
Organizaţia PSD Bucureşti a depus listele de candidaţi în alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din acest an.
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a anunțat că se bizuie foarte mult pe toţi candidaţii PSD Bucureşti că vor prelua ştafeta de la actualii senatori şi deputaţi, „care vor merge către alte proiecte” şi, împreună cu parlamentarii mai experimentaţi, vor contribui ca în Capitală să fie un trafic mai fluent, să fie combătută „real” poluarea, să fie investiţii atât în şcoli, cât şi în spitale.
„Autoritatea locală este cea care determină legile directe, concrete, Primăria Capitalei, Primăria de sector, dar ţin să subliniez că fără o colaborare directă între toţi cei care reprezintă o anumită autoritate a statului, fie că este centrală sau locală, cei care pierd sunt doar cetăţenii. Toate conflictele, toate minusurile şi deficitele în colaborare, toate uşile închise sau întredeschise se duc doar în starea de fapt a oraşului, pe care de multe ori o constatăm cu toţii sau direct în situaţia cetăţenilor. De aceea, noi întotdeauna am fost o echipă constructivă, nu ne-au plăcut conflictele şi blocajele, dimpotrivă, am vrut să colaborăm, să comunicăm, să putem să vorbim într-adevăr de o capitală dezvoltată, cu investiţii care se fac la timp şi, fireşte, în mod legal. De aceea, mesajul meu ca preşedinte al Organizaţiei de Bucureşti este acela de dialog, de disponibilitate, de colaborare şi comunicare cu toate forţele politice în beneficiul cetăţenilor”, a precizat Firea.
Gabriela Firea a publicat, pe Facebook, lista completă a PSD Bucureşti pentru Parlament.
Candidaţii pentru Senat sunt: Adrian Streinu-Cercel, Robert Cazanciuc, Daniel Zamfir, Gabriel Mutu, Adrian Ţuţuianu, Mădălin Jijie, Adriana Antipa.
La Camera Deputaţilor candidează următorii: Mihai Ghigiu, Rodica Nassar, Marian Neacşu, Petre Florin Manole, Diana Tuşa, Andrei Dolineaschi, Mirela Furtună, Ioan Mihalcea, Carmen Avram, Anca Comănici, Nicuţa Enache, Cătălin Manea.
Ha, ha! Ș’ minoza nuastră, Laura Vicol, un-i o putem regăsâ? Că tari ni-am “atașat” di ia?…
Ce căuta pnl-ista Tușa pe listele PSD? Că e bărbatul ei jurnalist la tv specializat in pupat cururi grase financiar și la resurse.ro?
Senatoarea DanielOana ZaNfirea ,Deputata CarmenUrsula FrunzăVerde Avrămeasă și cu voia DVS , ultima pe listă Gabiluncă de la Afumați.
Infricosator : USR a fixat in cap de lista la Senat pe Clotilda care, este in ancheta DNA si Procuratura ! Femeia asta e un pericol social oriunde s-ar afla. A distrus un sector, poate sa distruga o Tara.
EXCLUSI DE PE LISTE :
LA SENAT : Robert Cazanciuc, Gabriel Mutu, Adrian Ţuţuianu,
LA CAMERA DEPUTATILOR : Rodica Nassar, Marian Neacşu, Andrei Dolineaschi, Mirela Furtună, , Carmen Avram,
„PSD Bucureşti vrea cam aceeași oameni în Senat şi Camera Deputaţilor, chit că unii sunt parlamentari doar de formă”
Nici nu ne-am fi asteptat la altcva. Aici populismul a atins cote alarmante.