Pe Radu Banciu l-au ajuns ”blestemele”. Ce a pățit prezentatorul

Radu Banciu lipsește de la emisiune și prezintă într-un cadru ”mai familial”, după ce, câteva zile, a avut și o pauză, lipsindu-i  pe admiratori de prezența sa.

Dar a lipsit motivat, a pățit-o pe stradă, zice, dar măcar  se simte mai  aproape de ”realitate”… după ce a nimerit într-o groapă.

Așa de tare a nimerit că a ajuns la spital.  Le-au trebuit medicilor vreo șapte ore să se dumirească ce ar putea fi și, în final,  l-au ”cadorisit” cu o orteză din motiv de fractură. Și ce fractură…!

Mergea pe stradă și spune că i-a venit de hac o gaură și că ar fi a celor de la Humanitas, că nu au astupat-o.

Într-o zonă, spune jurnalistul,  aflată la „Douăzeci de mii de leghe sub mări” sau  mai  precis, ca să ne dăm seama, crăpătura ar fi  între zona editurii cu pricina și „Călătorie în centrul Pământului”.

Critic nu doar cu alții, spune că stă acum ca ”boul”, autocritică ce nu i-a înduioșat însă pe ”fani”, care spun că l-ar fi ajuns blestemele.

„Fraților, iată-ne, zici că sunt Dinescu. O să stau mai departe de pupitru, dar mai aproape de realitate. O gaură mi-a venit de hac, o gaură pe care confrații noștri intelectuali de la Humanitas nu au astupat-o. M-am dus așa cu piciorul drept în ea vreo… câteva săptămâni.

 

Dacă n-aveam prezența de spirit pe partea stângă, de fost goalkeeper, cred că și acum eram prin catacombele universului.

Între zona editurii Humanitas și „Douăzeci de mii de leghe sub mări” sau „Călătorie în centrul Pământului” e o crăpătură destul de evidentă.

M-aș fi dus pe acolo de nu mă mai găsea nimeni”, s-a destăinuit Radu Banciu în emisiunea Fotbal All Inclusive, citat de prosport.ro.

 

Orteza,  mai comodă decât un ghips 

„Asta întâmplându-se marți seara, am stat ca tot omul miercuri, joi, să văd ce se întâmplă. Ca tot omul.

Aș fi vrut să stau acasă și vineri, dar auzind stânga, dreapta, «trebuie să te duci la control» m-am dus.

Am stat 7 ore, după un RMN de 65 de minute, când am ajuns la medic în față mi-a zis că e fractură de peroneu, că nu trebuie operată că nu e cu detașare.

Mi-am pus o orteză de-asta de două tone cu care trebuie să stau cu 3 săptămâni nonstop, inclusiv noaptea. După care o dau jos noaptea până la ziua 42-a.

E mai comodă decât un ghips, dar mai greu de purtat, stai ca boul cu ea”, a  explicat Radu Banciu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

13 Comentarii

  1. In gaura a trait, in gaura a ajuns.
    Din titlu am crezut ca s-a inecat cu laturile din troaca.

  2. Chiar l-am văzut la emisiunea tv stand deșirat pe scaun. Am crezut inițial că a pățit ceva, acum am aflat. Multa sănătate și belește ochii…

  3. Asta-i aia cu „A FOST PROIST DE-A DAT ÎN GROAPĂ”?
    Ce-i drept, Banciu nu-i prost deloc dar „uneori” e prost de gură.

  4. Orice ar zice cârcotașii, Radu Banciu e un tip destept! Ne-a povestit cum in tinereturi se urca pe gardul ambasadei Franței din București! Știe Africa la perfectie! Și deștepților li se întâmplă odată în viața sa dea prin gropi! Important e sa te ridici si să-ți scuteri pălăria! Succesuri! Vive la France!

  5. Oricum, a pățit prea putin pe cat de grobian și mitocan este. La cat mai multe de acest fel, poate va dispărea din peisaj cu totul.

  6. Radu Banciu este un alt parazit care se imbogateste din manipularea si naivitatea romanilor. Aveti incredere in voi romani frumosi si nu mai cautati ”inteligenta” in niste securisti care au impanzit spatiul virtual si manipuleaza pe toate gusturile si pentru toate varstele. Radu Banciu este un altul care nu stie sa faca nimic, asa ca da din gura pe banii securitatii. Pentru urmatorii 20 de ani ar trebui sa vorbeasca doar inginerii, agricultorii, medicii, profesorii, pe scurt oamenii care au o experienta de munca reala de cel putin zece ani.

  7. Problema e alta,…a fost treaz când a intrat în gaură !?…
    Gaură aia e de o jumătate de an acolo si n-a căzut nimeni în ea…!
    Vorba aia „…prost de dă în gropi „…

  8. NU-I DESTUL..! DAR PTR INCEPUT, E BINE ..! SPER SA RAMANA O ” PRIORITATE” PTR SOARTA …..

  9. I-ote-i, fra! S-o activat mâncatorii di wurștăl hiert cu curechiște, n-au loc di ăst uom. .Uăi tiriplișiluor di-ajungeț’ in gura lu’ Răducu nu vă spală nij’ apa Rinului…

  10. Pe impiedecatul asta l-au aterizat baietii destepti in Bucuresti (via Cluj) taman din aria palincii.

  11. Mai e unul care le zice verde-n fata! Unul care spunea acum 30 de ani că s-a saturat de Romania și astăzi a primit și emisiune tv ca să influențeze tineretul bovin sa plece aiurea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.