâne ca în anii trecuţi, pe ei nu-i afectează modificarea adusă de Guvern, a precizat democrat-liberalul.

„Problemele sistemului de încălzire în România nu sunt nici pe departe rezolvate în acest fel pentru că problema principală este aceea a CET-urilor care constituie adevăraţi coloşi de arierate. Am auzit o acuzaţie fantezistă, cum că banii de ajutoare ar merge către primării de la PDL. Este o prostie pură, asta pentru că Guvernul nu face niciun fel vreo referire la culoarea politică a primarului. Dimpotrivă, aceste ajutoare se adresează ţintit categoriilor de persoane şi nicidecum culorii carnetului de partid al primarului. Adversarii noştri socialişti sunt într-o confuzie pentru că nu înţeleg mecanismul, ei de câte ori sunt puşi în faţa unui mecanism de guvernare au o reacţie de genul acesta, totul e politică, unii primari sunt mai favorizaţi decât alţii”, a spus Voinescu.

Purtătorul de cuvânt al PDL a arătat că, până când CET-urile nu se retehnologizează, un sistem cu adevărat eficient de livrare a energiei termice nu se poate realiza, iar aceste centrale sunt în administrarea primăriilor.

„Şi dacă tot vorbim de o împărţeală politică, trebuie să spunem oamenilor un lucru. În topul celor mai ineficiente CET-uri, 70% dintre ele sunt în localităţi care au primari de la USL. Dacă ar fi să-l parafrazez pe colegul meu Lăzăroiu aş spune că am o veste bună pentru USL, au 70%, dar am şi una proastă, nu vorba de procente, e vorba de CET-uri ineficiente pe care primarii lor le păstoresc. Mă întreb unde este spiritul gospodăresc al acestor primari”, a afirmat Voinescu.

Acesta a adăugat că un alt element care poate rezolva pentru totdeauna problema românilor în privinţa energiei termice este anveloparea termică a blocurilor, iar Guvernul are demarate proiecte extrem de generoase în acest sens, care merg până la garantarea cu 100% a unui credit pe care o asociaţie îl angajează la o bancă

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate