Pedepse mari, de ochii lumii

Oricît de mult se plîng polițiștii pe la televiuni, este suficient să priviți fenomenul admiterii la Academia de Poliție. Se încriu cu disperare, mult mai mulți decît la Medicină sau la Drept.

Pedepse mari, de ochii lumii

Oricît de mult se plîng polițiștii pe la televiuni, este suficient să priviți fenomenul admiterii la Academia de Poliție. Se încriu cu disperare, mult mai mulți decît la Medicină sau la Drept.

Nenorocirea de la Caracal a relansat o discuție despre pedepsele pentru crimă, viol etc. Toată lumea s-a întrecut în a propune majorarea pedepselor. Ba, unii au redeschis discuția depre pedeapsa cu moartea. Singurii pe care i-am înțeles și care erau și îndreptățiți să propună orice, chiar și exagerări, erau părinții și rudele celor două fete. La ce suferință îndură, nu văd cine le-ar mai putea cere obiectivitate și măsură!

Liberalii au promovat un proiect de lege privind înăsprirea pedepselor. Referendumul a încercat să trateze corupția ca pe o pedeapsă negrațiabilă. Și tot poporul, luat de val, s-a grăbit să spună „da“ unei improvizații juridice, imposibil de introdus în Constituția României, potrivită mai mult pentru mintea lui Klaus Iohannis decît pentru coerența normelor juridice.

Acum primul-ministru, luat pe neașteptate de valul de indignare provocat de drama celor două fete, a ieșit și ea la rampă cu un anunț privind majorarea pedepselor cu închisoare pe viață sau castrare chimică pentru faptele de răpire și omor. Anunțul s-a bucurat de o reacție pozitivă a oamenilor în vîrstă. Cam același lucru l-au urmărit și liberalii și Klaus Iohannis în cuvîntarea sa ca un balon de săpun. Numai că indignarea populației, urmată de această susținere a măsurilor drastice, nu aduce după sine o scădere a infracțiunilor de acest fel. Pedeapsa cu moartea în țările în care ea se mai aplică, inclusiv în SUA, nu a dus niciodată la o scădere a faptelor de acest fel. Ba, dimpotrivă!

„Curățenia” invocată de mulți consilieri și sfătuitori nu este rezultatul unei majorări a pedepselor, ci a unor măsuri, unele dintre ele strict adminsitrative sau organizatorice. Nu fac parte dintre cei specializați în domeniu. Dar o simplă privire asupra unor practici mai vechi sau asupra experienței din alte țări ne ajută să găsim căi spre o rezolvare a situației din țara noastră. Pe vremea comuniștilor, funcționa un principiu numit „rotirea cadrelor”: părea stupid, obtuz, păgubos, născut din gîndirea tembelă a unor tovarăși. Nimic mai fals. Un om care stă prea mult într-un loc sau într-o funcție împute locul și funcția.Intră în combinații și este tentat să folosească slăbiciunile celorlalți. Lucrul este valabil pentru prefecți, pentru chestori și primari, pentru șefi de insituții pe care nu-i mai mișcă nimeni cu deceniile. Oamenii încep să se creadă indispensabili, unii chiar nemuritori, și o iau razna.

Schimbarea locului inhibă și mafia locală și bandele în expansiune și clanurile. Același lucru este valabil și pentru primari. Mulți dintre primarii români care au luat calea detenției prinseseră rădăcini adînci în comunitățile care i-au ales și au sfîrșit prin a se socoti de neînlocuit și de neprins.
De cînd a fost introdusă alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, primarii au devenit un fel de senatori de drept. Și președinții Consiliilor Județene, la fel. Într-un singur tur, primarul cu două mandate la activ cunoaște toate clanurile de la periferie și-a făcut deja o masă de manevră dintre cei cultivați în opt ani și cîștigă detașat într-un singur tur, chiar dacă, uneori, un cîștigător are nevoie de 23-30-35 % din cei prezenți la urne. Dacă socotim că nu reprezintă decît jumătate, ajungem la concluzia că multe comunități sunt sau pot fi conduse de impostori, bandiți sau afaceriști care obțin destul de ușor un 15-20% din corpul electoral al unei localități. Două tururi înseamnă expunere, competiție, alianțe și un mai mare respect pentru electorat. Dacă s-ar mai adăuga și alegerea prin vot a șefului de poliție, cu siguranță că puterea marilor rețele de corupție care parazitează acum comunitățile s-ar diminua vizibil.

Oricît de mult se plîng polițiștii pe la televiuni, este suficient să priviți fenomenul admiterii la Academia de Poliție de pe Șoseaua București-Ploiești. Se încriu cu disperare 3000 de candidati pe 1000 de locuri, mult mai mulți decît la Medicină sau la Drept. Oare de ce? Pentru că este rău și greu sau pentru că profesia de polițist este o afacere sigură, plus o cheie pentru tunuri pe care nimeni nu vrea să le evalueze.
Cu înăsprirea pedepeselor nu ajungem nicăieri! Curățenia în sistem înseamnă altceva. Nici liberalii, nici Klaus Iohannis și nici Viorica Dăncilă nu se gîndesc la așa ceva. Oare de ce? Nu știu! Nu au cu cine? Sau și-ar arunca în aer piedestalul pe care stau?

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. Foarte interesant! Multi vor cresterea pedepselor dar foarte putini doresc ca legea chiar sa se aplice!

  2. @Aad. Asa ar fi cel mai corect, chestia contopirilor si pedeapsa cea mai mare data e clar pt. favorizarea infractorilor care nu pot fi facuti scapati !

  3. Dar ce ati zice de cumularea pedepselor, nu inasprirea lor. Si anul sa fie an de 365 zile. Ai batut un politist, i-ai furat masina si arma, dupa care ai jefuit casa de amanet? Atunci ai 2 ani pentru bataie, 3 pentru furt de vehicul, 3 pentru furt de arma, daca nu aveai permis mai ia 1 an si pentru conducere fara permis, baga si pentru jaf armat vreo 5 ani. S-au adunat 14 ani, de cand te-au arestat si pana la pronuntarea sentintei se considera 1,5 sau dublu, mai ai de facut 11 ani si trei luni. Ne vedem in noiembrie 2030, hai pa! Nu ii dai pedeapsa cea mai mare, se contopesc pedepsele, recurs compensatoriu, iese in 5 luni si face ma rau.

  4. Propun să rugăm Cotidianul ca prin rubrica “Sunteți de acord ca”… sâ o promovăm Doamna și Domnișoara lili să fie Prim ministru, cumulând și Internele și Ministreul Tineretului și sportului, argumentat că citește și Le Monde? Să sa votăm “Da, Nu” ca la Refetendumul Iohannis. De la comentariile acid sulfuric și sodă caustică a virat la emoținantul “miile de tineri ce se întâlnesc cu lumânări în mână”… dovedind capactăți de adaptare atât de necesare unui prim ministru .

  5. Este nevoie de depolitizarea politiei, seful politiei nationale trebuie ales direct prin vot de cetateni, in felul acesta nu va mai fi obligat sa perie partile dorsale ale vremelnicilor ministri de interne, sa le faca favoruri iar salarizarea politistilor trebuie facuta meritocratic pe baza cazurilor rezolvate si a indicelului infractionalitatii in zona in care isi desfasoara activitatea si pe baza evaluari cetatenilor pe care ii servesc. In politie se ingramadesc in proportie de 80% toti puturosii si toate scursurile. Ne aflam in situatia acesta pentru ca aceste scursuri nu au constiinta si nu isi respecta meseria si nu din cauza lipsei rotirii cadrelor cum greseste domnul Nistorescu stiind bine ca aceasta rotire nu se practica in tarile cu criminalitate redusa. Astia care intra in politie, nu se fac politisti pentru ca ei cu singurul lor neuron constientizeza ca in fiecare zi isi pun viata in pericol pentru siguranta cetatenilor care ii platesc, nu, ei se fac politisti sa fie angajati la stat, sa stea la caldurica sa isi frece fundurile de scaune si sa iasa la pensie la o varsta la care altii in alte domenii profesionale dupa masterate, doctorate si specializari facute pe bune de abia isi incep cariera. La „Cacademia” de politie cum bine a numit-o Dragos Patraru aceste rebuturi primesc educatie de la profesori hoti-plagiatori. Trist este ca reforma in politie se poate face intr-o luna daca la MAI ar fi un ministru inteligent si curajos care ar angaja o comisie de experti internationali sa evalueze psihologic si profesional toata politia incepand cu sefii, iar cine nu indeplineste criteriile concediat caci nici ajutorul de somaj nu il merita.

  6. Inchisoare pe viata, castrare chimica si interzicerea drepturilor la orice forma de gratiere, amnistie sau recurs compensatoriu – astea se impun pentru astfel de bestii cu chip de om.
    Sincer sa fiu, eu sunt pentru ghilotina.

  7. Cred ca ar trebui implicati in acheta specialisti valorosi cum nu mai exista azi: Tudorel Butoi si acel anchetator hotarat Banu.Daca se vrea cu adevarat rezolvarea cazuui nimic nu este imposibil.

  8. Un articol realist ! ESte evident ca lumina zilei , ca votul in doua tururi este mai complet si mai democratic pt. Romania ! Ca si rotatia cadrelor ! Prioritatea urgenta acum , este introducerea alegerilor in doua tururi ! Singurul partid care se opune , oficial si declarat , este PSD …pt. motive evidente ! Asupra acestui partid trebuiesc facute presiuni uriase !

  9. Am citit si eu , mai de multisor , ca in Franta , rotirea cadrelor era regula de baza , un politist nu statea intr-un loc mai mult de cinci ani ( ca sa nu se imputa , vorba lui C.N.) , iar daca facea vreo prostie , isi pierdea dreptul la pensia militara . Asta , da , motivare ! Nu mai vorbesc de justitia in sine , unde procurorul este egalul avocatului , nu ca in republica procurorilor , RO .

  10. Mai frumosilor, de ce nu vreti sa recunoasteti ca mai mult de jumatate din lucratorii din politie au intrat in sistem pe usa din dos, adicatele din resursa externa. Luat una bucata civil drogat de pe strada cu pile, imbracat in haina militara dupa un curs de doua saptamani, dat grad de ofiter daca cumva are vreo facultate la on-line si off-line care nu are nicio tangenta cu atributiile din politie, numit sef de birou sau de sctie peste niste subordonati care au absolvit cacademia si rezultatul este dezastru. Nimeni nu asculta de nimeni, vor sa patrunda in cercul interlopilor ca sa primesca si ei ceva bani pentru un teren si o vila. Cei mai smecheri, avansare rapida si la 45 de ani out dn sistem cu pensie de inspector sef cu 14.000 ron brut/luna!Succesuri Fifor!

  11. Vrem PEDEPSE CUMULATE…pentru fiecare fapta…rapire plus viol plus talharie plus vatamare corporala pkus crima plus profanare de cadavre…NU SE VREA…INTERLOPI DIN TOATE PARTIDELE NU VOR ASTA.

  12. La acest editorial cuprinzator nu prea ai ce adauga. As aminti insa doua aspecte cu impact asupra tuturor romanilor. Un prim aspect neglijat parca cu premeditare de societate prin vocile sale publice este indepartarea continua a romanilor de biserica si tot ce inseamna aceasta prin invatatura si practicile sale. Lasandu-i deoparte pe cei cu probleme mintale serioase care comit astfel de grozavii, un practicant echilibrat al religiei crestine, indiferent care, nu le va comite. Cei care vin cu justificari din interior gen „pomohaci” sunt in eroare sau sunt demagogi, orice padure are si uscaturi. Al doilea aspect extrem de periculos este cel al exploziei pornografice datorat „on-line”-ului tot mai greu de controlat si care face ravagii. Neluand in seama multele fantezii despre tot soiul de conspiratii mondiale , degradarea accelerata a tot ceea ce inseamna traditional moral este o realitate. Ori in aceste doua cazuri putem solicita interventii din partea politicului, insa cu totul altele decat vrajeala cu inasprirea pedepselor. Pentru ca cel care constient si sub indemnul impulsului exacerbat comite un viol si apoi o crima pleaca din start cu premiza ca nu va fi depistat sau dovedit, iar pentru nebunul lasat liber pe strazi nu exista legi. Revenind la politic, nu pot face abstractie de acei politicieni „#rezist” preponderent sorosisti. Prin tot ceea ce spun si mai ales fac lasa impresia ca lucreaza pe fata impotriva tuturor valorilor romanesti ambitionandu-se sa-i duca fortat pe romani in acel turn Babel gaunos si pervertit iremediabil.

  13. @ lili securista si @ wicer justitiarul, aveti dreptate ghilotina e o arma universala; singurul experiment care nu s-a facut, nu a fost incercata pe prosti ca voi!

  14. Ei… asa DA. Se poate ca „jurnalistul’ sa spuna si adevarul, chiar daca uneori poate fi doar relativ.
    Mie imi plac indivizi cu „coloana vertebrala” niciodata indivizii din celelalte categorii. Sunt de acord ca „rotatia cadrelor” ajuta la mentinerea unei societati functionale si care se poate „lupta” cu „virusul” coruptiei. Indiferent de tipul acelei societati, aceasta masura ajuta, mai mult sau mai putin. Insa, stimabile jurnalist, pe primul loc trebuie pus nivelul de EDUCATIE pe care statul il asigura cetatenilor sai. Acesta este factorul primordial al unei societati civilizate si mai putin corupte.
    Nivelul de educatie iti va arata in final si care sunt pedepsele OPTIME pentru fiecare fapta comisa.
    Cine nu a dorit ca dupa 1989, nivelul de EDUCATIE in mioritica sa avanseze si mai ales sa EVOLUEZE ? Nu cumva anumite persoane pe care le cunoasteti din cercul de relatii, prietenii, etc… ? Cred ca memoria o avem intacta si normala, amandoi. Daca acele personaje, cu putere de decizie in momentele acelea, ar fi facut parte din relatiile si anturajul meu, va spun sincer ca faceam tot posibilul, prin orice mijloace (scopul scuza mijloacele) sa le demasc si „muream” cu ele prinse de gat, daca altfel nu se putea, dar nu imi „intinam” din p.d.v moral, propia constiinta. Pentru mine este mai IMPORTANTA apararea VALORILOR PERENE ale stramosilor mei, indiferent ca sunt dacii, romanii,tracii, etc…Asa sunt crescut, educat, scolit, stimabile jurnalist. Sa ne desparta acest fapt oare ?
    Cu stima.

  15. Eu cred c-ar fi mai bine introducerea șerifului ca la americani. Șeriful este ales de comunitate și depune jurământ. La fel se aleg și judecătorii de pace, care rezolvă cele mai multe dintre problemele comunitătii. La americani nu există atâtea curți de justiție, ca la noi si nici atâtea apeluri peste apeluri… procurorul este egalul avocatului și singurul care împarte dreptatea e judecătorul. La noi, mori cu dreptatea-n mână.

  16. Tema e mai profundă și mai veche decât explozia de revoltă și aparentă neputință, atunci când are loc – din nou – o tragedie. Publicistica lui Eminescu ne arată de unde ne tragem… Acum vreo 5 ani ni s-a promis, sub jurământ, lucrul bine făcut. S-a așternut tăcerea. Alt guraliv ne spune, cu aplomb, că dacă era el la butoane nimic rău nu ni se întâmpla… Asta la vârf. Cu pedepsele e și mai complicat. Tot prin anii ’70 se introdusese și la noi, pentru infracțiuni ușoare, mecanismul ispășirii pedepsei la un loc fix de muncă, pe durată determinată, în regim deschis. Cu alte cuvinte înlocuirea constrângeri prin cătușe cu un control al comunității. Soluția era copiată din occident. Unde duce? Vedem acum: la Frankfurt pe Main un individ împinge o mamă, împreună cu copilul ei de 8 ani, în fața unui tren ICE. Ca un făcut, tocmai camera de supraveghere de pe peronul respectiv nu funcționa. Mama a scăpat, copilul de 8 ani a murit. Autorul crimei? A fost prins cu ajutorul populației. Un azilant din Elveția, tată iubitor a trei copii, prezentat public, în urmă cu un an, ca succes de integrare deplină – cursuri de școlarizare și specializare, casă, job, Zürich… Revenind la noi: cheia e un raport de încredere între populație (toată, nu doar cea vocală sau influentă) și autorități. Elementul corelat, sine-qua-non – stabilitatea sub-sistemelor sociale, fără posibiltatea de a fi bulversate de toți ciocoii vechi și noi, în numele și pentru primenirea socială. Ne irosim în van, repetitiv, mai dihai decât în constructia Meșterului Manole…Tare mă tem că strigatul unui copil nevinovat, care cere ajutor disperat doar ca să trăiască, să nu rămână neauzit nu doar de autorități, ci și de noi, cei multi și tăcuți…Iar criminalul trebuie izolat. Pe viață, în adevăratul sens al cuvântului. Fără posibilitate de a i se reduce vreo dată pedeapsa.

  17. Cazul Caracal a ajuns în atenția presei internaționale.
    Publicaţia franceză Le Monde a publicat o analiză CRITICA la adresa României.

    „Există morţi care sunt fapt divers şi există altele care schimbă datele politicii într-o ţară. Moartea tinerei Alexandra, răpită, violată şi omorâtă în România, la finele lui iulie, face parte din această categorie. De atunci, mii de români se întâlnesc în fiecare week-end în faţa MAI, cu o lumănare în mână. Ei denunță incompetenţa autorităţilor care nu au împiedicat această moarte şi cer demisia guvernului

    Dăncilă, premierul PSD a decis să arate că e o doamnă de fier şi a revocat mai mulţi responsabili. Dar Dăncilă nu e deloc într-o postură favorabilă.

    Candidată la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în noiembrie, ea îl va întâlni pe actualul preşedinte, Iohannis care îşi doreşte un nou mandat. Potrivit unui sondaj IMAS publicat pe 6 august, Iohannis ar obţine ~42% din intenţiile de vot în timp ce Dăncilă cu greu ar obţine 7,5%.

    Scandalul declanşat de decesul Alexandrei e un dezastru pentru PSD, care, controlează guvernul şi au majoritatea în Parlament.
    Afacerea scoate la iveală cât de slabe sunt instituţiile judiciare.
    Nepotismul şi corupţia şi-au atins apogeul de când PSD a ajuns la putere în 2016. Pentru a salva mai mulţi oameni politici anchetaţi pentru corupţie, printre care şi fostul şef PSD, Dragnea, Guvernul şi majoritatea parlamentară au lansat o ofensivă împotriva justiţiei.
    Puterea procurorilor şi a magistraţilor a fost limitată, posturile cheie în poliţie şi justiţie au fost atribuite fraţilor, surorilor, verilor ori nepoţilor liderilor PSD”.
    Iohannis a acuzat guvernul că e responsabil moral de această tragedie, prin încălcarea legilor. «Avem nevoie de un guvern care să apere românii aşa cum e cazul pentru toţi cetăţenii europeni», a spus el.

  18. Domnu’ Nistorescu , sper sa fi gresit cifra ! Cum 1000 de locuri la Academia de Poliţie ? Ce sa inteleg , ca in fiecare an Romania se pricopseste cu 1000 de academicieni , pardon , poliţieni ?( m-a indus in eroare titulatura scolii – ACADEMIA de Politie ) Plus alte cateva mii de la scolile de subofiţeri ? Asta-i nebunie curata !

  19. Hai sa dam mana cu mana
    Sa furam tot ce se aduna
    Sa-nvartim hora hotiei
    Pe pamantul Romaniei
    Ordinea si cinstea piara
    Jefuind sclavii din tara
    Intre noi sa nu mai fie
    Decat jaf si smenarie
    Contul in banca de te tine
    Vin-o sa te prinzi cu mine
    Unde-i unul nu-i putere
    Sa se puna de-o avere
    Unde-s doi putere creste si tara se praduieste
    Amandoi suntem de-o mama
    De-o faptura si de-o seama
    Ne curg balele din gura
    Prin buget cand dam o tura
    Pe amandoi in kuur ne doare
    Ca tara in haos moare
    Eu i-ti frate tu mi-esti frate
    Sa furam cat se mai poate
    In buget hai cu grabire
    Sa-l sorbim dintr-o sorbire
    Ca sa creasca banul mare
    Mai rapid prin buzunare
    Dam pomana si-un piscot
    Prostului cu drept de vot
    Ca oricum in Romania
    Noi facem paranghelia.

  20. Praf in ochii traitorilor in Romania! Toate aceste vorbe vorbite,goale de conrinut scoase pe gura de toata clasa politica,sunt echivalentul „hora unirii” pentru minciuni!
    „Hai sa dam mana cu mana,
    Toti cu 4 la romana,
    Sa-nvartim hora fratiei,
    Pe pamantul romaniei!
    Iarba rea sa incolteasca,
    Minciuna sa ne uneasca,
    Sa manipulam cat vrem,
    La ciolan sa ajungem!
    Ca politica din tara,
    E o curva selenara,
    Noi pedepse nu primim,
    Ca pe marii ii slavim!
    Dam salarii minunate,
    Pensii pe specialitate,
    Seriozitate…pa,
    Cetateanul…pana mea!”

  21. Să-și îndeplinească atribuțiile legal stipulate, să-și confirme astfel statutul de „strajă” pe care li l-a încredințat Cetatea, N-AU TIMP ACEȘTI SCELERAȚI BUGETAȚI, FRAȚI DE CRUCE AI INTERLOPILOR NEBUGETAȚI.

    Dar sunt AȘI la invadarea mediului virtual, loc în care, din „înaltul” celor 2 clase mai mult ca trenul, a tablei și jumătate de pe epolet și a bastonului de cauciuc filosofal pe care Domnul Minister li l-a înfipt în koor pe post de mândrie profesională, își împrăștie duhoarea înfiorătoarea a analfabetismul funcțional și a agri-culturii generale de tip godinaș sfertodoct.

    Și sunt de-a dreptul „genii” la monitorizarea nelegală a opiniilor exprimate de opinia publică întru manufacturarea unor dosare penale cu rol de represiune și intimidare.
    Sunt campioni ai insultelor și amenințărilor necoafate, proferate cu o criminală inconștiență împotriva celor care-i critică, punându-le în față, la modul argumentativ, o oglindă binemeritată în care să-și zărească râtulețele lor mânjite de lături interlope.

    Câinele de pază al cetății a turbat pohtind la nesățioase hălci de carne azvârlite de invadatori peste garduri, a pactizat cu acești agresori și se manifestă doar ca niște fiare turbate, mușcându-i și înfigându-și ghearele în gâtul Cetățenilor – stăpâni cutumiari ai Câinelui Străjer.

  22. (admitere Academia de Poliţie)
    Mihai Fifor declară:
    „Vom readuce încrederea în Poliţia Română”
    Ce mă?
    Ha, ha, ha, ha, ha!
    LOL! LOL! LOL!

    Nici cu viagra s-o dai și nu mai ai cum să refaci încrederea populației în acești PARAZIȚI PSIHOPAȚI, jigodii bugetate, capi de grupuri infracționale organizate, frați de cruce ai interlopilor nebugetați, CARE NU SUNT ÎN STARE SĂ SALVEZE O SĂRMANĂ COPILĂ CE I-A APELAT PLÂNGÂND, NU-ȘI COBOARĂ CURURILE OBEZE DIN LOGANURI CA SĂ AJUTE O ALTĂ AMĂRÂTĂ AFLATĂ LA ANAGHIE dar știu să amendeze babele pe trecerea de pietoni pe motiv de traversare greoaie sau să aresteze babele care vând pătrunjel în piețe.

    Asta e Rröemenika Reală, fie că le place sau nu le place milițenilor de la Infectoratul Județean de Miliție, Infectorului-șef sau ministrului.

    O instituție care, prin neprofesionalism indiferență, delăsare, superficialitate și rea-credință, a abdicat de la menirea ei legală, a intrat în disoluție a autorității și a intrat în COMĂ INSTITUȚIONALĂ DE GRADUL IV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.