Un complet de la instanţa supremă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în cazul unei persoane care comite un furt având masca sanitară de protecţie, într-un spaţiu unde purtarea măştii este obligatorie, instanţele vor aplica la condamnare forma agravantă a infracţiunii.
Instanţa supremă a fost sesizată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept, transmite Agerpres: „În situaţia în care infracţiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spaţiu unde purtarea măştii este obligatorie, se reţine varianta calificată a infracţiunii de furt prevăzută de dispoziţiile art.228 alin.(1) – art.229 alin.(1) lit.c) din Codul penal?”.
Sesizarea a fost făcută în cadrul unui dosar aflat în faza de apel, în care un bărbat, Marius Frangolea, recidivist, a fost condamnat în septembrie 2021 de Judecătoria Sectorului 3 la un an închisoare pentru furt.
El este acuzat că, în dimineaţa zilei de 30 mai 2021, în timp ce se afla într-un magazin, având o mască sanitară care îi acoperea nasul şi gura, i-a furat unei persoane din buzunar un telefon mobil iPhone X, paguba fiind de 4.000 lei.
La apel, hoţul a cerut prin avocatul său ca judecătorii să-i schimbe încadrarea juridică a faptelor, din infracţiunea de furt calificat în furt calificat simplu, pe motiv că nu se poate reţine forma agravantă a infracţiunii, deoarece a fost obligat să poarte în magazin masca de protecţie.
Judecătoria Sectorului 3 a reţinut în motivarea de condamnare că furtul săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită, constituie furt calificat, deoarece autorul infracţiunii urmăreşte să îşi ascundă identitatea.
Magistraţii spuneau că, deşi purtarea măştii sanitare este obligatorie în spaţii închise, Marius Frangolea a profitat de aceste prevederi pentru a comite furtul şi a nu fi apoi identificat.
De asemenea, Judecătoria Sectorului 3 a reţinut că persoana cu mască de protecţie, chiar dacă este obligat de lege să o poarte într-un spaţiu închis, „prevede şi acceptă că furtul va fi înlesnit şi ascunderea infracţiunii va fi mai facilă, profitând de contextul social, particular”.
În final, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizarea Curţii de Apel Bucureşti şi a stabilit că purtarea măştii de protecţie de către o persoană care comite un furt atrage aplicarea formei agravante a infracţiunii.
„Îndeplinirea obligaţiei de a purta o mască de protecţie având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spaţiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidenţa elementului circumstanţial agravant prevăzut de art.229 alin.(1) lit.c) din Codul penal, privind infracţiunea de furt săvârşită de către o persoană mascată”, se arată în decizia Instanţei supreme.
Hotărârea ÎCCJ este obligatorie şi va fi aplicată de toate instanţele din România.
si Cotidianu fura la comentariu….
blesteme~!
si v-ati ales un robotron
un inuman quasi-natzi care nu acorda gratzieri
(sa nu mai pomenim dar trebuie:
-unde e elodia?!)
or fi fost mascatzi in mica lor shedintza?!
oameni mici sedintze mici.
Inalta Curte a spus ce stia oricine:
MASCA PE FATZA E OFENSA CU CALIFICARE!
tzeava e vie si ingropata ca si mortu:
-sa ne dezgropam de sub mormanul de banditisme!
era unu:
mare constructor sinucis ca la „cascadorii rasului”
fura cu centimetrul;
fie-su fura cu vietnamezu,
greu de spus cat dar cu calificare.
sa nu pomenim de iphone,
samsung sau huawei
nada pentru fetele unora…..
(mutu avea vertu).
da,ala poate fi re-educat
dar tentatziile apar nou-noutze incontinuu….
(e periclitat de care societate;
ceva asa s-a spus si despre mini-jupa,bikini,
nimeni nu a crezut,
doar victimele propriei prostii s-au adunat).
-iar acum ce sa vezi?!
l-au bagat pe Frangolea intr-un spatiu inchis
PRESUPUS CONTAMINAT!
(rele tratamente,tratamente inumane si degradante,tortura;
puteau dispune amanarea efectuarii pedepsei pana dispare de pe piatza iphone-19,
aaaaaaaaaaaa,
covid-coishpe).
ALELUIA!
(de fapt multi poarta masca
multi cer purtarea mastii
DOAR CA SA UMILEASCA OMU!
e ca si cum s-ar bashi in public)
Decizia este de bun simț, în spiritul prevederilor art.229 alin.(1),lit.(c) din Codul penal.
In primul rand ca mascarea/deghizarea/travestirea denota premeditarea inbfractorului.
Politistii, procurorii si judecatorii se ascund in spatele uniformelor si de aceea le vine mult mai usor sa devina infractori .
De ce varianta calificata nu se aplica si politistilor, judecatorilor si procurorilor dovediti corupti? Si ei s-au ascuns in spatele mastii de aparatori ai legii.
Daca infractorul „a profitat de aceste prevederi pentru a comite furtul şi a nu fi apoi identificat”, inseamna ca prevederile legale produc „favorizarea infractorului”, iar prevederile legale sunt emanate de catre stat… Curat ca „stat esuat”… Si la asa stat, asa justitie… Or fi facut dreptul la Spiru…
Eu cred ca toti mascaricii astia, cercetatorii stiintifici prin justitie, magistrati colhozari, prin deciziile date, decizii ce sustin masurile aberante impuse de plandemie, se fac vinovati de favorizarea infractorului!
Functionarea SIIJ!