Pe aripile muzicii, de la simfonic la hard rock

Discul de muzică clasică al anului 2014: Alina Azario

Discul care a strâns cea mai mare notă din cele mai multe voturi unice exprimate de public în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2014 derulată pe site-ul www.romania-muzical.ro este semnat de pianista română Alina Azario şi cuprinde lucrări ale compozitorilor Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy. Discul a apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records.

Discul a strâns un număr de 753 de voturi şi nota 4,65 din maximum5. Afost difuzat la Radio România Muzical în 11 martie 2014.

Alina Azario, născută în 1983 la Piatra-Neamţ, şi-a încheiat de curând studiile de doctorat la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, la clasa reputatului Evgheni Koroliov. A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani, la 10 ani susţinea primele sale recitaluri, iar la 15 ani se bucura de oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris. Au urmat premii la importante concursuri internaţionale, concerte şi recitaluri la festivaluri de renume. În 2011, Alina Azario apărea alături de violonistul Renaud Capucon pe coloana sonoră a filmului Poulet aux prunes, realizat de Marjane Satrapi (Persepolis) şi Vincent Paronnaud.

În august 2014, Alina Azario a organizat la Sibiu prima ediţie a Festivalului Clara Haskil.

Discul cu lucrări de Rameau şi Debussy este albumul de debut al pianistei Alina Azario şi a fost înregistrat în studiourile Radiodifuziunii Germane din Hamburg, alături de un inginer de sunet care a lucrat o lungă perioadă de timp pentru celebra casă Deutsche Grammophon. Discul este un omagiu adus unor compozitori-simbol pentru cultura muzicală franceză: preclasicul Jean Philippe Rameau, de la moartea căruia s-au împlinit 250 ani în 2014, şi impresionistul Claude Debussy.

Radio România Muzical a apreciat la superlativ discul tinerei pianiste românce, care impresionează prin fineţea detaliului, cunoaşterea stilistică şi maturitatea interpretării.

Alina Azario s-a declarat entuziasmată la aflarea veştii că albumul ei este discul de muzică clasică al anului 2014 în România: „Pentru mine este o mare plăcere, o mare onoare, dar şi o surpriză să fiu desemnată ca fiind câştigătoarea Discului de muzică clasică al anului 2014. Chiar nu mă aşteptam la o asemenea veste şi, evident, e un mod foarte plăcut de a începe noul an. De asemenea, acest lucru înseamnă foarte mult pentru mine. Fiind plecată de foarte mult timp din ţară, înseamnă cumva că publicul român îmi deschide braţele şi mă primeşte acasă şi-mi apreciază munca. Şi da, este un sentiment extraordinar de plăcut pentru mine. Mulţumesc publicului şi Radio România Muzical pentru această campanie minunată”.

Dirijorul Cristian Mandeal

Clasamentul primelor 5 discuri din cadrul proiectului Votează discul de muzică clasică al anului 2014 se prezintă astfel:

1. Pianista Alina Azario – lucrări de Rameau şi Debussy (A&A Records).

2. Pianista Luiza Borac – albumul Chants nostalgiques (Avie Records).

3. Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal – lucrări de compozitori români (Editura Casa Radio).

4. Violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica – albumul Virtuosity and passion (Editura Casa Radio).

5. Pianistul Yundilucrări de Beethoven (Deutsche Grammophon).

Tinerimea Română celebrează Ziua Culturii Naţionale

Soprana Valentina Naforniţă. Foto Virgil Oprina

Concertul care va reprezenta punctul de vârf al seriei de manifestări dedicate, în 15 ianuarie, Zilei Culturii Naţionale va avea loc la Ateneul Român de la ora 19.00 şi este organizat de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal şi Corul de cameră Preludiu condus de Voicu Enăchescu sunt cele două formaţii artistice de anvergură internaţională cu care Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română onorează excelenţa acestui eveniment.

Cele două soliste ale serii vor fi soprana Valentina Naforniţă, o stea pe firmamentul select al artei lirice internaţionale, şi violonista Ioana Cristina Goicea, una dintre cele mai apreciate valori ale noii generaţii de muzicieni români.

Dirijorul Voicu Enachescu şi Corul Preludiu

Celebrând Ziua Culturii Naţionale în spaţiul cultural simbol al capitalei României, cei mai valoroşi muzicieni ai tinerei generaţii propun un program de capodopere ale muzicii româneşti şi universale, din care nu vor lipsi Enescu, Mozart, Verdi, Theodor Rogalski şi Ceaikovski.

Cu acest prilej, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, instituţie care aparţine Ministerului Culturii, îşi reafirmă cu noi şi valoroase argumente poziţia de principal promotor al tinerelor valori ale culturii române.

În aceeaşi seară, la sala de concert a Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, va avea loc o seară de muzică şi poezie intitulată Dor de Eminescu. În acest spectacol, ansamblul Archaeus al Tinerimii Române a invitat o serie de actori cunoscuţi, precum Adrian Păduraru, Manuela Ciucan, Iuliana Nistor ş.a., alături de pianiştii Mădălina Pasol şi Dan Ardelean şi de baritonul Valentin Vasiliu.

În foaier va fi găzduită o expoziţie de fotografie dedicată figurilor importante de actori care au dat glas poemelor eminesciene de-a lungul timpului, semnată de fotograful Daniel Faluveghi.

Concertele de la Ateneul Român

Cvartetul Solartis

Marţi, 13 ianuarie, la ora 19.00, în cadrul Stagiunii de marţi seara, sunteţi invitaţi în Sala Mică a Ateneului Român, la concertul Cvartetului Solartis, format din Sabin Penea – vioara I, Ana Maria Marian – vioara a II-a, Laura Zecheru – violă, Andrei Niţescu – violoncel.

În program: Cvartetul în Do major, op. 74, nr. 1 de Joseph Haydn, Cvartetul Dance Macabre de Frank Zabel şi Cvartetul nr. 2, în Re major de Alexandr Borodin.

Dirijorul Boian Videnoff

Miercuri, 14 şi vineri 16 ianuarie, la ora 19.00, la Sala Mare, puteţi audia concertul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Bojan Videnoff.

Solist: pianistul Havard Gimse.

În program: Uvertura operei Don Giovanni şi Concertul nr. 17 pentru pian şi orchestră în Sol major, KV 453 de Wolfgang Amadeus Mozart, şi Simfonia nr. 6, în Fa major, Pastorala, op. 68 de Ludwig van Beethoven.

Boian Videnoff s-a format la clasa profesorului Rudolf Meister de la Universitatea din Mannheim, Studiile de dirijat i-au fost îndrumate de profesorul Jorma Panula, care spunea despre el că este “foarte muzical”, “are mâini foarte expresive” şi “o bună menorie”. În 2009 a fondat Mannheimer Philharmoniker, gândită să ofere tinerilor muzicieni şansa de a se forma pentriu orchestră. În această calitate a colaborat cu solişti prestigioşi, ca Sergei Nakariakov, Maria Meerovitch, Mona Asuka Ott, Alexander Gilman, Alena Baeva, Stefan Tarara…

Pianistul Havard Gimse

Sâmbătă, 17 ianuarie, la ora 19.00, la Sala Mare a Ateneului, este programat un Recital al pianistului Havard Gimse.

Muzician de frunte al Norvegiei, Havard Gimse este foarte solicitat ca solist concertist – având în repertoriu un număr de 30 de concerte pentru pian şi orchestră, dar şi ca interpret de muzică de cameră, fiind de cele mai multe ori invitat să cânte alături de cei mai rafinaţi muzicieni scandinavi.

Gimse este format la Berlin, la clasa maestrului Hans Leygraf, pentru ca apoi să-şi continue studiile cu prestigiosul pianist şi profesor Jiri Hlinka, în Norvegia. Încă din 1987 este încununat de importante premii, ca Jugend Musiziert (1987), Steinway (1995), Grieg (1996), Sibelius (2004), Premiul Norvegian al Criticilor (2011).

Afinitatea sa pentru muzica scandinavă i-a adus numeroase succese în urma înregistrărilor de studio, marcate prin cele mai importante premii de disc, cum sunt Diapson d’Or şi Gramophone’s Critics Choice.

Orchestre dintre cele mai renumite – orchestrele filarmonicilor din Stockholm, Oslo, Bergen, orchestrele radiodifuziunilor din Finlanda şi Danemarca, dar mai ales City of Birmingham Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra şi Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, Baltimore Symphony Orchestra, Orchestra Filarmonică a Japoniei, Orchestra simfonică din Praga, Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt, Konzerthausorchester Berlin şi Orchestre National de Belgique – l-au avut solist.

Scene mari ale lumii au găzduit recitalurile pianistului norvegian, printre ele numărându-se Wigmore Hall, Carnegie Hall, Palais des Beaux Arts, Concertgebouw, Sala de concerte a Teatrului Mariinsky, Rudolfinum, Konzerthaus.

Havard Gimse face parte din conducerea celui mai important festival de muzică de cameră din Norvegia – Oslo Kammermusikkfestival. Pe lângă activitatea concertistică, Havard Gimse este şi profesor la Conservatorul de muzică din Oslo.

După recitalul de la Wigmore Hall din Londra (2003), cotidianul The Independent nota: “Rareori un pianist se simte în largul lui aşa cum o face Gimse. Felul său de a cânta pare aâat de natural, încât îi permite să se asculte pe sine însuşi…”.

Girls 4 Metals susţine metalul feminin autohton

În 22 iauarie, Wake invită fanii metalului feminin românesc la unul dintre cele mai importante evenimente genului, în Club Colectiv din Bucureşti.

Show-ul „Girls 4 Metal” va prezenta publicului una dintre feţele mai puţin văzute ale industriei muzicale autohtone – lumea female fronted metal!

Pe scenă vor urca Aura, Awake şi StoneLight, trei dintre cele mai interesante nume, reprezentative pentru acest gen.

„Girls 4 Metal” este o iniţiativă care susţine metalul feminin autohton şi încurajează dezvoltarea acestui gen, abordat destul de timid la noi. Primele trei formaţii confirmate sunt Aura, StoneLight şi Awake, care vor urca pe scena din Colectiv alături de alte nume importante ale scenei locale.

Aura este exponentă a mişcării female fronted metal româneşti şi are la activ foarte multe succese. Genul predilect al trupei este un mix între hard rock, heavy metal şi alternative. Pe data de 28 octombrie 2014, Aura a lansat materialul de debut The Rock Chick. Mai mult decât atât, trupa a câştigat prima ediţie a Black Sea Battle of the Bands de la Kavarna Rock Festival.

Bucureştenii de la Awake, renumiţi pentru modul unic în care interpretează piesele celebrei formaţii Dream Theater, au dorit să le transmită fanilor un mesaj special şi să îşi arate sprijinul pentru scena de metal feminin românesc. Awake va aduce pe scena frumuseţea complexă a pieselor Dream Theater! Tribute-band-ul o are ca solistă pe Sabina Abrudian, o voce feminină care s-a remarcat prin forţă şi sensibilitate.

Restul componenţilor trupei sunt nume importante ale rockului românesc. Cristi Gram (chitara) mai activează în trupe ca Pasărea Rock şi a făcut parte din Phoenix, Sergiu „Sixfingers” Mitrofan (clape, backing vocals) prestează alături de Byron, Alex Muşat (tobe) colaborează cu Addiction şi Out of Signal, iar Vlady Sateanu (bas) este cunoscut pentru munca sa alături de grupuri ca Trupa Toturi şi Sarmalele Reci.

StoneLight este o formaţie tânără de heavy metal melodic, având-o ca „maestră de ceremonii” pe Vanda Resty, solistă şi multi-instrumentistă, al cărei timbru vocal se remarcă încă de la început prin forţă şi expresivitate. În momentul de faţă, StoneLight reprezintă o formaţie de căpătâi a segmentului female fronted metal şi promite să se dezvolte foarte mult în viitor.

StoneLight este nominalizată la categoria Best Romanian Metal Newcomer din cadrul Maximum Rock Awards.

Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.