PE i-a ridicat imunitatea lui Adrian Severin

Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Severin. Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin, solicitată de DNA,a fost votată, în unanimitate, luni, în Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European.

PE i-a ridicat imunitatea lui Adrian Severin

Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Severin. Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin, solicitată de DNA,a fost votată, în unanimitate, luni, în Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European.

Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Severin. Presedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că toţi eurodeputaţii social-democraţi au votat pentru ridicarea imunităţii fostului lor coleg.

Într-un comunicat citat de Mediafax.ro, Adrian Severin salută ridicarea imunităţii sale, care, în opinia sa, „deschide, după luni de ezitări şi acuzaţii nefondate, de demagogie şi minciună, calea anchetei asupra unei înscenări a cărei victimă, în loc să fie apărată, a fost executată public”.

„Am fost, sunt şi voi fi un om integru care şi-a construit o viaţă publică şi o carieră profesională exemplare. Puţini au făcut pentru România şi pentru Uniunea Europeană ceea ce am făcut eu. Nimeni niciodată nu va putea şterge aceasta. Şi nimeni niciodată nu mă va putea opri să construiesc în continuare pentru România şi Europa”, declară Adrian Severin, care regreta că va fi cercetat de autorităţile romane, „autorităţi care cu greu vor lămuri un eveniment în totalitate consumat la nivel european şi care nu au niciun interes legitim în cauză atâta timp cât faptele alegate nu au produs niciun prejudiciu şi nu au avut niciun impact în România.”

„Sper că o asemenea eroare nu va transforma o problemă europeană într-un subiect al hărţuielii politice interne româneşti”, subliniază Adrian Severin.

La începutul lunii aprilie, ministrul Justiţiei i-a transmis preşedintelui acestui for solicitarea DNA de ridicare a imunităţii lui Adrian Severin pentru acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă.

Cererea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin, solicitată de DNA,a fost votată, în unanimitate, luni, în Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European.

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu, după ce, la 21 martie, publicaţia britanică Sunday Times l-a acuzat pe Adrian Severin că ar fi acceptat să primească bani ca să facă lobby pentru o serie de amendamente în Parlamentul European.

Trei eurodeputaţi, foşti miniştri, au fost atraşi într-o capcană, luna trecută, de jurnalişti din cadrul săptămânalului Sunday Times, care au pretins că sunt lobbyişti. Ei au acceptat să depună amendamente la proiecte de legi europene, în special în sectorul bancar, în schimbul unor sume de până la 100.000 de euro.

Doi dintre ei, slovenul Zoran Thaler şi austriacul Ernst Strasser, deja au demisionat. Cel de al treilea, românul Adrian Severin, a fost exclus din partidul din care face parte, dar se agaţă, în continuare, de postul de europarlamentar.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.