Sistemul național de roviniete a fost blocat pentru câteva ore. Defecțiunea a provocat o situație critică în vămi și în sistemul de vânzare.
Camioanele și autoturismele au pierdut 2 ore la ieșirea din țară iar cei care au vrut să-și cumpere o rovinietă au fost obligați să aștepte până la repornire. Dacă și-ar fi continuat drumul, ar fi riscat o amendă usturătoare. În urmă cu o săptămână am publicat o scurtă descriere a situației create de căderea sistemului din data de 10 martie. N-am primit nici o explicație și nici o decizie privitoare la o măsurile luate. După incident, Compania Națioanlă a tăcut chitic. Iar după ce cotidianul.ro a publicat despre pana de sistem am aflat o altă explicație trasă de păr. Cică CNADNR ar fi anunțat încă din data de 9 martie că în cursul zilei de 10 martie ar fi urmat să se producă o intervenție tehnică. Pentru fraieri, acoperire perfectă! La câteva zile după pana de sistem, cei de la CNADNR au răspândit vestea că n-a fost vorba decât de o intervenție tehnică planificată, anunțată cu o zi înainte. Cusătorie cu ață albă, menită a acoperi pierderile, dar și pentru a scăpa de o măsură administrativă și de înjurăturile șoferilor! În primul rând că intervențiile planificate se execută doar noaptea, după ora 0 și până la ora 01. În nici un caz ele nu se pot desfășura dimineața, începând de la ora 10.
Pentru cititorii cotidianul.ro facem câteva precizări utile. Sistemul național de roviniete a fost comandat de CNADNR unei firme. Novensys SRL a câștigat o licitație și s-a angajat ca într-un termen de să dea în funcțiune un sistem alcătuit din 1.500 de terminale (touch screen cu mini-imprimantă portabilă) care să funcționeze în benzinării, la oficiile poștale și în alte locuri din țară, inclusiv la punctele de trecere a frontierei. Sistemul a fost dat în funcțiune la timp, dar în data 10 martie întreaga rețea a căzut. După 20 de minute de blocaj a început restartarea sistemului. După toate explicațiile, ar fi vorba de o defecțiune legată de baza de date. Cu toate acestea, nimeni nu vrea să pună punctual pe i și nici să anunțe o măsură. Nu se cunosc încă o cauză a defecțiunii și, ca atare, nici măsurile luate. De unde decurge o altă posibilitate. Oricând sistemul național de roviniete poate să cadă din nou.